Măsuri de Refacere a Capacității de Efort în Handbal

În procesul de instruire relaţia efort-odihnă are o importanţă considerabilă.

În handbal obţinerea performanţelor nu este posibilă decât dacă în paralel cu exigenţele privind volumul şi intensitatea efortului se acţionează prin metode şi măsuri de refacere, de restabilire a potenţialului biologic al sportivului. Prin refacere se înţelege partea componentă a procesului de antrenament care reuneşte ansamblul mijloacelor naturale sau artificiale, utilizate în scopul accelerării proceselor de reechilibrare a homeostaziei organismului.

Refacerea vizează restabilirea stării de echilibru a mediului intern şi a parametrilor funcţionali, avute înainte de efort şi chiar depăşirea acestora, în sensul optimizării lor în cadrul fenomenului de supracompensaţie.

Recuperarea organismului după efort se adresează acelor situaţii în care, în timpul efortului a fost lezată până la limita fiziopatologicului, integritatea morfo-funcţională a organismului.

Susţinerea efortului constă în acţiunile întreprinse asupra organismului, în scopul desfăşurării efortului fizic cu maximă eficienţă şi minimă uzură biologică.

Dacă se acordă atenţie doar parametrilor încărcăturii sau dacă procesele de refacere post-efort sunt deficiente, este inevitabilă o diminuare a rezervelor energetice ale organismului sportivului, ceea ce conduce la o scădere a capacităţii de performanţă. În acest sens, trebuie avut în vedere decalajul temporal dintre efort şi refacere, precum şi evaluarea influenţei exerciţiului prealabil asupra efortului ulterior. Privită în acest mod, refacerea reprezintă o rezervă de performanţă, dar şi o sursă de sănătate şi reconfortare după efort.

Principii generale ale refaceri:

a) Refacerea este o componentă a antrenamentului sportiv, constituind cu efortul propriu-zis cele două laturi esenţiale ale procesului de pregătire:

- componenta de muncă (ergotropă) – efortul;

- componenta de refacere (trofotropă) – cu durata de câteva minute (refacerea intra-efort, până la câteva săptămâni);

b) Refacerea se adresează unui organism sănătos, integru şi are un caracter strict individualizat. Individualizarea ţine cont de sex, vârstă, stare de antrenament etc.;

c) În mod spontan, refacerea organelor şi sistemelor se realizează în timp, într-o anumită ordine:

– parametrii sferei vegetative (exemplu: cardiovasculari, respiratori) se refac în câteva minute;

– unii parametri metabolici – în câteva ore;

– parametrii neuroendocrini – au o durată de refacere de 2-3 zile.

d) Refacerea se realizează intra-efort, după antrenament, după un ciclu săptămânal, anual şi olimpic (similare);

e) Refacerea se adresează celui mai afectat organ sau sistem implicat în efort, fără a subaprecia afectul efortului asupra organismului ca tot unitar şi deci, refacerea are în vedere întregul organism, dar diferenţiat pe aparate şi sisteme;

f) Refacerea spontană se completează în mod obligatoriu cu cea dirijată care cunoaşte procedee de refacere generală şi de refacere specifică fiecărui sport;

Din punct de vedere al modului de realizare, refacerea este de două feluri: refacere spontană şi refacere dirijată.

Refacerea spontană (naturală)

Este acea formă de restabilire, reechilibrare a organismului care se poate produce în mod fazic după oricare solicitare, fără intervenţia dinafară asupra organismului şi se realizează prin odihnă pasivă.

Ea este prezentă sau mai bine zis are eficienţă după eforturile de intensitate mare şi când perioadele dintre eforturi sunt suficiente ca timp pentru producerea fenomenelor de respiraţie tisulară şi refacere a substratului energetic şi echipamentului enzimatic.

Acest tip de refacere are la bază componenta anabolică a metabolismului celular, iar amplitudinea refacerii este direct proporţională cu gradul de solicitare şi heterostazie a organismului din timpul efortului.

Refacerea spontană are un caracter fazic oscilant, cu intensitate tot mai mică pe măsură ce trece timpul, de la momentul efortului până la stingerea completă. Un principal efect al refacerii spontane îl reprezintă refacerea rezervelor energetice după efort.

Principalele surse de energie solicitate în cursul efortului sunt fosfagenele (ATP şi CP), glucidele şi lipidele, bineînţeles în funcţie de durata şi intensitatea efortului. Dacă ATP-ul şi CP-ul se refac chiar în timpul prestaţiei şi imediat după efort, glucidele şi lipidele necesită o perioadă mai lungă pentru resinteză, precum şi procedee de refacere asociate celei spontane ca: refacere activă, regim hiperglucidic etc.

Importanţa somnului în refacerea organismului

În cadrul refacerii spontane, somnul profund odihnitor are rol deosebit asupra capacităţii fizice şi intelectuale. În somn, inhibiţia de protecţie iradiată pe scoarţa cerebrală induce regenerarea celulelor nervoase.

Se cunoaşte rolul hormonului de creştere la adulţi în regenerarea şi creşterea celulelor, după cum şi faptul că secreţia lui se realizează în somn şi orice tulburare de somn conduce la diminuarea acestui hormon în sânge şi diminuarea refacerii.