Tratatul de la Lisabona Procesul Decizional și Legislativ din Cadrul UE

Semnat la 13 decembrie 2007, Tratatul de la Lisabona intră în vigoare la 01 decembrie 2009 finalizând în acest fel negocierile pe tema aspectelor instituţionale.

Astfel, trecerea de la 15 la 27 de state membre necesită reformarea intituţiilor Uniunii Europene, precum şi modul de luare al deciziilor pentru sporirea eficienţei sistemului comunitar.

Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente cuprinzând:

-TUE ( Tratatul Uniunii Europene)

-TFUE ( Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene)

care reprezintă tratatele de baza ale UE şi care au valoare juridica egală.

De ce era nevoie de acest tratat?

-pentru o mai bună eficienţă în procesul de luare a deciziilor;

-pentru mai multă democraţie prin conferirea unui rol mai important Parlamentului European şi Parlamentelor Naţionale;

-pentru o mai mare coerenţă pe plan extern.

Toate acestea permit începand cu 2009 Uniunii Europene să promoveze mai bine interesele cetăţenilor săi.

Modificarile aduse de Tratatul de la Lisabona:

Cadrul institutional al UE are la baza “triunghiul instituţional” :

Consiliul UE Comisia Europeană

Parlamentul European

Aplicarea normelor este supravegheată de Curtea de Justiţie a UE, iar partea financiară este verificată de Curtea Europeana de conturi.

La acestea se adauga alte instituţii precum:

-Comitetul Economic şi Social European

- Comitetul Regiunilor

-Banca Europeană de investiţii

-Banca Centrală Europeană

-Mediatorul

- Controlorul European pentru Protecţia Datelor.

Prima şi cea mai importantă schimbare adusă de Tratatul de la Lisabona este aceea a consolidării capacităţii UE de a acţiona prin îmbunătăţirea acţiunilor sale externe, prin politicile interne, prin eficienţa faţă de cetăţenii Europei, dar mai ales prin modernizarea instituţiilor, astfel încât acestea să garanteze funcţionarea unei Uniuni cu 27 de state membre.

Tratatul de la Lisabona oferă Uniunii Europene o poziţie mai puternică pe plan extern, întrucât:

-combină funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate cu cea de Vicepreşedinte al Comisiei;

-creează un Serviciu european pentru acţiune externă care îl sprijină pe noul Reprezentant în realizarea dublei sale misiuni;

-ameliorează asistenţa diplomatică şi consulară oferită cetăţenilor care călătoresc în ţări terţe.

Pentru prima dată:

-există în cadrul tratatului o secţiune dedicată energiei, care stabileşte ca obiective pentru politica Uniunii din acest sector asigurarea unei bune funcţionări a pieţei energiei şi dezvoltarea unor surse de energie noi şi regenerabile.

-se abordează aspecte legate de protecţia civilă, de sănătatea publică dar si de activităţile transfrontaliere în domeniul sportului;

-cetăţenii pot cere direct Comisiei să propună o iniţiativă care prezintă interes pentru ei şi care ţine de competenţa Uniunii, prin adunarea a un milion de semnături din diferite state membre;

-Parlamentele Naţionale sunt recunoscute ca făcând parte integrală din structura democratică a Uniunii Europene. Parlamentele naţionale pot acţiona în calitate de „gardieni” ai principiului de subsidiaritate. (Acest principiu este destinat să garanteze faptul că deciziile sunt luate cât mai aproape de cetăţeni şi că se verifică constant dacă acţiunea întreprinsă la nivel comunitar este justificată, având în vedere posibilităţile disponibile la nivel naţional, regional sau local).

Tratatul de la Lisabona are în centrul priorităţilor sale libertatea, justiţia şi securitatea. Tratatul confirmă angajamentul UE de a elabora o politică comună privind imigraţia. De asemenea, Tratatul conţine o „clauză de solidaritate”, potrivit căreia Uniunea şi statele membre pot acţiona împreună , solidar, în cazul în care un stat membru este ţinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe natural.

Tratatul de la Lisabona:

-creşte numărul domeniilor politice în care Parlamentul European, ales prin vot direct, trebuie să aprobe legislaţia UE alături de Consiliul alcătuit din miniştri naţionali - procedura de „co-decizie”;

- întăreşte controlul democratic al Uniunii Europene, conferind un rol mai puternic atât Parlamentului European, cât şi Parlamentelor Naţionale, care au puterea de a influenţa deciziile în faza iniţială a elaborării unei propuneri, înainte ca aceasta să fie analizată în detaliu de Parlamentul European şi de Consiliul de Miniştri.