Dispozitive Semiconductoare Multijonctiune

Extras din referat Cum descarc?

INTRODUCERE
Dispozitivele multijonctiune sunt dispozitive semiconductoare cu trei sau mai multe jonctiuni care, datorita caracteristicii I-V cu doua stari stabile, se folosesc in circuitele de comutatie. Tehnologia actuala permite realizarea unor dispozitive compuse avand mai multe jonctiuni (spre exemplu tranzistori Darlington sau tranzistori cu efect de camp cuplati cu tranzistori bipolari sau cu tiristori s.a.). Dispozitivele multijonctiune se folosesc in circuite de impulsuri, circuite pentru conversia energiei electrice, circuite de comutatie.
In continuare vor fi prezentate constructia si functionarea urmatoarelor dispozitive multijonctiune:
Dioda PNPN
Diacul
Tiristorul
Triacul
Dioda PNPN
Dioda Shockley (dioda pnpn, dinistor) este o structura din siliciu monocristalin alcatuita din patru straturi succesive semiconductoare P-N-P-N , trei jonctiuni PN, si este prevazuta cu doua terminale.
In figura 1.a este prezentat schematic modelul unidimensional al acestui dispozitiv cu trei jonctiuni (J_1, J_2, J_3). Zonele extreme p_1^+, n_4^+, mai puternic dopate, se numesc emitori, iar zonele interioare n_2, p_3 se numesc baze. Emitorul p_1^+ se mai numeste anod, iar emitorul n_4^+ - catod. Jonctiunile se afla la distante mici intre ele, astfel ca regiunile A- J_3 si J_1-C sa poata indeplini functia de tranzistor. Simbolul acestui dispozitiv, precum si sensurile pozitive pentru curent si tensiune sunt reprezentate in figura 1.b.
Caracteristica statica I-V a diodei pnpn este aratata in figura 2. In polarizarea inversa jonctiunile J_1 si J_3 sunt alimentate invers, iar jonctiunea J_2 direct si, ca urmare, curentul prin dispozitiv are valori mici, de ordinul curentului invers printr-o jonctiune pn. La o anumita tensiune inversa V_B curentul invers prin dioda creste aproape abrupt datorita strapungerii prin multiplicare in avalansa la jonctiunea J_1 sau J_3.
Dioda pnpn prezinta interes prin forma caracteristicii sale in polarizare directa, forma tipica elementelor de comutatie, cu doua stari stabile. Una dintre aceste stari se caracterizeaza prin curent mic si rezistenta mare, iar cealalta prin tensiune si rezistenta de valori mici. Crescand tensiunea directa prin dioda, curentul are valori mici, practic curentul invers al jonctiunii centrale J_2 alimentate invers. La o anumita tensiune (de aprindere - in analogie cu tuburile cu gaz - de amorsare sau de intoarcere), notata V_B0, dispozitivul comuta in cealalta stare, prin el trecand un curent mare la o tensiune de ordinul 1V. Regiunea OA se numeste regiune de blocare, iar BC se numeste regiune de conductie. Portiunea intermediara AB de rezistenta dinamica negativa este instabila. Comutarea inversa, care are loc atunci cand curentul sau tensiunea scad sub valorile "de mentinere" I_H si V_H, se face pe portiunea BO punctata in figura 2.
Dioda Shockley este utilizata in circuitele de comanda a portii tiristoarelor, in circuitele de protectie la supratensiuni, in generatoarele de impulsuri de relaxare. Parametrii de catalog ai dispozitivelor pnpn variaza in functie de constructia si de destinatia lor. Tensiunea V_B0 variaza de la zeci la sute de volti, curentul I_B0 de la zeci de microamperi pana la cativa miliamperi, iar rezistenta corespunzatoare in stare de blocare - de la megohmi la cateva sute de megohmi. In starea de conductie curentul poate atinge valori de ordinul amperilor cu I_H intre 1 si 50mA iar V_H intre 0.5 si 20V. El este practic determinat de tensiunea sursei de alimentare si de rezistenta de sarcina, ca la o jonctiune pn. Rezistenta diodei pnpn in stare de conductie este sub 10?, scazand cind curentul creste.
Parametrii si caracteristicile statice depind puternic de temperatura, conform figurii 3.
Diacul
Diacul (DIode Alternating Current) este un dispozitiv multijonctiune care are proprietatile diodei pnpn in ambele sensuri de conductie. Dispozitivul are cinci straturi si patru jonctiuni, reprezentate schematic in figura 5.a. Simbolul este dat in figura 5.b. Se poate considera ca dispozitivul este format din doua structuri pnpn asezate antiparalel in acelasi monocristal de siliciu (fig. 5.c). Diacul are conductibilitate bidirectionala, cei doi electrozi intre care circula curentul principal i_T se numesc terminalul T_1 si terminalul T_2.


Fisiere in arhiva (1):

  • Dispozitive Semiconductoare Multijonctiune.docx

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!