Instaurarea regimului comunist a produs o serie de schimbari atat la nivel politic si social, cat si la nivel cultural. Literatura din aceasta perioada este profund marcata de componenta nationala, devenind o unealta a partidului pentru a ,,educa" (a se intelege a manipula) cati mai multi oameni. Scriitori erau obligati sa scrie doar despre temele propuse si sustinute de catre partid, le era dictat cum sa scrie, ce sa scrie si cum sa se comporte in acord cu profesia lor. Cei care nu se supuneau acestor reguli trebuiau sa faca fata repercursiunilor: li se interzicea publicarea operelor sau erau exclusi din putinele cercuri literare ramase. Scriitorii trebuiau sa functioneze asemeni unui corp de armata, aflat sub conducerea partidului comunist, ce trebuiau sa lupte impotriva literaturii imperialiste, considerata decadenta, murdara si daunatoare. Acest referat se va ocupa de analiza a trei poezii din perioada comunista, texte ce demonstreaza, prin tematica si limbajul lor, cele prezentate mai sus. Una dintre aceste poezii este intitulata Drumul catre viitor . Poezia este o ampla antiteza intre trecutul dusmanos al tarii si viitorul luminos promis de catre partidul comunist: ,,Am in spate de la Burebista Acest timp de glorii azi ridica Pina la Cirmaciul de acum Falnic, luminosu-i obelisc. Leaturile cu adesea trista Semn de purpur care ne indica Soarta pe al tarii vajnic drum. Drumul catre comunistul pisc. Dar pe drumul prin vecii intins Iar Cirmaciul intelept e-n frunte, Noi sintem aceia ce-am incins. Ceausescu-n veghea tarii, munte." Ceausescu este comparat cu Burebista, unul dintre cei mai vrednici conducatori ai acestei tari. El este cel care isi asuma rolul de a conduce poporul spre o lume si o viata mai buna. Este asemenea unui mesia ce, prin bunatatea sa, ii indruma pe toti spre calea cea dreapta. Comunismul este prezentat ca ultimul ideal, ca cel mai inalt pisc, care trebuie atins de catre toti, pentru a putea fi fericiti. Numai aderand la ideologia comunista, vom putea atinge gloria. Puteriile ,,carmaciului" sunt hiperbolizate, acesta ajungand sa fie comparat, prin marettia sa, cu un munte. Aceste pozii au aspectul unor laude, unor omagii aduse ideologiei si conducatorilor comunisti, formand o literatura encomiastica. Un asemenea text este si poezia Cintec pentru presedintele tarii . Asa cum este sugerat in titlu, textul este un lung omagiu adus conducatorului tarii. Prin El se lumineaza istoria si vrerea Prin El sintem puternici si drepti, cu fruntea sus Dorinta si credinta acestui brav popor Stralucind ideea, hotar celor ce nu-s La sfat mereu cu tara-i lumina si puterea Istoria prin El s-a-nnoit, destinul ei il doare Cum creste in poveste viu vesnicul izvor. Prin El sintem un nume recistigat sub soare. Tot ce-i al tarii prin El e bun si mare Te bucuri ca exista si ca-l auzi EXIST Tot ce-i al tarii greu intii pe El il doare PRIN TARA SI PARTIDUL NOSTRU COMUNIST. El e Intiiul, cel Drept, cel Bun, cel Tare Pamintul plin de holde, de brazi, sub soare bun Prin El noi sintem toti lumini biruitoare. Se bucura ca este in neamul sau strabun. Conducatorul este reprezentantul intregii natiuni, imbinand in fiinta sa atributele acestui ,,brav popor". De.a lungul intregului text, presedintele este pomenit cu ajutorul pronumelui personal ,,el", scris cu majuscula. Cu ajutorul acestui ,,El", autorul poemului il ridica pe Ceausescu la rang de zeitate, este sanctificat si privit precum o fiinta atotstiutoare si atoatefacatoare. Prezentandu-l in acest fel, autorul ajuta la manipularea omului simplu caruia i se cere sa asculte de partid si de conducatorul acestuia fara sa obiecteze. Ceausescu este prezentat ca intruchipand toate atributele unui bun conducator, un conducator, fara de care atat tara cat si locuitorii acesteia ar fi pirduti. Atributele sale sunt preyentate prin enumeratie, fiind scrise la fel ca si pronumele, cu majuscula. ,,El e Intiiul, cel Drept, cel Bun, cel Tare." Aceste adjective il situeaza deasupra tuturor din punctul de vedere al dreptatii, bunatatii si puterii. Toate aceste atribute sunt apoi transferate intregului popor, care a fost iybavit numai prin ideologia partidului comunist. Sloganul ,,EXIST/ PRIN TARA SI PARTIDUL NOSTRU COMUNIST" reprezinta crezul pe care trebuie sa-l poarte in suflet fiecare catatean. Acest slogan distruge orice sansa la individualitate, unicitate si originatlitate. Nu ofera oamenilor decat o singura posibilitate de existenta, si anume, o existenta doar intru ideile comuniste si doar intru binele intregii natiuni. Tara si colectivitatea sunt puse mai presus decat individul.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.