Tratatul de la Lisabona

Rezumat

Tratatul de la Lisabona, intrat in vigoare la 1 decembrie 2009, a fost inaintat de catre cancelarul german Angela Merkel, pentru a depasi impasul produs de neratificarea Tratatului Constitutional. Tratatul nu schimba fundamental structura institutionala a Uniunii. Acesta introduce cateva elemente noi menite sa amelioreze eficienta, coerenta si transparenta institutiilor, astfel incat acestea sa poata raspunde mai bine exigentelor cetatenilor europeni. Numarul institutiilor se va ridica la sapte. Tratatul stabilește mai clar decat pana acum limitele atribuțiilor Uniunii Europene.

Tratatul de la Lisabona incheie mai multi ani de negocieri pe tema aspectelor institutionale si modifica Tratatul privind Uniunea Europeana si Tratatele Comisiei Europene, fara a le inlocui, si pune la dispozitia Uniunii cadrul legal si instrumentele juridice necesare pentru a face fata provocarilor viitoare.

Cuvinte cheie

Modificari institutionale, Parlamentul european, tratat, Nisa, Lisabona

Introducere

Infiintarea Uniunii Europene a marcat inceputul unei noi ere, dorindu-se a fi “Unita in diversitate” si a rezolva probleme globale, cum ar fi: schimbarile climatice, o recesiune mondiala sau criminalitatea transfrontaliera internationala.

Pe masura ce Uniunea Europeana s-a dezvoltat, pe fondul unei lumi in continua miscare, Europa se confrunta cu provocari uriase. Un alt aspect demn de luat in vedere este si cresterea numarului de state membre, acesta fiind in prezent de 4 ori mai mare decat la inceput. Numai in ultimii 5 ani, numarul statelor membre aproape s-a dublat.

In vederea unei mai bune organizari, de-a lungul timpului s-au constituit si semnat o serie de tratate, ultimul dintre acestea fiind Tratatul de la Lisabona care a fost intocmit in baza acordului statelor membre ce considerau ca tratatele existente nu ofereau instrumentele de care UE avea nevoie pentru a face fata provocarilor amintite mai sus.

Acest tratat a fost semnat la 13 decembrie 2007, la Lisabona si a intrat in vigoare la 1 decembrie 2009 . Tratatul este rezultatul negocierilor intre statele membre, reunite in cadrul unei conferinte interguvernamentale, la lucrarile careia au participat Comisia Europeana si Parlamentul European. Toate cele 27 de state membre l-au ratificat urmand proceduri variate, in functie de constitutia nationala.

Capitolul 1 – Institutiile UE inainte de Tratatul de la Lisabona

Institutiile UE au o natura juridico-politica originala, deoarece nu pot fi incadrate cu titlu definitiv si exclusiv intr-unul din tiparele juridice si politice existente, aceasta premisa stand la baza teoriei conform careia insasi Uniunea Europeana are o natura originala pe plan juridic si politic, fiind o structura complexa, dinamica, evolutiva, insa mai ales, inzestrata cu numeroase elemente inovative ce o disting de alte structuri politice.

Uniunea Europeana, in evolutia sa, in special pe plan institutional, de la arhitectura institutionala elaborata prin tratatul de la Maastricht si pana la tratatul de la Nisa (inclusiv) apare ca un sistem politic inedit, institutiile sale majore fiind: Comisia, Parlamentul European, Consiliul, Consiliul European, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene. Aceste institutii presupun atat in compunerea cat si in functionarea lor, elemente si mecanisme de inspiratie statala. Astfel, Parlamentul European se poate asemana unui parlament national prin faptul ca este format din deputati europeni alesi prin vot direct, universal si secret de catre cetatenii europeni, dar si prin faptul ca participa la elaborarea actelor legislative europene sau pentru ca poate trage la raspundere politica, prin motiune de cenzura, executivul european- Comisia. Totusi, similitudinea dintre Parlamentul European si un parlament dintr-un stat membru UE nu poate merge prea departe, deoarece Parlamentul European nu reprezinta „legiuitorul european suprem sau unic”, impartind prerogativele legislative cu o institutie interguvernamentala, si anume Consiliul. De asemenea, in politica externa a Uniunii, in adoptarea tratatelor internationale intre state terte sau organizatii internationale si Comunitatile Europene sau in procedura de revizuire a tratatelor, rolul Parlamentului European apare mai degraba ca unul secundar, uneori chiar neglijabil, in comparatie cu rolul decizional preeminent in aceste domenii, pe care tratatele il acorda Consiliului de Ministri.

Consiliul European de la Nissa (7-9 decembrie 2000) intrunit in cadrul Conferintei Internationale a adoptat un nou Tratat care a adus modificari importante in patru probleme institutionale: marimea si compozitia Comisiei Europene, ponderea voturilor in Consiliu, inlocuirea unanimitatii in cadrul procedurilor decizionale cu majoritatea calificata si intensificarea cooperarii.

Cele patru probleme institutionale modificate prin tratat au prevazut urmatoarele:

• in privinta compozitiei Comisiei, s-a stabilit ca dupa viitoarea largire fiecare stat membru sa continue sa detina cate un comisar pana in momentul in care va adera cel de-al 27 stat membru. De asemenea se prevedea sporirea puterii Presedintelui Comisiei;

• procesul decizional a fost modificat, modificarile intrand in vigoare la 1 ianuarie 2005 dupa cum urmeaza: majoritatea calificata va fi obtinuta daca decizia obtine numarul specificat de voturi si va fi aprobata de majoritatea statelor membre. Majoritatea calificata va inlocui unanimitatea in cateva prevederi ale tratatului, cele privind cooperarea judiciara in materie civila, politica comerciala comuna si politica industriala;

• sporirea cooperarii unor state membre va fi reintarita si facilitata;

• alte reforme institutionale importante vizau sistemul legal al Uniunii.