Personaje Fabuloase în Creația Poetică a lui Eminescu

Eminescu

§1. Imaginea Dochiei în lirica eminesciană

Mitul ancestral al întemeierii Statului dac ne duce în perioada matriarhală şi este legat de un personaj feminin. Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia, probabil sub influenţa Sfintei Evdochia, gr. Evdokia=bunavointa (în perioada crestină). Dochia, Doche, Dacia, Doichie, Ghita; masculin: EvdochimDocuţa = Dochiţa, Dochiana, Dochina, μος = stimat) cu (gr. Εuδό afereza Dochim, Dochiam, Dochiu, Ghita, Docan. Alt nume: Evdoxie = celebru, glorios. În limba dacă, Dacia se pronunţă Dochia, după cum Traian se pronunţa Troian. Zarathustra în greacă Zoroastru = azo. Este un proces fonetic de care trebuie să ţinem cont. Asachi şi alţii, Eminescu îndeosebi, au realizat pe această temă, mitologii poetice privind medicinala naştere a poporului român. Medicul Dioscorides amintea planta υα) dedeţel, pe care Dacii o numeau dacina (Δάκ). Un important studiu analitic de Ion Coja, Riscurile hipercorectitudinii, tratează tema Traian şi Dochia. Chiar dacă o fiică a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi şi poate fi pus în legatuă cu numele matriarhal al Dacilor. La rîndul lui, numele matriarhal al Dacilor trebuie pus în legatură cu vechiul termen indian Dachsina = focul ceremoniilor, şi cu numele Daksa, cunoscînd că focul era adorat de strămoşii Dacilor, în matriarhat, cînd am vorbit de cum am aratat mai sus, ία = fochist, care are grija de foc). Regina Hestia (grec. έ Pe parcurs pentru genul masculin apare cuvîntul moş, care înlocuieşte pe cel de babă.

Însăşi vechimea multi-milenară a străbunei Baba Dochia (Baba Dacia) precizează fondul lingvistic căruia îi aparţine cuvîntul baba. Dochia este, aşa cum am mai spus, o pronunţie traco-dacică a numelui Dacia, aşa cum Troian este forma antroponimului Traian, în limba rustică: Dada = sora mai mare în Tracia, şi Doda în Dacia nord-dunareană. Ptolomeu, pe la mijlocul secolului II, d.H., în lucrarea sa Îndreptar geographic, înreagistrează între oraşele din Dacia, Dochidava (Δοκίδαυα), cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). În indice se specifică „Decidava, localitate în Dacia de miază noapte”

În legatură cu mitul Dochia, cercetatorul Romulus Vulcănescu, menţionează „două secvenţe epice”. Prima legendă susţine că Dochia, fiica regelui Decebal, a înaintat în fruntea unei oştiri spre Sarmisegetusa, în ajutorul tatalui ei asediat în cetate. Ea a fost „înfrîntă de armata lui Traian”, a fugit cu resturile oastei în munţi, spre răsărit. Acolo s-a rugat la Zamolxe „să nu o lase să fie pîngărită de împărat. Şi atunci Dochia a fost prefăcută într-o bătrînă ciobăniţă, cu cîteva oi lîngă ea”. Traian, trecînd pe lîngă ea a întrebat-o dacă a văzut prinţesa şi Dochia i-a arătat spre miazăzi. Împăratul a luat-o în goană într-acolo, şi Baba Dochia a rămas stăpînă pe ţinutul acela, şi de atunci poate mai traieşte încă în munţi”.

A doua legendă (citată de Densuşianu, Vulcanescu) este cea relatată de Dimitrie Cantemir, în legătură cu Ceahlăul. „Drept în vîrf se vede o statuie străveche, înaltă de cinci coţi, înfăţişînd, de nu mă înşel, o bătrînă cu douăzeci de mioare, din a cărei parte firească (organul genital) curge într-una un izvor nesecat de apă. Într-adevar, este greu de spus dacă natura a vrut să-şi arate aici jocul sau dacă statuia a fost lucrată de mîna unui artist dibaci. Căci statuia aceasta nu stă pe nici o temelie, ci este crescută şi legată strîns de celelalte stînci, dar cu pîntecele şi spatele slobode; şi chiar dacă ai vrea să crezi că încheieturile au fost umplute cu un var făcut cu multă iscusinţă – şi noi bucuros am spune-o – asemenea descoperiri ale celor din vechime s-au pierdut cu vremea, totuşi nu-ţi poţi închipui lesne în ce fel a fost adusă apa prin picior, în partea firească, fiindcă nicăieri împrejur nu se văd urmele vreunui izvor sau ale vreunei albii. Pe semne că de aceasta s-au folosit pagînii pentru slujba religioasă