Tranziția la economia de piață a României - etape și strategii

Scurta introducere

Conceptul de tranzitie sociala desemneaza de regula procesele de trecere de la o societate la alta, de la un sistem social la altul. La acceptia cunoscuta a conceptului de tranzitie sociala, ca fiind trecerea de la un sistem la altul, trebuie adaugata una noua, aceea proprie procesului modernizarii, dezvoltarii modernitatii. Tranzitiile proprii modernizarii sunt de mare diversitate, dar si de mare conflictualitate, asigura continuitatea dezvoltarii, dar provoaca daca nu sunt dirijate în mod adecvat seisme social-politice distrugatoare.

Dar tranzitiile sunt în mod primordial manifestarea dinamismului civilizatiei moderne, care a dezvoltat-o si a schimbat numeroase din fatetele ei in ultimele doua veacuri.

Continutul actualei tranzitii este trecerea de la economia centralizata la economia de piata.

Despre obiectivul tranzitiei s-au afirmat multe lucruri. Unii analisti considera ca obiectivul tranzitiei îl constituie privatizarea. Altii sustin ca obiectivul vizeaza preponderenta sectorului privat, ceea ce, într-o anumita masura, coincide cu punctul de vedere anterior. Alte optiuni se refera la restructurarea economica sau la stabilizarea monetara. În cea mai mare parte, obiectivul se considera a fi de natura economica.

În opinia lui Varujan Vosganian, obiectivul tranzitiei îl constituie redimensionarea pietei fortei de munca. În structura ocuparii trebuie evaluat, din punct de vedere calitativ, stadiul în care se afla tranzitia.

Evident ca în aceasta privinta nu exista repere absolute. Trebuie sa tinem seama de specificul economic si de mentalitati. Dincolo de acestea se contureaza însa anumite corelatii structurale pe care economia româneasca va trebui sa le respecte. Ele se refera la diminuarea fortei de munca ocupate în industrie si agricultura si la cresterea ponderii populatiei ocupate în sfera serviciilor. Aceste tendinte cuprind toate procesele asociate cu ideea de reforma: privatizarea, restructurarea, inovatia tehnologica, eficienta economica, emanciparea mentalitatilor, cresterea nivelului de trai, conservarea mediului si dezvoltarea durabila. Ele cuprind si componenta culturala, sociologica si demografica. Din aceasta decurg o noua structura a veniturilor si consolidarea clasei de mijloc. Putem afirma ca redimensionarea structurii fortei de munca reprezinta obiectivul cel mai complex si totodata cel mai semnificativ al tranzitiei.

Tranzitia economiei românesti dupa 1989

Evenimentele istorice din decembrie 1989 au adus pe prim plan problema schimbǎrii ordinii sociale existente pânǎ atunci, respectiv înlocuirea dictaturii cu democraţia. În economie – o componentǎ de bazǎ a orânduirii sociale – a devenit de mare actualitate tranziţia de la economia centralizatǎ la economia de piaţǎ. Aceastǎ tranziţie, vizeazǎ, în primul rând, schimbarea formei de proprietate asupra mijloacelor de producţie, ceea ce încǎ nu s-a enumţat cu destulǎ claritate nici pânǎ astǎzi. Iniţial cu oarecare timiditate, apoi din ce în ce mai pronunţat, a început sǎ se vorbeascǎ de privatizarea şi de economia de piaţǎ.

Despre perioada de tranziţie la economia de piaţǎ se poate menţiona cǎ se obişnuia a se spune “tranziţia la economia de piaţǎ”, folosind mai rar noţiunea de “perioada de tranziţie”, care, dealtfel, pare a fi mai adecvatǎ în cazul dat. Pânǎ nu demult se considera cǎ perioada de tranziţie începe cu înfǎptuirea revoluţiei politice şi se terminǎ cu crearea în economie a unui sector privat dominant.

Astfel, transformarea sistematicǎ presupune efectuarea a trei categorii principale de modificǎri:

1. modificǎri instituţionale şi structurale – cel mai important era instituirea dreptului de proprietate privatǎ, care la rândul ei era urmatǎ de concurenţǎ, iar apoi instituirea relaţiei de tip contractual între agenţii economici şi aceasta, deoarece contractul este suportul juridic de manifestare a libertǎţii agenţilor economici. Proprietatea particularǎ creazǎ premisele unei alocǎri eficiente a resurselor prin corelarea stimulentelor cu rezultatele activitǎţii economice

2. dereglementarea economiei şi crearea pieţelor concurenţiale prin mǎsuri de liberalizare a preţurilor, a cursurilor de schimb, dar şi a comerţului exterior. Edificarea unor pieţe concurenţiale presupune:

- o negociere liberǎ a preţurilor mǎrfurilor sau a serviciilor pe diferite pieţe

- crearea şi protejarea concurenţei. Aceste condiţii garanteazǎ stabilirea de preţuri corecte: remuneratorii pentru producǎtori şi echitabile pentru cumpǎrǎtori

- în ceea ce priveşte revizuirea rolului statului, funcţia acestuia este sǎ instituie regulile de joc din economie şi sǎ vegheze ca ele sǎ fie respectate:

- este necesarǎ restrângerea treptatǎ a rolului statului de principal agent economic şi a celui de agent unic de coordonare a raporturilor economice

- totodatǎ, statul trebuie sǎ asigure oferta de bunuri colective (educaţie, sǎnǎtate, securitate internǎ)

- deci, economiile în tranziţie sunt reconstruite prin acţiunea simultanǎ a forţelor pieţei (acţiunea liberǎ a agenţilor economici), dar şi prin intervenţia statalǎ

3. realizarea macrostabilitǎţii economice: construirea instituţiilor economiei de piaţǎ însemnǎ şi construirea raporturilor sociale, care sǎ asigure sau nu un echilibru în ţǎrile în tranziţie.

Startul tranziţiei a fost mai deficil în România decât în alte state ex-socialiste central-europene. Economia era aproape integral etatizatǎ; în formarea produsului intern brut, aportul sectorului privat era în 1989 de numai 12,8%. Sistemul de conducere, hipercentralizat şi în conflict cu criteriile de raţionalitate, devine complet inert la semnalele realitǎţii. Realizarea producţiei în unitǎţi supradimensionate confereau economiei un grad ridicat de rigiditate. Ineficienţa acesteia a fost agravatǎ în anii 80, atât de continuarea investiţiilor în ramuri puternic energointensive, cât şi de stoparea influxului tehnologic occidental ca effect al politicii de rambursare anticipatǎ, forţatǎ a datoriei externe. Slaba motivaţie a muncii, dublatǎ de politica artificialǎ a “ocupǎrii depline”, altera şi mai mult competitivitatea producţiei naţionale. Efectul cumulate al acestor factori la constituit deteriorarea standardului de viaţǎ a populuţiei, pauperizarea acesteia, blocarea României într-un perimetru de subdezvoltare, compromiterea şanselor sale de a se recorda la noile evoluţii ale civilizaţiei.

Demontarea bruscǎ, dupǎ decembrie 1989, a sistemului de comandǎ s-a soldat într-o primǎ etapǎ cu adâncirea efectelor perturbatoare ale dezechilibrelor structurale, exacerbate de insuficienta pregǎtire a clasei politice, managerilor şi în general a populaţiei, pentru a acţiona în condiţiile democraţiei şi mecanismelor de piaţǎ. Circumstanţele neprielnice, în care a debutat în România procesul tranziţiei, explica într-o mǎsurǎ importantǎ disfuncţionalitǎţile evidente ce le-au însoţit. Nu însǎ integral, deoarece acestea sunt imputabile şi modului cum a fost gestionatǎ reforma.