Studiu de Caz Simbolismul European

Simbolul este un semn concret (obiect, imagine) care reprezintă un alt obiect, o persoană, o situaţie, o abstracţiune, o entitate transcendenta etc. Era un semn de recunoaştere la greci, între parteneri de afaceri care păstrau jumătate dintr-un obiect (gr. symbolon provine din gr. symballein - „a păstra împreună").

Simbolul literar

In literatură, cuvîntul, imaginea artistică exprimă generalul prin particular sau particularul pringeneral.Simbolul este plurivoc - o modalitate de acces prin intermediul sinesteziei, la adevărul absolut - dar şi ca mod de exprimare a trăirilor personale {Dicţionar de termeni literari, fa.)

Simbolism

Simbolismul (fr. symbolisme) este o mişcare literară şi artistică, după care valoarea operei de artă constă în combinarea sentimentelor şi gîndurilor, a figurilor şi formelor după legile lor proprii. In 1885 a luat naştere mişcarea simbolistă care reacţionează faţă de idealul estetic al „artei pentru artă" şi faţă de pozitivismul literaturii naturaliste. Poeţii simbolişti sugerează prin valoarea muzicală şi simbolică a cuvintelor, nuanţele cele mai subtile ale stărilor sufleteşti (Irina Petraş, 1996).

Simbolismul ca sinteză

Simbolismul reprezintă o sinteză a unor idei romantice şi antiromantice. Poezia se află dincolo de preocuparea de „adevăr", refuzînd judecata, conform criteriilor raţiunii discursive. De aceea „simbolismul e o primă încercare de structurare a experienţei poetice moderne" (Matei Călinescu, 19/5).

Parnasianism / Simbolism

Simbolismul a apărut ca o reacţie împotriva poeziei retorice a romanticilor şi totodată împotriva impersonalităţii reci a poeţilor parnasieni. Jean Moreas a denumit acest curent în 1886. Fiind o poezie exclusiv a sensibilităţii pure, poezia simbolistă sugerează stările sufleteşti nelămurite, confuze, prin diferite'mijloace artistice. Parnasianismul a fost un neoclasicism, o reacţie antiromantică, reacţie care reproşa artistului exprimarea eului şi interesul pentru mediile mizerabile şi pitoreşti, pentru figuri ce nu corespundeau idealului clasic de frumos. Nu erau agreate nici preocupările sociale în opera de artă.

Romantism / Simbolism

Simbolismul este un antiparnasianism, dar şi un neoromantism. Multe trăsături ale romantismului se regăsesc în mişcarea simbolistă, care face un romantism exacerbat, pînă la o sensibilizare nervoasă. Mai frecvente sînt următoarele trăsături: cultul eului, revolta împotriva tabu-urilor clasice, reacţia faţă de regulile care vor să impună sentimente „nobile" şi versificaţia normativă. In timp ce romanticii foloseau simbolul pentru a lămuri, a materializa o idee sau iui sentiment, simboliştii doar sugerează.

Teme preluate de la romantici

•dialectica antitezei Venera şi Madonă;

•exprimarea ideii de „voluptate a morţii neîndurătoare'":

•interesul pentru boala, complicat cu influenţa zolistă a descrierii cazurilor şi simptomelor, totul cu o vibraţie acută şi exasperată;

•interesul pentru ceea ce este misterios şi tenebros sau foarte vag;

•frecvenţa unor vechi mituri, eresuri populare şi legende vechi;

•descrierea unor castele şau castelane închipuite a locuinţelor de demult, cu obiecte prăfuite, evocatoare de amintiri, senzaţii vagi, în căutarea timpului pierdut (Irina Petraş, 1996).

Evadarea

Atunci cînd aspiraţiile nu se realizează, poetul simbolist devine nostalgic şi încearcă să evadeze din luciditatea obositoare.

EVADĂRI DIN LUCIDITATE •evadare din atmosfera euforică (Al. Macedonski); •plecări enigmatice în necunoscut (D. Anghel); •direcţia Eldorado (D. Iacobescu); •"spre himericul aiurea" (N. Davidescu); •călătorii fără direcţie, spirit de aventura (M. Săulescu); •evaziuni maritime (B. Nemteanu); •stepa (I.Pillat); •„vagul" simbolist, în tipare folclorice (Elena Farago).

Enigmaticul maritim

Preferinţele simboliştilor se îndreaptă spre anumite elemente care se pot transforma în corespondenţe şi simboluri; marea, nava cu vele. In lipsa marii, în port se constată spleen-ul estival.

ATMOSFERA MARINĂ - cîntecul mării, inefabilul, taina (D. Anghel);

-poetul mării cu iahturi „albe", „roşii", „negre", galere, caice „roz", „albe" (I. Minulescu); -poetizarea mării (I. Pillat).

Exotismul

In mediul exotic se poate visa cu ochii deschişi. Sensibilitatea este pusă în mişcare de peisajul extrem-oriental, tropical, de vegetaţia luxuriantă, de policromie şi beţie olfactivă.

PEISAJUL EXOTIC

-afecţiune pentru japonezerii, trandafiri orientali, Orientul arab (Al. Macedonski);

•pasiune pentru Levant (Ştefan Petică);

- adorarea Mediteranei şi a coastei Antilelor (I. Minulescu)-

•interes pentru Africa sau Polul Nord (la Cezar Săvescu).