Georg Trakl

Georg Trakl s-a nascut la 3 februarie 1887 la Salzburg. Tatal sau, svab de origine, era proprietarul unui mare magazin de fierarie, plasat chiar in centrul frumosului oras baroc. Mama, de origine slava, manifesta o anumita sensibilitate pentru frumos. Scolar destul de putin sarguincios, tanarul Georg ramane repetent in clasa a saptea gimnaziala, fapt care il determina pe Tobias Trakl, tatal, sa-l plaseze ca practicant la farmacie. In ultima instanta insa farmacia, pentru Trakl se reduce la o precoce initiere in tainele cloroformului si ale altor droguri pe care incepe sa le consume, spre uimirea familiei. Urmeaza facultatea de medicina din Viena, obtine diploma de magister si profeseaza ca farmacist militar, cu grad de locotenent; disciplina cazona ii repugna insa si se retrage in rezerva. Fire nelinistita, poetul nu-si gaseste nicaieri locul: la Viena, bunaoara, angajat copist la un minister, ramane in acest post doar cateva zile. Gaseste adapost la prietenul sau Ludwing von Ficker, editorul revistei Der Brenner, in care, de altfel, apar majoritatea poemelor sale. In 1914 este trimis cu o coloana sanitara pe frontul din Galitia. Dupa batalia de la Grodek, disperat ca nu poate ajuta singur nouazeci de mutilati, incearca sa se impuste. Surprins si dezarmat, poetul este internat in spitalul din Cracovia si pus sub observatie medicala. Aceste zile de izolare, de angoasa si melancolie neagra, ii apropie sfarsitul. Conform unor pareri autorizate, poetul s-ar fi sinucis constient, inghitand o mare doza de cocaina. A trait numai douazeci si sapte de ani.

In legatura cu personalitatea lui Trakl s-au creat numeroase legende dintre cele mai bizare. Nimeni nu l-a cunoscut mai bine decat Ludwing von Ficker de la care ne-au ramas o serie de marturii. ,,El care fusese un strasnic bautor si consumator de droguri nu si-a pierdut niciodata nobila, neobisnuita tinuta spirituala; nu exista om sa-l fi vazut in starea sa de betie macar clatinandu-se ori necuviincios."

Despre lirica lui Trakl s-a scris mult. Peste o carte de aproximativ 200 de pagini s-a ridicat un imens edificiu de studii. Putine opere poetice de la inceputul secolului XX ne ofera imaginea mai profunda si mai rascolitoare a unei lumi crepusculare, ca aceea a lui Trakl. El a intuit cu deosebita acuitate ,,morbidetea, decaderea, putreziciunea, subrezenia acoperita de o stralucitoare superficialitate" existenta ,,intr-un secol blestemat", in care ,,lacrimi mai intunecate respira timpul..."

Constiinta decaderii, a declinului inexorabil, serpuieste ca un fluviu negru prin versurile lui Trakl, provocand sentimente de angoasa, melancolie si amara desertaciune. Privite in totalitatea lor, aceste versuri sunt pline de imaginile deprimante ale ,,ruinei" si ale ,,naruirii", ale ,,intunericului", ale mortii si ale descompunerii morale si biologice. ,,Niciodata omenirea nu a fost atat de adanc prabusita ca in prezent" le spunea Trakl unor prieteni. In poemele sale se incruciseaza umbre si siluete stranii, demonice, se ridica soluri de corbi prevestind moartea. Pretutindeni misuna vietati care simbolizeaza decaderea si sorbidul (paianjeni, viermi, sobolani) adapostite la umbra ,,raului", a ,,mortii", a ,,mucegaiului" si a ,,destramarii". Camera mortuara, cadavrul, leprosul, azilul, spitalul, zidul derapanat, intr-un cuvant tot ceea ce exprima stingerea vietii sau existenta dezastrului, aparent inexplicabil, sunt notiuni cu care poetul opereaza frecvent. Asemenea obsesii pot fi intalnite indeosebi in prima sa faza poetica inca apropiata influentelor baudelairiene. Extinsa in zona larga a naturii, dezintegrarea, nimicirea muta, e sugerata cu un si mai puternic sentiment de groaza ori de cate ori apare mlastina, muntele, padurea, locuri prin definitie intunecate sau mohorate unde se desfasoara uneori scene de o violenta ce da fiori de gheata.

Anotimpurile pe care le iubeste -toamna si iarna- cu arborii lor linistiti (ulmul, arinul) evoca aceleasi stari sufletesti apasatoare, exarcebate de sentimentul corosiv al crepuscului, si-l indeamna sa se gandeasca la ,,amarele ceasuri ale decaderii." Adevarul e ca majoritatea tablourilor sale peisagistice, chiar si atunci cand apar iluminate in focuri solare, sunt inramate cu umbrele decaderii." Deci, nu numai obiectele se destrama si se naruie ,,putrezind fara noima", ci si intreaga natura. De aici cumplita suferinta ce-i ineaca glasul, in care simti un continuu tremur de lacrima. Seara si noaptea raman momentele preferate ale poeziei sale, pentru a potenta parca atmosfera lor apasatoare si fantomala. Ernest Fischer afirma ca ,,opera lui Georg Trakl este o creatie de amurg: lumina cade piezis, umbrele obiectelor zilnice devin monstruoase, prevestesc bezna si moarte. Moartea inseamna intoarcerea in natura intunecata."

Pana si viitorul este stigmatizat, poarta pecetea grea catastrofei, drumul lui urmand sa se desfasoare sub semnul unor constelatii nefaste. Refugiul sau permanent e in afara mediului citadin, departe, spre munti si paduri, sub cerul instelat.

Neschimbata i-a ramas pasiunea pentru anumite culori pe care in majoritatea cazurilor le investeste cu functii simbolice: albastru, negru, rosu, verde, brun, roz si alb. Putini poeti au reusit sa dea culorilor o viata si o putere de sugestie atat de profunda ca Trakl.

Lirica lui poarta sigiliul unui umanism tragic (Malraux), a unei sensibilitati excesive, care inregistreaza imperceptibil si-l amplifica. El are sentimentul tragic al vietii si nu vidul sufletesc al decadentilor. Acest sentiment il domina si, de aici, motivele sumbre si prezentele spectrale.

Tensiunea liricii sale, preferinta pentru linistea peisajului agrest, pronuntatul sau hieratism, libertatea expresiei, de ele mai multe ori sustrasa oricaror

A. E. Baconski, Meridiane