Principiile didactice ale educatiei fizice si sportului

Extras din referat Cum descarc?

PRINCIPIILE DIDACTICE 
Principiile didactice reprezinta tezele teoretico-practice fundamentale ce stau la baza organizarii si desfasurarii procesului instructiv-educativ in toate nivelele de practicare a educatiei fizice si sportului, fiind deosebit de importante pentru ca ele reflecta legitatile generale ale educatiei si, in virtutea acestui fapt, servesc ca principale puncte de orientare pe calea spre telul urmarit. Definesc relatia cadru de specialitate - subiect, statornicita in actiunea lor comuna de transpunere in practica idealului educatiei fizice si antrenamentului sportiv, a obiectivelor caracteristice fiecarui domeniu in parte. Au drept baza legitati obiective, independente de dorinta omului. Ele orienteaza atat activitatea profesorului (actiunea de predare), cat si a elevilor (organizarea activitatii elevilor) in vederea insusirii constiente si temeinice a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor. Ele sunt constituite intr-un sistem unitar, in care eficacitatea aplicarii unuia sau altuia dintre principii in procesul instructiv-educativ este conditionata de respectarea cerintelor proprii celorlalte, efectele fiind cumulative. Aceasta inseamna ca un specialist-pedagog, profesor, antrenor etc., nu se poate conduce dupa teze sau reguli arbitrare.In activitatea sa, el trebuie sa porneasca de la teze fundamentale, verificate de intreaga experienta sociala a educatiei, formulate pe baza cunoasterii adevaratelor legitati ale educatiei, ca un indrumar general in actiune. Legitatile educatiei fizice si-au gasit reflectarea intr-o serie de principii, care au o sfera de aplicare mai mult sau mai putin larga. Unele din ele, mai generale, se refera la intreaga activitate de educatie fizica, ramanand valabile, juste, independent de sarcinile ei particulare, de formele concrete si de conditii(principiile generale ale sistemului de educatie fizica). Altele reflecta cu precadere legitatile metodice (principiile metodicii educatiei fizice) sau legitatile specifice ale diferitelor orientari si forme ale educatiei fizice (de exemplu, principiile structurarii antrenamentului sportiv). 
Sistemul principiilor de invatamant are un caracter dinamic, dezvoltandu-se, perfectionandu-se odata cu imbogatirea experientei didactice, cu dezvaluirea unor legi noi ale procesului de invatamant. Astazi asistam la incercari care vizeaza perfectionarea tehnologiei didactice in scopul optimizarii procesului instructiv-educativ. In cadrul lor si principiile de invatamant sunt supuse unor perfectionari in sensul adoptarii de noi solutii si orientari capabile sa realizeze o coordonare eficienta a eforturilor care urmaresc perfectionarea continutului invatamantului. Primele incercari semnalate deja in literatura de specialitate din tara noastra si din strainatate au in vedere fie regruparea si reformularea principiilor clasice, fie marirea numarului lor, in functie de noile tehnici utilizate in procesul de invatamant sau stabilirea unor noi raporturi de prioritate intre principalele cerinte care trebuie respectate in organizarea procesului de invatamant.
Pana la adoptarea si generalizarea acestor incercari, principiile clasice de invatamant, stabilite pe baza unei practici didactice indelungate, isi pastreaza rolul pe care il indeplinesc in orientarea procesului instructiv-educativ. Ca obiect de invatamant, educatia fizica recurge - in organizarea si dirijarea procesului propriu de instruire - la principiile consacrate de pedagogie, cu adaptari si particularizari specifice, care nu modifica insa orientarea generala, nici cerintele fundamentale ale fiecaruia in parte. 
Principiile care guverneaza procesul instructiv-educativ la majoritatea obiectelor de invatamant, inclusiv la educatia fizica, sunt :
1. PRINCIPIUL PARTICIPARII CONSTIENTE SI ACTIVE
Din insasi denumirea principiului rezulta ca acesta cuprinde doua laturi strans legate intre ele. A intelege scopurile invatarii inseamna sa poti fi constient de ceea ce ti se cere si implicit sa accepti deliberat si efortul de munca implicit de infaptuirea obiectivelor programate pentru o perioada de instruire mai mult sau mai putin indepartata. In conditiile accentuarii caracterului formativ si metodologic al invatamantului, ale promovarii unor noi relatii de munca intre profesor si elev in organizarea si desfasurarea procesului instructiv-educativ, care sa stimuleze in mod deosebit activitatea independenta a elevilor, efortul lor in cadrul invatarii prin descoperire, al autoconducerii si autoorganizarii, principiul participarii constiente si active devine deosebit de important, cerintele sale impunand eforturi pentru gasirea unor solutii noi de organizare a procesului educational. Aplicarea corecta a acestui principiu contribuie in mare masura la realizarea obiectivelor planificate.
Invatarea, proces constient-activ, urmareste obiective imediate, dar mai ales de perspectiva, vizand valorificarea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor in activitatea sociala. Insusirea acestora si, mai ales, posibilitatea valorificarii lor ulterioare nu pot fi concepute fara participarea constienta si activa a elevilor. Procesul in formarea deprinderilor si in dezvoltarea calitatilor motrice, nivelul la care se situeaza valoarea acestora sunt simtitor accelerate daca procesul exersarii are continuitate si se bazeaza pe participarea elevilor.
Formarea capacitatii de aplicare la momentul optim, cu o cat mai mare maiestrie, cu un efort minim si o eficienta maxima a deprinderilor si priceperilor motrice insusite este nemijlocit conditionata de participarea activa a subiectilor, dar si a specialistilor in desfasurarea procesului instructiv al activitatii de educatie fizica si sportiva. De exemplu, in scopul dezvoltarii fizice cat mai armonioase, se impune executarea anumitor exercitii fizice. In situatia in care aceste exercitii fizice nu sunt executate corect (cu amplitudinea indicata, cu numarul de repetari cerut si intr-o viteza de executie optima etc.), influenta lor asupra organismului este nesemnificativa si, prin urmare, nu pot fi realizati indicii corespunzatori de dezvoltare.
In domeniul educatiei fizice si antrenamentului sportiv, in aplicarea acestui principiu trebuie respectate anumite cerinte : 
a. Intelegerea scopului activitatii desfasurate.Cunoasterea obiectivelor urmarite prin educatie fizica, a contributiei acesteia la dezvoltarea capacitatii de munca si la implinirea multi laterala a personalitatii este in masura sa sprijine accelerarea procesului de formare a convingerilor si motivatiilor despre utilitatea activitatii pe care o desfasoara elevii in cadrul activitatii de educatie fizica, premisa importanta pentru educarea obisnuintei de a practica sistematic exercitiile fizice. Acest aspect cu caracter general trebuie avut in vedere la motivarea scopului activitatii desfasurate in fiecare lectie de clasa sau de activitati sportive, a fiecarei actiuni extrascolare la care participa elevii, in vederea intregirii imaginii despre functia sociala a educatiei fizice.


Fisiere in arhiva (1):

  • Principiile Didactice ale Educatiei Fizice si Sportului.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!