Dimitrie Cantemir și Latinitatea Poporului Român și a Limbii Române

Om politic de uimitoare perspicacitate, oştean iscusit, savant multilateral, Dimitrie Cantemir trasează noi drumuri în cultura românească.

În perspectiva timpului, Dimitrie Cantemir se dovedeşte a fi una dintre cele mai originale şi puternice apariţii ale culturii noastre, iar în istoria diplomaţiei româneşti unul dintre cei mai lucizi oameni politici.

Opera sa nu-şi dezvăluie plenar sensurile şi nu defineşte pregnant locul pe care-l ocupă în dezvoltarea culturii noastre, decât raportată la epoca în care a fost creată. În mod indiscutabil continuă tradiţia patriotică a literaturii noastre reprezentată în Moldova, printre alţii, de cronicarii Grigore Ureche, Miron şi Nicolae Costin.

Dimitrie Cantemir, primul spirit enciclopedic din cultura noastră, a fost un om al Renaşterii, cu aspectele ei decadente din secolul al XVII-lea. Din Renaştere rămân pasiunea pentru cultură şi limbile clasice, pe care o are şi Cantemir, scriind într-o latină de gen iezuit-baroc, şi aprecierea pentru oamenii de creaţie multilaterală - oameni de cultură completă, după concepţia vremii. Dimitrie Cantemir a fost unul dintre aceşti oameni de cultură completă. Istoric, geograf, filosof, orientalist, cunoscător al problemelor de teologie, inovator în muzică, amator de artă, avea pretenţii de specialist în filozofie şi matematică.

Îşi începe vasta sa operă cu Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul, primul eseu la noi, compus după modelul Dialogurilor lui Platon şi publicat la Iaşi , în 1698. Prin Istoria ieroglifică, roman alegoric scris în 1705, dă „ întâia creaţie adevărată din literatura noastră”(Al. Piru). La cererea Academiei din Berlin al cărei membru devenise în 1714, în urma propunerii lui Leibniz, redactează Descriptio Moldaviae, lucrare terminată în anul 1716, la care ataşează prima hartă a Moldovei şi este singura descriere a statului feudal moldovenesc făcută de un român.

Descrierea Moldovei este o lucrare monografică de excepţională valoare documentară din punct de vedere geografic şi politic, etnografic şi folcloric. Expunerea monografică a cadrului geografic, istoric, social, cultural şi etnografic este structurată în trei părţi:

I. Partea geografică, prezentând numele Moldovei, aşezarea şi hotarele ei, apele, munţii, câmpiile şi pădurile, ţinuturile şi târgurile ei.

II. Partea politică se ocupă de alegerea domnitorilor, descrierea obiceiurilor de la curte dar şi a datinilor şi ritualurilor populare. Se dau, de asemene, informaţii despre legile ţării, despre oaste etc.

III. Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova, parte ce tratează despre limbă şi grai, literatură, religie, şcoli şi limbă. Cantemir este primul nostru cărturar cu preocupări şi în cercetarea folclorului.

Scriitorul încercă să demonstreze latinitatea poporului român şi a limbii române atât în prima parte, cât şi în partea a treia, aducând argumente pro şi contra şi lasă, astfel pe cititor să descopere adevărul.

Locuitorii Moldovei de azi au primit diferite denumiri de exemplu: grecii i-au numit când „ geţi”, când „daci”, dar sub stăpânirea romanilor s-a statornicit denumirea de „daci”.

După ce acest popor l-a pierdut pe regele Decebal învins de Traian, întreaga ţară a devenit provincie romană.

Coloniştii romani siliţi de barbari să fugă în munţi se întorc după câteva sute de ani în frunte cu Dragoş, fiul voievodului lor Bogdan cu trei sute de oameni ca şi cum ar plecat la vânătoare.

În drumul lor dau de un bou sălbatic, pe care-l vor să-l vâneze. În ajutorul lor sare căţeaua lui Dragoş, Molda. Bourul se aruncă în râu şi căţeaua după el, unde moare înecată. În cinstea Moldei, râul fu numit Moldova, iar locul Roman.

Tinerii îl urmară pe Dragoş peste munţi. El deveni primul domnitor al ţări noi, iar ţara îşi pierdu o dată cu legile trase din dreptul civil roman şi numele de dacic şi latinesc şi toţi o numiră Moldova, după apa Moldei.

Moldova, spre apus la hotarul dintre Ardeal şi Valahia este împrejmuită aproape din toate părţile de munţi foarte înalţi, de aceea a şi fost numită de către romani Dacia muntoasă.

Din mărturiile istoricilor vechi aflăm că Dacia, pe când era provincie romană era condusă nu numai de stăpânitori romani, dar şi după legile Romei. De asemenea, romanii nu au nimicit religia veche a dacilor chiar au mai sporit-o cu zei noi de-ai lor.

Scriitorii au diferite păreri cu referire la originea graiului moldovenesc. Mulţi dintre aceştia sunt de părere că la baza graiului moldovenesc stă graiul latinesc stâlcit, fără amestecul altor graiuri. Alţii spun că el s-ar trage din graiul italienesc.