Sistemul filosofic hegelian a exercitat o mare influenta asupra gandirii filosofice germane de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Aceasta influenta a fost, insa, variata. Doua grupuri i-au revendicat sistemul filosofic: hegelienii batrani (sau dreapta hegeliana) si hegelienii tineri (sau stanga hegeliana). Caracteristic pentru prima grupare este tendinta ei spre ortodoxie si supranaturalism. Dupa aceasta directie in sistemul lui Hegel este intemeiat atat teismul cat si nemurirea personala. Cu totul alta atitudine are stanga hegeliana. Aceasta nu vrea sa ingaduie teologiei vreo influenta asupra filosofiei si de aceea aceasta miscare combate nemurirea spiritului individual, iar Dumnezeu capata determinarea de simpla idee a umanitatii. Inceputa de David Strauss in lucrarea ,,Viata lui Iisus" (1835), critica religiei crestine este continuata de Bruno Bauer in ,,Critica istoriei evanghelice a Sznopticelor si a lui Ioan" (1840-1842) si ajunge la o pozitie independenta, noua - critica esentei oricarei religii si materialismul - in gandirea filosofica a lui L.Feuerbach. Ludwig Feuerbach (1804-1872) s-a nascut la Landsut (Bavaria) intr-o familie in care inzestrarea intelectuala era foarte frecventa. A studiat mai intii teologie la Heidelberg, apoi filosofia la Berlin, unde este influentat de filosofia lui Hege.. dupa cativa ani de profesorat la Erlangen a fost nevoit sa paraseasca cariera universitara. Ostilitatea a fost provocata de cartea lui Feuerbach ,,Ganduri asupra mortii si asupra nemuririi" (1830). Viata retrasa de mai tirziu are ca rezultat o intensa activitate de scriitor filosofic. Pana in 1839 Feuerbach ramane pe pozitii hegeliene, insa dupa publicarea ,,Criticii filosofiei lui Hegel" (1839) incepe cotitura sa spre ateism si materialism. In opozitie cu conceptiile lui Hegel, Feuerbach scrie principala sa opera ,,Esenta crestinismului" (1841), lucrarile ,,Principiile filosofiei viitorului" (1843), ,,Theogonia" (1857), ,,Dumnezeu, libertate si nemurire din punct de vedere al Antropologiei" (1866), etc., cat si insemnarile cu titlul ,,Impotriva dualismului si sufletului, carnii si spiritului". Toate aceste lucrari desemneaza sa filosoful german o gandire originala si profunda, si desigur, indrazneata pentru perioada in care a trait. Filosofia religiei Preocupat de substratul omenesc al credintelor religioase Feuerbach trece de la factorii psihologici, legati de anumite momente istorice, la ceea ce este permanent in cauzalitatea psihica a dogmelor religioase. Nu imprejurimile de fapt in care au aparut credintele il intereseaza pe Feuerbach, ci ceea ce se ascunde, cu necesitate statornica a sufletului, sub sistemul complicat al religiilor. In credinta in Dumnezeu el vede nu o nevoie intelectuala de explicare a lumii, si nici chiar un sentiment de dependenta fata de ceea ce ne depaseste, ci un element mai intim si mai general omenesc. Dumnezeu nu e altceva decat o proprietate inconstienta a celor mai puternice dorinte ale omului. Dupa Feuerbach Divinitatea este in esenta un obiect al nazuintei, al dorintei; ea este ceva imaginat, gandit, crezut, numai pentru ca este ceva cerut, visat, dorit. Cele mai mari valori ale vietii omenesti sunt intrupate in Fiinta divina si devin astfel atribute ale acestei fiinte. De aceea, a incerca sa disociem aceste calitati, care ne amintesc de idealurile omenesti - de exemplu, bunatatea sau dreptatea divina - de divinitate, este, dupa Feuerbach, o iluzie. Divinitatea, spune Feuerbach, nu exista in afara de calitatile ei, iar acestea din urma sunt niste simple transfigurari ale aspiratiilor noastre. In aceasta transpunere, de pe planul omenesc pe plan superior, pe care o face religia, Feuerbach vede si avantajul si inconveniente. Partea buna consta in faptul ca, intr-o anumita faza a evolutiei umane, credinta este singurul mijloc prin care omul se poate ridica pe o treapta etica superioara. Doctrina crestina a iubirii care infaptuieste pe oameni este cea mai clara justificare a existentei unei vieti religioase. Insa, spune Feuerbach, chiar crestinismul ne arata, cum, daca iubirea uneste pe oameni, credinta fanatica, oarba, face pe credincios un dusman neimpacat al semenului sau de alta confesiune. Ceea ce iubirea apropie, intransigenta dogmelor desparte.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
