Recenzie - Postmodernismul

Modernismul este o miscare culturala, artistica si ideatica care include artele vizuale, arhitectura, muzica si literatura progresiva care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când artistii s-au revoltat împotriva traditiilor academice si istorice impuse si considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea si culminând cu rigiditatea si "osificarea" academismului secolului al 19-lea. A aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezvoltarii literaturii. Modernismul se refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proza si critica literara, pe care doctrina lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. XX. Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientari estetice, care apar in lit. romana in aceasta perioada, conturandu-se ca omanifestare artistica ampla, nu numai in domeniul literaturii, ci in arta.

Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada moderna si cea postmoderna, pe când altii le vad ca doua perioade ale aceleiasi ere artistice. Prezentul articol prezinta miscarea care a început la finele secolului al XIX-lea; pentru arta dupa anii 1970, vedeti articolul despre postmodernism.

Telurile modernismului

Modernistii au crezut ca prin refuzarea traditiei ar fi putut descoperi noi si radicale feluri de a crea "un altfel de arta". Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale, traditionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de un secol si jumatate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul, bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douasprezece. Aceasta tehnica a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de dupa primul razboi mondial. Artistii abstracti, inspirati de miscarea impresionista si de lucrarile lui Paul Cézanne si Edvard Munch, au pornit conceptual de la presupunerea ca atât culoarea cât si forma - nu reprezentarea lumii naturale - sunt elementele esentiale ale artei vizuale. Astfel, Wassily Kandinsky, Piet Mondrian si Kazimir Malevich au încercat sa redefineasca arta ca si aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, fiindca nu mai era nevoie de functia pur descriptiva ale niciuneia din artele vizuale. Acesti artisti modernisti au crezut cu tarie ca prin refuzarea reprezentarilor reale si materiale, arta va trece de faza materialista si va intra într-una spirituala

Postmodernismul este o miscare în arte, arhitectura si filosofie sau o conditie presupusa a surveni dupa sau ca reactie la modernism. Daca modernismul se considera pe sine o culminare a cautarii unei estetici de catre iluminism, etica, dar si o epistemologie autoritar rationala, postmodernismul se ocupa de modul în care autoritatea unor entitati ideale (numite metanaratiuni) este slabita prin procesul de fragmentare, consumerism, si deconstructie. Jean-François Lyotard a descris acest curent drept o „mefienta în metanaratiuni” (Lyotard, 1984). Conform cu Lyotard, postmodernismul ataca ideea unor universalii monolitice si în schimb încurajeaza perspectivele fracturate, fluide si pe cele multiple.Postmodernismul nu poate fi conceput si apreciat critic decat prin raportare la modernism (asa arata si prefixul “post-“). Dificultatea definirii termenului se datoreaza faptului ca el functioneaza nu doar in literatura, cultura, arhitectura sau in artele plastice, ci si in filozofie, disciplinele social politice etc.

Un termen înrudit este postmodernitatea, care se refera la toate fenomenele care s-au succedat modernitatii. Aceasta include un accent pe conditia sociologica, tehnologica sau celelalte conditii care disting Epoca Moderna de tot ce a urmat dupa ea. Postmodernismul, pe de alta parte reprezinta un set de raspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la conditia postmodernitatii.

Un alt termen conex este adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma „postmodernist”), utilizat pentru a descrie conditia sau un raspuns la postmodernitate. De exemplu, cineva se poate referi la arhitectura postmoderna, literatura postmoderna, cultura postmoderna, filosofie postmoderna.

Definitii posibile ale postmodernismului

În eseul sau From Postmodernism to Postmodernity: the Local/Global Context, criticul american Ihab Hassan listeaza câteva ocurente si contexte în care termenul a fost folosit, înca înainte sa devina atât de popular:

- John Watkins Chapman, un pictor de salon englez, în anii 1870-1880, cu sensul de Post-Impresionism.

- Federico de Onís, 1934, (postmodernismo) cu sensul de reactie împotriva dificultatii si experimentalismului poeziei moderniste.

- Arnold J. Toynbee, în 1939, cu sensul de sfârsit al ordinii Vestului burghez, cu radacini în secolul al XVII-lea.

- Bernard Smith, în 1945, cu sensul de miscare a realismului socialist în pictura.

- Charles Olson, în anii 1950-1960.

- Irving Howe si Harry Levin, în 1959 si 1960, pentru a semnifica declinul culturii moderniste înalte.

Alti specialisti indica studiul lui Charles Jencks, The Language of Postmodern Architecture (1977), ca figurînd printre primele opere care au dat termenului sensul folosit în ziua de azi. În Statele Unite ale Americii dezbaterea în jurul termenului postmodernism începe în anii 70 ai secolului XX, daca luam doar în considerare faptul ca Ihab Hassan îsi publica eseul, The Dismemberment of Orphaeus, în 1974, iar studiul esential al lui Fredric Jameson , un autor destul de putin prizat la noi, din pricina orientarii sale pro-marxiste, ce va da titlul cartii sale esentiale Postmodernism or the Cultural Logic of Late Capitalism, va aparea zece ani mai tîrziu, în 1984.

Nucleul acestui studiu fusese publicat într-o alta forma, sub titlul Postmodernism and the Consumer Society, în acelasi an, în New Left Review, dupa cum marturiseste însusi autorul în prefata unui alt volum de articole. Alte doua carti foarte populare în România, macar prin faptul ca, bucurîndu-se de o traducere româneasca, au devenit acessibile unui public mai larg, sunt studiul Lindei Hutcheon The Politics of Postmodernism si Postmodernist Culture a lui Steven Connor, care aveau sa apara amîndoua, prin hazard obiectiv, în 1989. Însa eseul care a dat tonul întregii dezbateri ar trebui sa fie considerat La condition postmoderne, cartea francezului Jean-François Lyotard , publicata în 1979, si care avea mai apoi sa marcheze o ruptura totala de filosofia de pîna la aparitia ei.