Ceramica

Ceramica infatiseaza la toate poparele o manifestare artistica si culturala de cea mai mare insemnatate.

In studiul ceramicii, atentia cercetatorilor s-a indreptat multa vreme asupra vestigiilor din comuna primitiva si oranduirea sclavagista, cele din timpul oranduirii feudale fiind privite ca lipsite de impotanta. S-a neglijat astfel faptul ca produsele ceramice sunt pentru toate timpurile documente istorice si sociale dintre cele mai pretioase.

Dupa descoperirea ei, in neoliticul timpuriu, ceramica s-a diferentiat in cadrul unor arii culturale mai restranse sau mai intinse, oferind un material documentar extrem de pretios. Privind reconstituirea culturilor specifice diferitelor perioade istorice, ceramica este criteriul de baza, prin formele si ornamentele ei aparte. Ea s-a diferentiat de timpuriu datorita unui complex de factori, dintre care se impun: calitatea diferita a materiilor prime intrebuintate, in primul rand a argilei; cunostintele si mijloacele tehnice pe care le-au avut cei care au confectionat vasele; tot mai larga folosire a produselor ceramice, care a dus la aparitia diferitelor categorii functionale si a formelor din cadrul lor; preferintele pentru anumite procedee tehnice si motive ornamentale; modul de ardere a vaselor crude, prin care s-a obtinut de timpuriu ceramica rosie si neagra; circulatia spatiala tot mai larga a produselor, prin schimbul de bunuri, ca si deplasarile celor ce le-au confectionat si chiar miscarile populatiilor pentru care s-a lucrat.

Ceramica s-a diferentiat calitativ si artistic odata cu societatea. A aparut astfel ceramica de uz casnic obisnuit si cea de lix, care a satisfacut cerintele claselor conducatoare si exploatatoare.

Ceramica romaneasca a aparut in procesul complex de formare a popurului nostru, a culturii sale materiale si spirituale. Ea reprezinta, asa cum specifica B. Slătineanu, elemente de continuitate din ceramica atat de tipica preistoriei, din ceramica geto-dacă, romană, bizantină etc. Trasaturi stilistice mixte stau la baza repertoriului de forme si motive ornamentale. Mai constante au fost formele, deoarece multe tipuri functionale de vase s-au stabilizat de timpuriu, corespunzand perfect scopului pentru care au fost create, ceea ce a determinat pastrarea lor de-a lungul veacurilor, alaturi de tipurile mai noi, caracteristice diferitelor oranduiri sau perioade. Trasaturile stilstice specifice au la origine mostenirea traditionala, intregita cu elemente imprumutate in timp din tehnicile orasenesti.

Olaritul taranesc dezvaluie aspecte deosebit de importante asupra dezvoltarii mestesugului de-a lungul mileniilor, nu numai la noi, ci si in alte parti ale Europei.

Cele mai vechi tehnici de olarit s-au mentinut pana la inceputul secolului nostru, in judetul Mureș, la Deda si satele invecinate, Pietriș si Morăreni, unde vasele s efaceau din suluri de lut, incolacitr dupa formele dorite si apoi modelate cu mana. Lutul se extargea din dealul Cetățeaua, se amesteca cu nisip de Mureș si se framanta pana cand pasta groasa nu se mai lipea de lepedeul pe care se punea. Modelarea se facea pe asa-numita masă, un disc care dadea posibilitatea intoarcerii vasului in pozitia dorita, in timpul lucrului.

Mesterii olari faceau oale cu o toarta, oale cu doua torti, oale ceaun, oale mici cu o toarta, tigai cu trei picioare etc. Vasele erau ornamentate cu ruvașe, cercuri paralele pe suprafata vasului. O operatie tehnica foarte putin cunoscuta in executarea acestei ceramici primitive era cricăluirea. Vasele abia scoase din cuptor erau introduse intr-o covată, in care se afla o fiertura de tărâțe de grau. In aceste terci porozitatea vaselor se micsora. Se produceau vase putine, mai mult pentru cerintele locale.