Daca ar fi sa definim sufletul, am spune ca este un principiu de viata, un sediu al ideilor si sentimentelor, un infinit pe care toti zeii l-au parasit, sigur poate definitiile nu satisfac, dar aceste doua sensuri se disting incepand din Antichitatea ebraica, unde sufletul este organic si ganditor, si romana, unde cele doua forme ale sufletului sunt denumite animus si anima. Reducerea celui de al doilea sens la primul este proprie vitalismului, iar reducerea primului la cel de al doilea caracterizeaza spiritualismul. Problema uniunii sufletului si corpului a fost tratata de catre Rene Descartes, iar in ceea ce priveste problema imortalitatii sufletului o vom gasi dezvoltata, intr-un mod exceptional, in dialogul lui Phaidon de catre Platon. Platon extrage dovezile nemuririi din tripla relatie pe care o stabileste sufletul: ca principiu al gandirii, cu adevarul, ca principiu al miscarii, cu viata si ca principiu al virtutii, cu binele, acestea fiind cele trei idei fundamentale ale platonismului. In ratiunea sa, sufletul ca principiu al gandirii, este nemuritor. Esenta pura a sufletului este ratiunea, adica esenta pura a obiectelor, care se defineste ca fiind Ideea. Adevarata cunoastere presupune identitatea inteligentei cu inteligibilul, este gandirea in sine gandind lucrurile in sine, si prin aceasta gandindu-se pe ea insasi. Acesta este idealul stiintei, insa nu poate fi realizat decat intr-un mod imperfect deoarece atata vreme cat ratiunea omului este legata de trup, aceasta nu va putea niciodata sa intre intr-o uniune deplina cu ratiunea lui Dumnezeu. Din acest motiv, adevaratul filosof invata sa moara, in fata mortii nefiind inspaimantat, intrucat aceasta este inceputul adevaratei vieti.
Ca principiu al miscarii, sufletul este nemuritor in activitatea sa. Prezenta neincetata a sufletului se arata tocmai prin efectul sau neincetat, miscarea, deoarece sufletul confera existenta lucrurilor prin miscarea pe care o imprima acestora. Ca principiu al virtutii, sufletul este nemuritor in sensibilitatea sa. Acesta trebuie sa fie pedepsit sau rasplatit dupa valoarea lui, justitia omeneasca nefiind capabila sa desavarseasca legea ispasirii, pentru care este nevoie de sufletul divin, singurul capabil sa pronunte condamnarea sau izbavirea printr-un decret infailibil. Pentru Platon, sufletul este nemuritor si transmigreaza in mai multe corpuri, Principiul sau fiind numeric comparativ cu cel al corpului, care este geometric. Pornind de la centru, sufletul cuprinde corpul din toate partile in cerc; este compus din elemente si, fiind impartit in intervale armonioase, formeaza doua cercuri legate intre ele, dintre care cel interior, fiind impartit in sase parti, formeaza totalul celor sapte cercuri. Acest cerc interior se misca in diagonala spre stanga, iar celalalt, inclinat fata de primul, spre dreapta. Din aceasta cauza, acest ultim cerc stapaneste toate, fiind unic, pe cand cercul interior este divizat; cel dintai este cercul ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
