Oligoelemente. deficit, echilibru, intoxicație - zincul

I.1 ISTORIC

Din grupa a II-a secundara fac parte zincul, cadmiul si mercurul. Cel mai vechi obiect de zinc a fost descoperit la sapaturile efectuate, în anul 1939, la Agora din Atena. Este vorba de o placuta dreptunghiulara (40*65 mm) de zinc cu grosimea de 0,55 mm si care dateaza din secolul al IV-lea  al III-lea î.e.n. Cercetarile efectuate au dus la concluzia ca zincul, ca element metalic, nu era cunoscut în vremea aceea si ca prezenta sa sub forma unor obiecte metalice este cu totul întâmplatoare.

Numele de zinc (Zinker) este dat pentru prima oara de alchimistul Paracelsus, fara a se preciza daca este vorba de un metal sau de un minereu. Georgius Agricola mentioneaza în lucrarea sa De re metalica (1556) ca la Goslar, atunci când se topesc minereurile piritoase curge, mai întâi din cuptor, un lichid alb, care probabil era zinc.

Determinarea zincului ca element metalic a fost facuta în anul 1742 de germanii Anton von Schwab si independent de el în 1746, de A.S. Maggraf. Tot în aceasta perioada englezul Champion pune în functiune, la Warmley lânga Bristol prima fabrica din Europa de producere a zincului. El s-a bazat pe o serie de cunostinte aduse din orientul îndepartat, unde zincul era extras de multa vreme, în vase ceramice închise si încalzite în exterior cu carbuni.

Importanta care se acorda în prezent acestui metal poate fi dedusa din productia mondiala de zinc, care între anii 1970-1980 a atins o valoare maxima în 1974, ajungând la aproximativ 6 milioane de tone. Datorita unor factori de conjunctura, cum sunt cei legati de criza mondiala a petrolului, s-a înregistrat o scadere a extractiei de zinc, ajungându-se în 1979 la o productie de 4,7 milioane tone.

I.2 STARE NATURALA

Zincul face parte din grupa metalelor putin raspândite în natura. Zincul se gaseste numai sub forma de combinatii chimice. Mineralele zincului sunt sulfuroase (cele mai importante) si oxidice. De obicei, pe lânga zinc mai contin si alte elemente (în special plumb, dar si fier, cupru etc.). Cele mai uzuale minerale utilizate pentru extragerea zincului sunt urmatoarele: blenda sau sfaleritul (sulfura de zinc  ZnS), contine 67,1% zinc; smithsonit (carbonat de zinc  ZnCO3) contine 64,8% zinc; calamina (silicat de zinc  2ZnO*SiO2*H2O) cu continutul de 67,50 % ZnO si zincit (oxid de zinc  ZnO) care contine 80,3% zinc.

I.3 OBTINERE

În minereurile sale, zincul se gaseste în proportii relativ mici (6-9% Zn) si de aceea se concentreaza prin flotatie, dupa care continutul de zinc ajunge la 50-60%. Zincul se extrage din concentrat, atât prin procedee pirometalurgice cât si prin procedee hidrometalurgice; acestea din urma asigura în prezent peste 50% din productia mondiala de zinc. În ambele variante concentratul trebuie prajit la o temperatura de circa 800oC în vederea eliminarii unei cantitati importante de sulf si a transformarii sulfurii de zinc în oxid dupa reactia: ZnS + 3/2O2 = ZnO + SO2