Obiectul, izvoarele și metodele de cercetare ale educației fizice și sportului

INTRODUCERE

Sportul este activitatea de întrecere constituita dintr-un ansamblu de acţiuni motrice diferenţiate pe ramuri de sport, desfăşurata intr-un cadru instituţionalizat sau independent, prin care se caută perfecţionarea posibilităţilor morfo-funcţionale si psihice, concretizate in performante obţinute in competiţii, ca: record, depăşire proprie sau a partenerilor.

Sportul se clasifica in :

• sportul pentru toţi ;

• sportul de performanta ;

• sportul adaptat.

Caracteristica principala a sportului o reprezintă competiţia. Caracterul competitiv al sportivului nu exclude valenţele formative. O alta caracteristica a sportului este reprezentata de faptul ca el este accesibil numai celor cu aptitudini.

Capacitatea motrica reprezintă ansamblul posibilităţilor motrice naturale si dobândite pin care se pot realiza eforturi variate ca structura si dozare.

Aptitudinile motrice apar ca o rezultanta a interacţiunii dispoziţiilor ereditare cu condiţiile educative de formare a acestora si activitatea subiectului. Aptitudinea este ereditate plus influenta mediului (învăţare+acţionare+stimulare).

Efort fizic – efortul din antrenament reprezintă procesul învingerii conştiente, de către sportiv, a solicitărilor din pregătire pentru perfecţionarea fizica, pentru atingerea unui nivel tehnico-tactic superior, precum si pentru accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale căror rezultate produc, in mod voit, modificări ale capacităţii de performanta si adaptarea organelor si sistemelor implicate.

Actul motric reprezintă faptul simplu de comportare realizat prin muşchii scheletici in vederea obţinerii unui efect elementar de adaptare sau de construire a unei acţiuni motrice. Producerea unui act motric voluntar se bazează pe trei sisteme mari: informaţional, reglator, efector.

Acţiunea motrica este un ansamblu de acte motrice astfel structurate încât realizează un tot unitar in scopul rezolvării unor sarcini imediate care pot fi izolate sau înglobate in cadrul unei activitati motrice. Acţiunile motrice se „clădesc” pe acte motrice precise si automatizate.

Activitatea motrica desemnează ansamblul de acţiuni motrice încadrate intr-un sistem de idei, reguli si forme de organizare, in vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului si de perfecţionare a dinamismului acestuia.

Motricitatea defineşte totalitate actelor motrice realizate de om pt. întreţinerea relaţiilor sale cu mediul natural si social. Mişcarea nu se produce separat ca act in sine, izolat de funcţiile psiho-intelectuale. Acţiunea, chiar si cea mai simpla, presupune conlucrarea unor procese de cunoaştere. Mişcarea, redusa la contracţiile musculare care o produc sau la deplasările in spaţiu care urmează, nu este decât o abstracţie fizica sau mecanica.

Psihomotricitatea explica importanta motricitatii in dezvoltarea somatica si psihica. Manifestarea psihica si cea motrica reprezintă elementele fundamentale ale adaptării sistemului. Dezvoltarea psihomotricităţii este un proces extrem de complex ce are ca factori determinanţi predispoziţiile si plasticitatea S.N.C (moştenite genetic) si educaţia.

Performanta este un rezultat valoros individual sau colectiv, obţinut intr-o competiţie sportiva si exprimata in cifre absolute după sistemul locurilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament. Performanta sportiva mai poate fi definita ca o valoare bio-psiho-sociala realizata in cadrul unor competiţii oficiale, ca rezultat a unei capacitaţi multiplu determinate si apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite.

Capacitatea de performanta poate fi definita ca rezultatul interacţiunii operaţionale a unor sisteme bio-psiho-educagene, concretizate in valori recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social istoric. Capacitatea de performanta este manifestarea complexa a disponibilităţilor individului, materializata in valori obiective sau obiectivitatea in pct. locuri, clasamente, etc. capacitatea de performanta este determinata de interacţiunea a patru factori: aptitudinile, atitudinile, ambianta si antrenament. La aceştia se adaugă si alţi factori mai îndepărtaţi fără acţiune directă, cum ar fi: religia, tradiţiile, etc.

Competiţia sportiva este o forma de organizare a întrecerii, intre sportivii de diferite categorii, ce are ca obiect principal compararea performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior.

Domeniul practicarii exercitiilor fizice a existat din totdeauna. Modul de practicare a fost diferit, el evoluand de la un aspect pur empiric (cand se practicau acte motrice necesare existentei umane) pana la aspectul actual de practicare, pe baze stiintifice.

Definirea domeniului de practicare a exercitiilor fizice a ridicat numeroase semne de intrebare. Astfel in anii '60 s-a conturat si s-a constituit stiinta educatiei fizice si sportului incluzand cele doua tipuri de activitati motrice.

In ultimii ani au aparut tot mai multe denumiri ale stiintei care studiaza motricitatea umana, iar termenul de stiinta a educatiei fizice si sportului a inceput sa fie din ce in ce mai putin utilizat. Astfel M. Epuran a utilizat termenul de "stiinta activitatilor corporale", ea studiind omul in miscare si reuneste tot sistemul de cunostinte medicale, fiziologice, sociologice, psihologice, biomecanice, ergonomice care stau la baza formarii general-stiintifice a oricarui specialist.

In Franta, Parlebas vorbeste despre "stiinta activitatii motorii" iar in Canada, Landry foloseste termenii de "stiinta activitatii fizice". La ora actuala acestor termeni se mai adauga termenul "sport" si astfel avem " stiinta activitatilor fizice si sportive", denumire tot mai des utilizata in Franta si chiar in Europa. In Germania se utilizeaza denumirea de "stiinta sportului" iar in Belgia, Olanda, Cehia se foloseste tot mai des termenul de "kinantropologie ".

O stiinta trebuie sa se fundamenteze pe o teorie rationala bazata pe o argumentare logica, pe sistematizare, pe metode de cercetare si prospectare a domeniului.

Aparitia gandirii teoretice in domeniul practicarii exercitiilor fizice se leaga de necesitatea generalizarii experientei in domeniu, de necesitatea explicarii acestui proces si in acelasi timp de necesitatea prospectarii activitatii de educatie fizica si sport in stransa corelatie cu evolutia vietii, cu privire la formarea si perfectionarea fiintei umane.

Educatia fizica este o activitate practicata înca din cele mai vechi timpuri, find descoperite dovezi în pesteri, asezsri strsvechi si morminte care ne arata formele de practicare a exercitiilor fizice în perioadele respective. Deasemenea imaginile prezentate în desenele rupestre, pictograme, desene, picturi murale, sculpturi, inscriptii si basoreliefuri, reliefeaza anumite secvente reprezentative ale unor activitati corporale practicate de catre omul primitiv si mai târziu de catre cel din antichitate. Majoritatea desenelor rupestre prezinta în general momente din viata omului primitiv unde se regasesc printre altele si semne care certifica anumite forme de practicare a activitatilor corporale.