Imaginea femeii în romanul Un cuib de nobili - Turgheniev

I. Câteva date despre autor

I.S. Turgheniev s-a născut în 1818, în oraşul rusesc Oriol, ca fiu al lui Serghei Nikolaievici Turgheniev şi al Varvararei Petrovna Lutovinova. Tatăl său, fost colonel în cavaleria imperială rusă, moare când Ivan împlineşte vârsta de şaisprezece ani, lăsându-l în grija mamei, o femeie foarte severă.

Turgheniev studiază literatura rusă şi psihologia la Universitatea din Moscova şi mai târziu (1834-1837) la Universitatea din Petersburg. Între 1838 şi 1841, urmează cursuri de istorie si psihologie la Universitatea din Berlin. Are o relaţie cu cântăreaţa de operă Paulina Garcia Viardot, rămânând alături de ea şi de soţul acesteia pentru tot restul vieţii; călătoresc împreună în Franţa între anii 1845-1846 şi 1847-1850. Deşi în tinereţe a mai avut o relaţie cu o servitoare, în urma acestei legături rezultând o fiică nelegitimă, Paulinette, Viardot rămâne marea şi neîmplinita dragoste a lui Turgheniev.

În timpul studiilor de la Berlin, Turgheniev se consacră nevoii de occidentalizare a Rusiei. În 1840 scrie poeme şi scurte povestiri sub influenţa lui Gogol. Devine celebru în 1852 cu ciclul Povestirile unui vânător. Opiniile lui Turgheniev i-au adus acestuia o lună de detenţie în St Petersburg şi optsprezece luni de arest la domiciliu.

În 1855 îl cunoaşte pe Lev Tolstoi, care încă nu publicase nici o operă. Turgheniev, recunoscându-i geniul literar, scria într-o scrisoare adresată surorii lui Tolstoi: „Nu exagerez când spun că o să devină un mare scriitor.”

Între anii 1853-1862 scrie cele mai bune povestiri şi nuvele ale sale.Tema centrală a acestor opere este frumuseţea dragostei timpurii, visul pierdut, frustrarea în dragoste, care în parte reflectă neîmplinirea dragostei lui pentru Paulina. În 1862 reacţia ostilă stârnita de opera Părinţi şi copii contribuie la decizia autorului de a părăsi Rusia. Turgheniev se stabileşte în Germania, iar mai târziu, se mută la Londra, unde Părinţi şi copii înregistrează un mare succes. În 1871 se mută la Paris, împreună cu Viardot, unde va locui până la sfârşitul vieţii. În 1860 devine membru corespondent al Academiei Imperiale de Ştiinţă, iar în 1879, doctor în drept civil la Universitatea din Oxford.

Pe data de 3 septembrie 1883, Turgheniev moare la Bougival în apropiere de Paris; trupul său a fost mutat în Rusia şi înmormântat în Cimitirul Volcov, din Sankt Petersburg.

În afară de frumuseţea artistică, romanul lui Turgheniev e remarcabil şi prin faptul ca îţi pune mintea la contribuţie, îţi dă de gândit, deşi prin conţinutul său nu rezolvă nici o problemă, ba chiar pune în lumină nu atât fenomenele dăunătoare (distructive), cât atitudinea autorului faţă de aceste fenomene. Îţi dă de gândit deoarece de la început până la sfârşit e pătruns de o sinceritate absolută, emoţionantă. Tot ce e scris în ultimul roman al lui Turgheniev a fost trăit în cele mai mici amănunte; acest sentiment nu-şi găseşte expresia în abaterile lirice, ci iese la iveală fără voia, fără cea mai mică intenţie a autorului şi animă povestirea obiectivă. Nici autorul nu-şi dă bine seama de sentimentele sale, nu le critică. Această circumstanţă ne oferă posibilitatea de a vedea aceste sentimente nemijlocit, în sinceritatea lor. Noi vedem ceea ce se întrezăreşte, şi nu ceea ce vrea să ne arate sau să ne demonstreze autorul.

II. Subiectul romanului

În romanul Un cuib de nobili, care vede lumina tiparului în anul 1859, „cel mai occidental dintre scriitorii ruşi”, cum îl numea G. Ibrăileanu, I. S. Turgheniev ne oferă un bogat tablou al societăţii ruseşti din secolul al XIX-lea. Scriitor plin de sensibilitate şi romantism, el ştie să îmbine aspectele acute ale vremii sale cu inegalabile poveşti de dragoste.

Veritabil roman psihologic – gen care de altfel i-a adus şi celebritatea – Un cuib de nobili urmăreşte o idilă fără de speranţă, în care protagonistul, nobilul Lavreţki, se vede prins alături de tânăra fiică a unor rude îndepărtate, idilă care nu are cum să-şi găsească un deznodământ fericit.

Tema centrală a acestui roman poate fi stabilită în funcție de perspectiva adoptată. Pe de o parte, este evidentă dorința autorului de a reda moravurile, preocupările lumii rusești aflată în plină tranziție spre modernitate, la jumatatea secolului al XIX-lea, iar pe de altă parte observăm încercarea autorului de a pune în prim plan tema iubirii. De asemenea, tema bătrâneții și a morții introduce o notă elegiacă în acest roman, fiind prezentă mai ales în a doua jumătate a romanului.

Toate romanele turghenieviene, fără excepție, sunt “felii de viață” contemporană, fragmente, succesiuni de tablouri, ecouri scurte la “sunete răzlețe”:„Nu am pretenția că pot zugrăvi viața adânc și cuprinzător (…) Cine are nevoie de un roman în sensul epic al cuvântului, acela nu are nevoie de mine (…) Orice aș scrie, nu va rezulta decât o serie de schițe”, ne explică însuși autorul.

Ca un autentic creator modern, Turgheniev este reflexiv, lucid și critic cu sine însuși și cu arta sa și a altor confrați de breaslă și o supune unei analize permanente. Încă de la primele articole de critică literară el s-a manifestat ca un precursor tenace, pe deplin conștient de justețea ideilor sale. A înțeles corect cerințele epocii, a explorat-o riguros și s-a străduit s-o exprime în esența ei în suita romanelor sale.

Numai romanul epurat de orice balast, de orice elemente nesemnificative sub aspect poetic – susținea el – corespunde exigențelor noului cititor avid de adevăr, de adevăr omenesc profund și simplu, evocat cu toată obiectivitatea posibilă, numai acest tip de roman constituie, totodată, și dovada unui talent autentic. Turgheniev era convins de faptul că întotdeauna în artă trebuie să prezideze simțul măsurii, întrucât „cine redă toate detaliile este pierdut”

Dintre toate romanele lui Turghenev, Un cuib de nobili s-a bucurat de cel mai mare succes. Deosebit de interesantă este aprecierea făcută de către un critic atât de sever ca M. E. Saltikov-Scedrin. Sub impresia directă a „poeziei luminoase" pe care o iradiază „fiece sunet" din roman, el scria despre întreaga creație a autorului Unui cuib de nobili:

„Dar ce se poate spune, în general, despre toate lucrările lui Turghenev ? Că, după citirea lor, respiri mai ușor, crezi mai ușor, îți simți inima mai fierbinte? Că-ți dai limpede seama că ești întărit sufletește, că-l binecuvântezi în gând și-l iubești pe scriitor?... Iată impresia pe care o lasă în urma lor aceste figuri luminoase de parcă ar fi țesute din aer, generatoare de dragoste și lumină, care tâșnesc ca un izvor viu din fiece rând".