Motivația în Grupurile Sportive

Argument:

Pentru obţinerea performanţei în sport este greşit abordarea pregătirii fizico-tactico-tehnica, delimitată din neştiinţă în cele mai multe cazuri, faţă de pregătirea psihologică a sportivului. Ca parte componentă a pregătirii psihologice, trebuie avută în vedere latura emoţională ce determină şi dezvoltă ,,motivatia’’ în individ. Sportul se poate defini că fiind o emulaţie interioară a sinelui, ce determină individual să se lupte cu toţi stimulii, în special interni, cât şi externi ce favorizează autodepăşirea personală. Este greu să ne imaginăm ceva care să fie mai important decât motivaţia pentru obţinerea succesului în sport. Majoritatea specialişti consideră că marile performanţe se bazează pe abilităţi moştenite genetic, o consideraţie cât se poate de eronată! Consider că performanţele trebuiesc private ca o combinaţie între abilităţile fizice şi dorinţa intensă de a fi cât mai buni. Literatura sportivă şi ,,mitologia domeniului’’, ne înfăţişează numeroase speţe, în care sportivii au excelat datorită unei puternice dorinţe interioare de a reuşi pe plan sportiv, simtinduse în dezavantaj fizic faţă de compeţitori, (ex: înălţimea, viteză, forţa său îndemânarea).

Pentru a avea o formă sportivă cât mai eficientă, un maratonist valoros aleargă în jur de 200 – 300 km pe săptămână. Gimnaştii de nivel internaţional se antrenează un număr considerabil de ore pe zi, riscându-şi sănătatea şi expunându-se la accidentări invalidante. Paraşutiştii şi alpiniştii se expun unor riscuri extraordinare, sfidând moartea în fiecare clipă. „De ce ar face asta?"

Psihologia motivaţiei încearcă să răspundă unor întrebări cum ar fi: De ce anumite persoane practică un sport iar alţii nu? care sunt motivele pentru care unii se îndreaptă spre fotbal, iar fac paraşutism sau ciclism? Cum putem influenţa motivaţia personală a unui individ, pentru a obţine rezultate notabile în sportul pe care îl practică? în ce circumstanţe motivaţia este optimă şi ce putem face pentru a atinge şi menţine acest nivel optimal?

Sport şi motivație

Sportul se poate defini ca fiind o emulaţie interioară a sinelui, ce determină individual să se lupte cu toţi stimulii, în special interni, cât şi externi ce favorizează, autodepăşirea personală. Pentru obţinerea performanţei în sport este greşit abordarea pregătirii fizico-tactico-tehnică, delimitată din neştiinţă în cele mai multe cazuri, de pregătirea psihologică a sportivului. Este greu să ne imaginăm ceva care să fie mai important decât motivaţia pentru obţinerea succesului în sport. Majoritatea specialişti consideră că marile performanţe se bazează pe abilităţi moştenite genetic, o consideraţie cât se poate de eronată ! Cunoscătorii domeniului consideră că performanţele trebuiesc privite ca o combinaţie între abilităţile fizice şi dorinţa intensă de a fi cât mai buni. Literatura sportivă şi, mitologia domeniului, ne înfăţişează numeroase speţe, în care sportivii au excelat datorită unei puternice dorinţe interioare de a reuşi pe plan sportiv, simţindu-se în dezavantaj fizic faţă de compeţitori, (ex : înălţimea, viteză, forţa sau îndemânarea). Pentru a avea o formă sportivă cât mai eficientă, un maratonist valoros aleargă în jur de 200 – 300 km pe săptămână. Gimnaştii de nivel internaţional se antrenează un număr considerabil de ore pe zi, riscându-şi sănătatea şi expunându-se la accidentări invalidante. Paraşutiştii şi alpiniştii se expun unor riscuri extraordinare, sfidând moartea în fiecare clipă. „De ce ar face asta ?" ce anume îi determină ? Dece (sau cum să găsim atâta mobilizare), când în luptă este scos la mezat stindardul grupului, al echipei. Pentru a încerca să înţelegem ce anume îi determină pe sportivi, îi motivează în activitatea lor să facem o scurtă incursiune în noţiunea de grup şi echipă, motivaţie, puţină psihologie, obictive motivaţionale, tipuri motivaţionale în sport. Parcurgând rândurile de moi jos vom încerca să înţelegem dece antrenorul este considerat pe bună dreptate, mamă şi tată" şi nu numai, rolul pe care îl poartă acesta în coeziunea grupului, mijloacele cu care trebuie să opereze. ne vom elucida totodată dece în sporturile de echipă, antrenorii primesc adesea critici pentru "înfrângerea echipei iar sportivii primesc laude pentru succesele echipei’'. Antrenorul este considerat pe bună dreptate liderul echipei el fiind responsabil de acţiunile şi manifestările jucătorilor atât pe teren cât şi înafara acestuia.. noţiunea de Leadership-ul este definit că procesul de influențare a comportamentului indivizilor său grupurilor față de obiectivele stabilite. Succesul echipelor sportive se regăseşte în cantitatea de interacţiune personală cu sportivii şi între sportivi investită de, team coaching".

Motivaţia în Grupurile Sportive

Despre Grupuri

Grupul este o pluritate dinamică de persoane între care există mai multe tipuri de relații, cu influenţe multiple asupra membrilor săi. (K. Lewin). Noțiunea de "grup" derivă din limbă italiană (groppo său gruppo) provenind din lumea artiștilor plastici care înțelegeau prin acesta mai mulți indivizi pictați său sculptați (grup statuar). În limbă romană a avut corespondenţe cuvintele : ceata, echipă, trupă. Fiecare membru al grupului manifestă, faţă de grup, trebuințe, dorințe şi atitudini, ceea ce constituie expansiunea socială. Faţă de aceasta, membrii grupului au o anumită reacție denumită incluziune socială. În cadrul grupului social, fiecare persoană are un anumit status, adică o anumită poziție reală, de valorizare (status ridicat) sau de devalorizare (status scăzut). Rolul este aspectul dinamic al status-ului (R. Linton). El reprezintă sistemul de așteptări ale membrilor grupului faţă de liderul lor. Cadrul de referința este alcătuit dintr-un sistem de obligaţii şi reguli de comportare specifice unui grup. Acesta poate respinge sau primi alţi membrii, dacă aceştia acceptă şi respectă cadrul de referinţă al grupului. Grupurile sunt formale şi informale, mici (primare), mari, profesionale, sportive, de timp liber, etc. Grupurile formale sunt organizate oficial, relaţiile dintre membrii grupului fiind reglementate de anumite norme sau reguli. Clasa de elevi este un grup formal, cu un grad înalt de socializare, de instruire, dezvoltare şi formare a personalităţii elevilor .Grupurile informale sau microgrupurile (de studii, de joacă, de prietenie) sunt neinstituţionalizate şi formate pe baza unor interese comune (afective, culturale, biologice).Grupul mic reprezintă o sumă de persoane, 2-3 până la 25-30, aflate în interacţiune reglementată de norme recunoscute individual, ce urmăresc realizarea unuia sau mai multor scopuri sau obiective comune şi în care componenţii se diferenţiază după roluri, funcţii sau sarcini. (A. Dragnea). În cadrul grupului individul este un "atom social", cu caracter de subiect.