Terapie prin mișcare

Existenta noastra este miscarea, repausul reprezinta moartea."

Blaise Pascal

Termenul de kinetoterapie provine din limba greacă, kinetos însemnând mişcare iar teraphia – tratament, deci kinetoterapie = terapie prin mişcare.

Kinetoterapia este ansamblul tehnicilor şi procedeelor folosite pentru tratamentul unor patologii, abateri, maladii, pe care natura umană le-a suferit în evoluţia sa. Reprezintă totalitatea măsurilor şi mijloacelor necesare pentru prevenirea, tratamentul şi recuperarea medicală, utilizând ca mijloc fundamental exerciţiul fizic, mişcarea.

Nu există un popor cu merite mai mari sau mai mici în conturarea acestei ştiinţe, şi nici un epicentru de unde s-ar fi răspândit această ştiinţă, ea apărând atunci când trebuia, fiecare popor contribuind la îmbunătăţirea ei până în zilele noastre. Aşa dar ea îşi află circumferinţa pretutindeni, iar centrul nicăeri.

Kinetologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi al structurilor care participă la aceste mişcări. Kinetologia medicală, sau kinetoterapia, studiază mecanismele neuromusculare şi articulare care asigură motricitatea normală oamenilor. Ea se adresează aparatului kinetic = aparatul locomotor = sistemul neuro-musculo-articular, care este format din trei mari componente:

a. Sistemul nervos – asigură comanda pe baza informaţiilor aferente;

b. Sistemul muscular – primeşte comanda şi realizează funcţia motrică a mişcării;

c. sistemul articular – segmentează corpul permiţând mişcarea în anumite limite şi direcţii.

Din punct de vedere structural şi funcţional unitatea morfofuncţională a aparatului kinetic este sistemul articulaţiei singulare sau a articulaţiei unice. Structurile şi componentele articulaţiei singulare sunt:

a. Componenta rigidă articulară - osul, cartilajul, ligamentul, tendonul.

b. Componenta mobilă - sinoviala articulară, muşchiul, receptorul senzitiv şi neuronul.

Kinetoterapia se defineşte ca o terapie prin mişcare, efectuată prin programe de recuperare medicală. Kinetoterapia este o terapie individualizată constând în programe de exerciţii fizice statice şi dinamice. Se disting două categorii de aplicare a kinetoterapiei:

• kinetoterapia profilactică prin care se urmăreşte menţinerea unui nivel funcţional satisfăcător; profilaxia poate fi de două categorii: primară pentru menţinerea stării de sănătate, sau gimnastica de întreţinere, plimbări, jogging, gimnastică aerobică, pentru menţinerea stării de sănătate şi secundară. prin aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariţie a complicaţiilor în unele boli cronice.

• Kinetoterapia de recuperare reprezintă secţiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală şi urmăreşte prin intermediul unor programe de exerciţii fizice: refacerea funcţiilor diminuate, creşterea nivelului funcţional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situaţii de readaptare funcţională;

Scopul recuperării este de a-l învăţa pe pacient să folosească rezervele naturale şi toate metodele şi mijloacele de care dispunem pentru obţinerea unor anumite mişcări sau gesturi care sunt dificil sau imposibil de efectuat din cauza sechelelor generate de traumatism, în scopul de a reda pacientului, în minimum de timp, maximum de integritate fizică pierdută.

Pentru ca recuperarea funcţională să fie eficace trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici şi anume să fie :

• precoce – începe chiar de la terminarea actului terapeutic chirurgical sau ortopedic;

• precisă – se adresează strict segmentelor afectate ( ce are şi ce nu are voie să facă );

• progresivă – în raport cu posibilităţile şi nevoile funcţionale ale subiectului;

• activă – pune în joc capacităţile şi voinţa pacientului;

• indoloră – frecvent exerciţiul dureros este inutil şi poate chiar dăunător (există totuşi şi excepţii).