,,Incat priveste originalitatea ideilor, frumusetea expresiilor si calitatile lor poetice, oricine poate marturisi, ca atat horele din Moldova cat si cele din Transilvania, din Bucovina si din Valahia, sunt vrednice surori ale baladelor. Geniul poporului roman, fie din orice provincie, este predutindene bogat de poetice comori " . Dezbaterile si controversele pe marginea specificului national se inmultesc progresiv dupa implinirea si consolidarea natiunii; daca specificul este, prin natura lui, vechi, natiunea este, prin forta imprejurarilor istorice, relativ noua, inghegata in urma prabusirii marilor imperii vecine. Pana sa devina o tema culturala, asupra careia sa se poata discuta critic, relaxat si nuantat, specificul romanesc a insemnat o lunga lupta, purtata cu sacrificii grele timp de secole. Cronicarii si apoi carturarii Scolii Ardelene sunt repere importante in acesta lupta de afirmare a unor adevaruri si, implicit, a unor drepturi istorice. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, cultura constituie mijlocul ideal de afirmare a legitimitatii noastre. Omul de litere este, vrand-nevrand, si lingvist, si istoric, si politician: tot atatea fatete ale vechii si fundamentalei probleme. In epoca pasoptista, idealul revolutionar se conjuga, pentru romani, cu idealul national. Folclorul, traditiile, istoria sunt insufletite, vitalizate prin efortul generos al intelectualilor, si folosite ca argumente decisive pentru a contura si delimita specificul national. Pe parcursul timpului specificul national incepe sa fie tot mai particularizat de viziunile si de sistemele personale ale celor care il discuta. Intr-un fel este vazuta problema de catre Eugen Lovinescu, teoriticianul sincronismului ( etnicul nu suplineste si nu imbunatateste esteticul), intr-altul de catre N. Crainic, ideologul ,,gandirismului" ( cu accent pe ortodoxism si pe ,,mitul sangelui", cu ruperea de valorile Occidentului). Intr-un fel gandeste Lucian Blaga - fenomenul etnic e pre-determinat de o matrice stilistica, datele spiritualitatii romanesti fiind configurate de un ,,anume ondulat oriyont spatial, cel mioritic, si la fel un orizont de avansare leganata in timp", " ... un orizont, in care esentialul e structura spatiala ca atare, fara de alceva, si fara de umplutura pitorescului, adica despre un orizont spatial si despre accentele sufletesti, pe cari orizontul il dobandeste din partea unui destin uman, al unui destin alcatuit din anume duh si anume sange, din anume drumuri, din anume suferinti" . Specificul national nu este unul neschimbator, nu are un caracter permanent, fixat in etern; el se exprima, intr-adevar, modelator in istoria noastra, dar o si ,,filtreaza", o decanteaza, facand o medie si o sinteza din marile evenimente si tendinte. Ii confera adancime; reciproc, istoria contribuie intr-o anumita masura la transformarea, la innoirea specificului national. Multi autori s-au aplecat asupra acestei teme, tratand-o in functie de conceptiile lor despre spiritualitatea nationala. Fiecare dintre acestia si-au impregnat in operele lor propriul stil si propria viziune asupra neamului romanesc si asupra specificului national. Primul dintre acestia la care voi face referire este Lucian Blaga. Ceea ce m-a determinat sa incep cu acest autor este atitudinea sa mai putin critica. Citind lucrarile sale care fac trimitere la aceasta tema "Spatiul mioritic" si ,,Geneza metaforei si sensul culturii" , din ,,Trilogia culturii", se poate observa pe alocuri o ,,urma" a poetului Blaga. Descrierea plaiului romanesc, a oamenilor si obiceiurilor acestora se face pe o tonalitate solemna, de slava si care denota dragoste fata de tot ceea ce inseamna sufletul romanesc, e ca si cum ai ,,fredona" un imn pitoresc. Cu precadere in ,,Spatiul mioritc", Blaga evidentiaza specificul national regasit mai degraba in ancestralul sat romanesc, in viata taranilor , decat in cultura mostenita de la eruditi: "Sa ascultam (...) o doina a noastra. Dupa ce ne-am obisnuit putin cu chiromantia ascunselor fundaluri, nu e greu sa ghicim deschinzandu-se si in dosul doinei un orizont cu totul particular. Acest orizont e : plaiul. Plaiul, adica un plan inalt, deschis, pe coama verde de munte, scurs molcom in vale. O doina cantata, nu sentimental-oraseneste de artiste in costume confectionate, si nici de tiganul de la mahala dedat arabescurilor inutile, ci de o taranca sau de o bacita, cu sentimentul precis si economic al cantecului, si cu glasul expresie a sangelui, care zeci de ani a urcat muntii si a cutreierat vaile sub indemnul si porunca unui destin, evoca un orizont specific : orizontul inalt, ritmic si indefinit alcatuit din deal si vale " .
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
