Caracterizarea fizico-chimică - efecte benefice și secundare a antibioticelor, clasa macrolide

Antibiotice

Antibioticele sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene.

Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian.

Introducerea, in 1941, in practica medicala a antibioticelor de biosinteza caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate ridicata si toxicitate redusa, constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta in dezvoltarea chimioterapiei. Succesele exceptionale obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul penicilinei G au declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un interval extrem de scurt sunt descoperite si introduse in terapeutica penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina, eritromicina, oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina.

Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitati terapeutice.

Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid si la actiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de noi antibiotice prin semisinteza si sinteza.

Numărul antibioticelor este foarte mare şi în continuă creştere. Deseori, pentru un antibiotic se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic să poată fi recunoscut se foloseşte denumirea comună internaţională (D.C.I.), care este mai uşor de reţinut decât denumirea chimică.

Clasificare:

- familia penicilinelor:

Penicilinele sunt antibiotice obţinute pe cale de extractie (naturale) sau de semisinteza. Nucleul lor de baza este acidul 6-aminopenicilanic, de care se leaga un radical, care este diferit pentru fiecare tip de penicilina.

Penicilinele actioneaza in faza de multiplicare activa a germenilor, impiedicand formarea peretelui bacterian. Sunt netoxice şi bine tolerate.

Din familia penicilinelor naturale fac parte: benzilpenicilina sau penicilina G, fenoximetilpenicilina sau penicilina V, procainpenicilina care in amestec cu penicilina G potasica este o penicilina de tip „subacut”, benzatinpenicilina (Moldamin), clemizolpenicilina (Megacillin), iar din cea penicilinelor semisintetice fac parte: ampicilina sau aminobenzilpenicilina, meticilina, oxacilina, cloxacilina, carbenicilina (Pyopen), cefalosporinele: cefalotina (Keflin), cefaloridina (Ceporin), cefalexina (Ceporex).

- familia oligozaharidelor:

Oligozaharidele sunt antibiotice relativ toxice, care au si actiune tuberculostatica. Rezistenta germenilor la aceste antibiotice se instaleaza repede, într-„o singura treapta”.

Din familia oligozaharidelor fac parte: streptomicina, kanamicina, neomicina (Negamicin), gentamicina (Garamycin).

- familia macrolidelor:

Din macrolide fac parte mai multe antibiotice: eritromicina, oleandomicina, spiramicina, azitromicina, claritomicina, josamicina, roxitromicina, toleandomicina etc.

- familia tetraciclinelor:

Tetraciclinele sunt antibiotice bacteriostatice cu spectru larg de actiune. Din punct de vedere chimic, au un nucleu comun format din 4 nuclee condensate ciclic.

Diferitele preparate de tetraciclina au acelaşi spectru de activitate si aceleasi indicatii. Se deosebesc, doar, prin unele proprietăţi farmacologice: stabilitate chimica, toleranta, solubilitate, nivel sanguin, difuziune, timp de înjumătăţire, etc.

Din familia tetracilinelor fac parte: tetraciclina, pirolidinmetiltetraciclina (Solvocilin), doxiciclina (Vibramycin).

- familia cloramfenicolului:

Cloramfenicolul este un antibiotic de sinteza, bacteriostatic, cu sfera larga de actiune.

- peptide ciclice:

Din această familie fac parte: colistina (Colimycin) şi polimixinele. Sunt antibiotice relativ toxice, cu indicatie limitata. Intre colistina şi polimixina B (cea mai utilizata polimixina), exista rezistenta incrucisata.

- sulfamidele:

Sulfamidele sunt chimioterapice, cu actiune in general bacteriostatica, si cu spectru relativ larg.

Din numărul mare de compusi sintetizati, se folosesc putini in practica clinica. Sunt substante chimice simple, care au un nucleu comun – sulfanilamida – cu rol fundamental in activitatea sulfamidelor.

Activitatea microbiană a sulfamidelor este proportională cu capacitatea de a inlocui acidul paraaminobenzic, metabolit esential pentru viata bacteriilor.

Sulfamidele se deosebesc intre ele prin insusiri farmacologice si mult mai putin prin activitate sau spectru.

Foarte des sulfamidele se asociază cu antibiotice (exp.: cu penicilina).

Din familia sulfamidelor fac parte: sulfaguanidina, formosulfatiazolul, sulfacetamida, sulfatiazolul, sulfafurazolul sau sulfizoxazolul (Neoxazol), amestecuri de sulfamide ca: sulfatiazol + sulfacetamidă + metilsulfadiazină (Plurisulfan), ftalilsulfatiazolul, sulfafenazolul, sulfametina sau sulfametoxidiazina (Sulfametin), sulfatolamida ( Marbadal), trimetoprim + sulfametoxazolul (Septrin).

- nitrofurani:

Nitrofuranii sunt chimioterapice de sinteza, relativ stabile, cu actiune bacteriostatica si bactericida. Sunt, in general, greu tolerate realizand niveluri mici in organism; din aceasta cauza, utilizarea lor este limitata.

Dintre nitrofuranii folositi in terapie, cei mai cunoscuti sunt: furazolidona, nitrofurantoina, furaltadona, nitrofurazona, nitrofuroxima.