Umanismul românesc și contribuția marilor cronicari

CONTRIBUTIA CRONICARILOR LA DEZVOLTAREA PROZEI LITERARE ROMANESTI

UMANISMUL ROMANESC

In letopisete, anale, cronici sau cronografe se gasesc primele rudimente ale literaturii romane originale, naratiuni, caracterizari sau portrete, tablouri si descriptii, reflectii si atitudini morale, primele exercitii de compunere in limba vie a poporului.

Istoriografia in limba romana s-a nascut odata cu ridicarea noii boierimi, la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea, in urma parasirii limbii slavone si ca o consecinta a tendintei boierimii de a subordona puterea domneasca si a intemeia statul feudal nobiliar. Un rol insemat in dezvoltarea istoriografiei, mai ales a celei moldovene, l-a jucat umanismul tarziu al scolilor iezuite din Polonia, cunoscut de cronicari direct, ca elevi. Umanismul tarziu afecteaza conceptia cronicarilor in ceea ce priveste rolul educativ al istoriei, rolul personalitatii in istorie (ei sunt partizanii teoriei ca istoria o fac eroii ), conceptul de glorie (cronicarii cred ca razboaiele sunt purtate de monarhi in scopul ilustrarii numelui lor ). Aparitia ideii romanitatii poporului roman si a latinitatii limbii sale, ca si aceea a originii comune a tuturor romanilor trebuie pusa, de asemenea, pe seama inflentei umanismului, a studiului limbii latine si a autorilor clasici. Umanismul a influentat nu mai putin stilul cronicarilor, oferindu-le modele de intocmire si redactare a cronicilor lor. Alte idei, ca, de pilda, cea despre originea divina a monarhiei, vin din mentalitatea religioasa feudala, dar, lucru demn de subliniat, cronicarii, boieri patrioti, blestema dominatia turceasca visand scuturarea jugului prin actiunea unita a popoarelor crestine.

In literatura istorica medievala romaneasca s-au afirnat personnalitati de talent indiscutabil, fiecare cu stilul sau. Intaii nostri prozatori sunt GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE, CONSTANTIN CANTACUZINO, RADU POPESCU. 43865dct15chq7g

GRIGORE URECHE (1590-1647) a scris „Letopisetul Tarii Moldovei de cand s-a descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnitorilor de la Dragos Voda pana la Aaron Voda”(1359-1594) ca „sa ramaie feciorlor si nepotilor, sa le fie de invatatura,despre cele rele sa se fereasca si sa socoteasca, iara despre cele bune sa urmeze si sa invete si sa se indirepteze”.Cronica are scop instructiv si educativ.Ea vrea sa lase urmasilor pagini adevarate sin istiria Moldovei, dar sa-i si educe pentru activitatile lor viitoare. Pentru aceasta, Grigore Ureche s-a documentat, cercetand atat cronici straine, cat si romanesti. Intre izvoarele cele mai importante folosite, se afla o cronica polona a lui Joachim Bielski, o cosmografie latina a lui de Gerard Mercator, letopisetele moldovene de pana atunci scrise in slavoneste si, se pare, un letopiset romanesc – astazi pierdut - datorat contemporanului sau Eustatie Logofatul. A folosit, de asemenea, amintirile tatalui sau Nestor, ca si pe acelea ale unor boieri mai batrani.

Opera lui Grigore Ureche e precedata de o „Predoslovie catre cititor”in care sunt evidentiate intentiile cronicarului moldovean.

Perioada reprezentata in cronica este indelungata si framantata istoric de nenumarate lupte, intrigi, ucideri. Cronicarul nu ignora nici valoarea legendei despre intemeierea Moldovei, cand Dragos-Voda, ajutat de catelusa Molda, stabileste inceputurile tarii pe acele meleaguri. Neamul Musatinilor ocupa un spatiu insemnat in cronica lui Grigore Ureche, dar cronicarul se opreste in special asupra domniei lui Stefan cel Mare, prezentata aici ca un simbol de libertate si dreptate nationala. Prezentand domnia lui Stefan cel Mare, Grigore Ureche realizeaza si primul portret al domnitorului moldovean: „Fost-au acest Stefan Voda un om nu mare de statu,manios si de graba varsatoriu de sange nevinovat;de multe ori la ospete omoraia fara giudet. Amintrelea era om intreg la fire, nelenesu,si lucrul sau stia a-l acoperi,si unde nu gandeai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester; unde era nevoie, insusi se varaia,ca vazandu-l ai sai, sa nu indarapteze, si pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde il biruia altii, nu pierdea nadejdea,ca stiindu-sa cazut gios,sa radica de-asupra biruitorilor”. Dintre bataliile purtate de Stefan cel Mare cu turcii, o atentie deosebita acorda cronicarul luptei de la Podul Inalt (1475).

Demna de remarcat la Ureche este mai ales conciziunea in ilustratiile cu caracter portretistic, ca si in cateva descrieri, realizate in cuvinte sintetice, elipsa verbului de legatura si punerea inainte a negatiei lasand impresia de sapatura in piatra: „fost-au”, „nu mare”, „nelenesu”, „la lucruri de razboie mester”. Sau despre Bogdan cel „grozavu”, urmasul la tron al lui Stefan: „nu in betii, nici in ospetii petrecea, ci ca un stejar in toate partile priveghea”. Or Bogdan, fiul Lapusneanului: „Nici de carte era prost, la calarie sprinten, cu sulita la halca nu prea lesne avea potrivnic”. Unde lucrul se potriveste, se apeleaza la proverbe: lacomia turcilor e sac fara fund, viclenia si ipocrizia lui Ilias Rares Turcitul il face sa semene „pe dinafara pom inflorit, iara pe dinauntru un lac imputit”, tatarii prada tot mai des pe poloni, asemenea lupilor care „cara in toate zilele de grumaji oile”, pentru ca „umbla la dansii ca la sita” etc. Calamitatile naturii sunt insenmate scurt si batraneste, puse alaturi de evenimentele istorice: „fost-au in acel an iarna grea si geroasa de piereau hieile pen paduri”( cand a murit Stefan cel Mare). In vremea lui Petru Schiopul a fost seceta mare. Tabloul, sintetic, e o stampa sumara, epico-simbolica: „Copacii au sacat de sacaciune; dobitoacele nu aveau ce paste vara, ce le-au fost dat daramand frunza;si atata prav au fost, ca sr stringea troiene de pulbere. Iar despre toamna s-au pornit ploi si au crescut mohoara, si dintre-acele si a fost prinzand foamea saracimea”.