Eul în Poezia lui Walt Whitman

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Filologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 1562
Mărime: 12.07KB (arhivat)
Publicat de: Haralambie Fărcaș
Puncte necesare: 5
Eseu despre unul dintre cei mai importanti poeti americani, pionier ]n poezia moderna. Comentariu asupra unor poezii la disciplina Literatura Comparata

Extras din referat

Walter Whitman (1819 - 1892), unul din cei mai influenţi şi controversaţi poeţi americani, este un pionier în poezia modernă, văzut ca primul poet urban, face din oraş şi viaţa urbană condiţii potrivite pentru poezie. El a fost unul dintre reprezentanţii tranziţiei de la transcendentalism la realism, opera sa aratându-se influenţată de ambele curente.

Scrierile sale au fost caracterizate drept un „şoc puternic” şi drept „cea mai îndrăzneaţă şi discutabilă contribuţie adusă până acum literaturii americane”.

Whitman este un poet individualist scriind în poeziile sale despre importanţa individulului şi a vieţii oamenilor, despre criza identităţii. Eul în poezia nu este unul disimulat sau prezentat prin retragere, ci este un eu proiectat în afară, în tot ce-l înconjoară fiind însă la fel de impersonal şi nu are sentimente.

În poezia „În clipa aceasta de veghe”, din volumul „Fire de iarbă, eul poetic vorbeşte despre sensul comunităţii, percepută în „clipa aceasta de veghe”. În spatele cuvintelor se simte o credinţă democratică, o pledoarie discretă pentru democraţie şi un stil de viaţă democratic. Traversează spaţiile geografice, înlătură diferenţele, de grai şi cultură, dintre oamenii aflaţi în diferite colţuri ale lumii, aceştia fiind uniţi prin „aşteptările” şi „nădejdile” comune tururor acestor oameni aflaţi în: Germania, Italia, Franţa, Spania, şi chiar China, Rusia sau Japonia, unindu-i sub acelaşi ideal. Poetul se conectează cu oamenii de pretutindeni, intermediind astfel conflictul între societăţi, dintre individul luat separat şi masa. Atenţia cade chiar şi asupra ţărilor estice enumerarea acestora subliniată prin cuvintelele „Şi mai departe încă, în China sau în Rusia,/ sau Japonia, vorbind alte graiuri” fiind astfel admise diferenţele, barierele, dintre lumea occidentală şi restul oamenilor aflaţi în aceste ţări îndepărtate. Admite diferenţa graiurilor, dar aceasta nu constituie o barieră între el şi ceilalţi, nu limba este ceea ce îi defineşte pe oameni. Poetul îi numeşte pe toţi aceşti oameni diferiţi ca „prieteni şi fraţi şi iubiţi”. În ciuda diferenţelor culturale şi lingvistice, vede în aceştia nişte potenţiali prieteni, oameni care îi împărtăşesc credinţele şi sugerează că s-ar putea simţi : „legat la / fel de strâns, de cald, ca şi de oamenii/ ţării mele”. Propune astfel o lume în care cultura, rasa, sexul, limba nu contează, nefiind definitorii pentru individ. Tema poemului este Individul. Eul, în această poezie, este pretutindeni şi anulează diferenţa dintre eu şi celălalt, dintre eu şi lume în spaţiul poeziei care devine astfel un spaţiu special. Poetul rezolvă criza limbajului, a eului şi cea a realităţii.

Poezia „Plin de viaţă” face parte din volumul „Calasmus”. În această poezie eul se descrie „plin de viaţă, în carne şi oase” în al „patruzecelea an al vieţii mele şi al optzeci / şi treilea al acestor State Unite”, şi se adresează cititorilor care vor veni după el dar care, la rândul lor, sunt „în care şi oase”. Se adresează acelor cititori care îi citesc şi înţeleg poezile, care îl caută în opera sa, spunându-le că ar putea fi alături de ei, că le va fi „tovarăş”. Poetul îşi prezintă ideile, în plină maturitate, în faza dezvoltării sale, trecând de la forma fizică la cea spirituală, către lumea poeziei poeziei şi a cititorilor săi.

Eul poetic priveşte către viitor, se vede trăind prin poezia sa, atunci când generaţiile viitoare îi vor citi opera. Stabileşte legătura dintre el – poezia sa - şi cititorii viitori, fiind prezent într-un mod deosebit. Este încrezător că cititorii săi, indiferent unde s-ar afla vor răspunde apelului său.

Eul se proiectează din lumea reală, vazută, într-una nevăzută care reprezintă esenţa vieţii spirituale şi a experienţei.

În poezia „Cheia oricărei metafizici”, cel care se adresează este un bătrân profesor care le vorbeşte studenţilor săi, acesta fiind proiectarea eului în poezie. Acest lucru este explicat de autor în versurile : „(Aşa le vorbi studenţilor săi bătrânul profesor/ La lecţia de închidere a mult căutatului curs)”

Preview document

Eul în Poezia lui Walt Whitman - Pagina 1
Eul în Poezia lui Walt Whitman - Pagina 2
Eul în Poezia lui Walt Whitman - Pagina 3
Eul în Poezia lui Walt Whitman - Pagina 4

Conținut arhivă zip

  • Eul in Poezia lui Walt Whitman.doc

Alții au mai descărcat și

Curentul Latinist

Curentul latinist reprezinta prelungirea si amplificarea ideilor Scolii Ardelene in cursul secolulul al XIX-lea, actiunea lui desfasurandu-se...

Iorgu Iordan - Stilistica limbii române

Iorgu Iordan a fost un erudit, un deschizător de drumuri în ceea ce privește cercetarea numeroaselor domenii lingvistice. Maniera sa savantă...

George Bacovia - Reprezentant al Simbolismului

Simbolismul este un curent literar ce a luat naștere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în literatura franceză, ca o reacție la retorismul...

Originea și Evoluția Limbii Române

Istoricii antici fixeaza catre mijlocul secolului al VIII-lea i.e.n. (mai precis,in 753)data intemeierii Romei de catre legendarul Ro-mulus. Ne...

Lesson Plan - World Class, Longman

-School : no. 10 Bacau -Teacher Level : beginners -Time : 50’ -Grade : 5th -Textbook: World Class, Longman -Lesson: Following people...

Seminar Lucian Blaga

OBIECTIVE: Principalul obiectiv al cursului constã în (re)familiarizarea studentilor cu opera filosoficã a lui Lucian Blaga, îndeosebi cu acele...

Bazele Agrobiologice ale Mecanizării

Tema: Pedologia ca ştiinţă Subiectele: 1. Obiectivele pedologiei ca ştiinţă. Solul şi factorii de solificare 2. Noţiuni de fertilitate. Tipuri...

Ai nevoie de altceva?