Tipuri de manageri

Managerul reprezintă o componentă importantă a resurselor umane în unitățile economice. În literatura de specialitatea definițiile managerilor diferă. Astfel, ei sunt definiți ca: oamenii care folosesc rapid prilejurile ivite; și oricine dă directive și acel individ care are drept de dispoziție.

În categoria managerilor sunt incluși nu numai conducătorii propriu-ziși, ci întreg personal de specialitate, toți cei cu studii superioare care lucrează în cadrul compartimentelor funcționale. Datorită capacității de inovație și puterii de adaptare a ideilor, unii specialiști susțin că cel mai important om dintr-o întreprindere nu este muncitorul, ci managerul.

Un manager poate rezolva unele probleme de conducere din mai multe ramuri de activitate, stăpânind un număr de forme, principii și metode de conducere, oarecum cu caracter comun; cu ajutorul lor, managerul respectiv își construiește un cadru potrivit de lucru, dezvoltându-și imaginația creatoare, intuiția, judecata, inteligența.

Trăsături definitori ale managerilor sunt: dubla personalitate ceea ce înseamnă că pe lângă cunoștințele de specialitate, solicitate de profesiunea de bază managerul are nevoie și de cunoștințe, calități, aptitudini specifice managementului; și caracterul creator al activității desfășurate.

Calitățiile unui manager reprezintă o rezultantă a diferitelor roluri pe care acesta este capabil să le îndeplinească. Aceste roluri sunt următoarele: rolul simbolic acela de a reprezenta colectivul și de a semna documente; rolul de legătură între superiori, egali și inferiori; rolul de sistem deoarece spre el se îndreaptă și se adună toate informațiile; rolul de propagator; rolul de purtător de cuvant; rolul de inițiator, mediator al conflictelor, rolul de contabil, rolul de îndrumător și rolul de negociator.

Comportamentul managerului constă în ansamblul modalităților de reacție ale organismului, în interacțiunea acestuia cu mediul înconjurător.

Sociologul american McGregor descrie două ipostaze de comportament în ceea ce priveste managerul: unul tradițional, care il constrânge pe subaltern, dă ordine, pune preț pe aspectul formal; altul modern, caracterizat printr-o ținută prietenoasă, apreciază competența subalternilor, stabilește sarcini și obiective în loc de ordine. Comportamentul managerului are o mare importanță pentru formarea unei atmosfere psihologice, sănătoase, în colectivul de muncă.

Personalitatea managerului sintetizează: o largă cultură generală de specialitate, un orizont filosofic, spirit de creativitate, nevoia de autoperfecționare, ținuta morală. Fiecarui manager îi este proprie o anumită manifestare a personalității sale. Această manifestare se modelează însă în confruntarea permanentă cu membrii grupului condus.

Literatura de specialitate oferă variante de clasificare a cadrelor de conducere, în funcție de anumite criterii. Astfel, după intensitatea muncii depuse, s-ar putea distinge trei tipuri de conducători: cel care face totul singur, hotărăște și gândește pentru toți; cel care nu face nimic personal, toate îndatoririle sale trecându-le în sarcina subalternilor săi; și cel care face numai ceea ce este necesar, iar subalternii muncesc cum trebuie.

Francezul Chalvin delimitează 10 tipuri de manageri: organizatorul, participativul, întreprinzatorul, realistul, maximalistul, birocratul, demagogul, tehnocratul, oportunistul, utopistul modernist.

Profesorul american Keith Devis, deosebeste 4 tipuri de cadre de conducere: autocrat, custodial, sportiv, colegial.

Profesorul polonez Storosciak prezintă două tipuri: autocrat si democrat.

În funcție de modul cum utilizează informațiile, în activitatea curentă, există cinci tipuri de manageri: mobilul, prudentul, jucătorul, inocentul și echilibratul.

Mobilul se caracterizează prin faptul ca adună informații, se documentează mereu, prelucrează datele și le actualizează iar când trebuie să se decină spune că nu deține suficiente informații.

Prudentul se documentează și în domenii colaterale, dacă în cursul acțiunii apare ceva neprevăzut, se descurajează pentru că așa ceva nu a fost prevăzut.

Jucătorul mizează totul pe o carte: o informare minimă și acțiunea, activitatea sa se compune din perioade ascendente și reversul lor.

Inocentul ignoră informarea ca activitate premergătoare acțiunii, eșecurile sale și necazurile pricinuite altora, le scuză prin formula „de unde era să știu că…”

Echilibratul apreciază de câte informații are nevoie pentru a realiza o acțiune cu risc rezonabil, durata informării este corelată cu importanța scopului, acționează mereu conform situațiilor.

Mai există formulată o teorie tridimensională a conducerii, bazată pe trei caracteristici care pot determina valoarea unor conducători: preocuparea pentru trasarea sarcinilor, preocuparea pentru realizarea contactelor umane, preocuparea pentru randament.