Teoria Valorii Muncă

Scurt istoric al teoriei valorii

Prin valori economice se intelege in general, constiinta utilitatii unui bun in comparatie cu altele.

Problema valorilor economice a preocupat pe economisti din sec. al XVIII-lea. Aristotel considera drept valoare ceea ce multumeste o trebuinta. Trebuintele sunt fizice si psihice, de aceea deosebeste 2 feluri de valori: valori morale, spirituale si valori materiale. Valorile economice sunt materiale. Un lucru are cu atat mai multa valoare cu cat multumeste o trebuinta mai imperioasa . Filosoful grec a distins doua spete de valori economice: valoare de schimb si valoae de intrebuintare.

William Petty , in sec. VII, afirma ca valoarea interna a unui lucru depinde de munca intrebuintata pentru producerea lui. “Munca este tatal principiului activ al bogatiei si pamantul e mama sa“1.

W.Haris afirma ca: munca e drept element determinant al valorii.

Un alt reprezentant al acestei teorii: Karl Marx a vrut sa intemeieze o sociologie materialista a valorii, pornind de la baze economice. Un lucru are valoare pentru ca in el este materializata munca omeneasca. Marx deosebeste 4 forme ale valorii economice:

• simpla sau accidentala;

• totala sau dezvoltata de valoare;

• generala de valoare;

• monetara a valorii .

Prin afirmarea plusvalorii, Marx a depasit pe toti predecesorii sai, intemeind adevarata teorie socialista a valorii (M-B-M marfa – bani – marfa). Plusvaloarea da capitalisnului profitul.

Teoria socialista a valorii e mai mult o teorie a costului, caci are in vedere un moment determinant al valorii – costul, nu si utilitatea

Valoarea economica e de natura practica , ea apartine bunurilor luate individual. Aici, valoarea depinde de cost, de munca necesara pentrun producerea bunului si de utilitatea limita.

Valorile economice sunt constitutive pentru realitatea sociala, ele sunt numai o parte din valorile sociale care cuprind mai multe spete de valori cu functiuni diferite in viata sociala .

La valorile economice procesul de cunoastere consta in determinartea elementelor constitutive ale valorii.

Secolele XVII si XIX marcheaza începutul dezvoltarii teoriei valorii. Scoala clasica a identificat prima data cei patru factori de productie – pamântul, capitalul, munca si coordonarea si a pus în discutie relatia între factorii de baza care creaza valoarea si raportul cerere – oferta pe piata.

1 William Petty (n. 2 mai 1737, Dublin - d. 7 mai 1805, Londra) este un politician britanic.

Teoria clasica s-a bazat esential pe contributia fiziocratilor (ale caror idei au fost preferate doctrinei mercantiliste) care au considerat productia agricola ca sursa de avutie, pamântul fiind considerat ca factor de productie fundamental. Fiziocratii au identificat importanta utilitatii si raritatii în determinarea valorii, precum si rolul competitiei în determinarea pretului.

A.R. Turgot arata ca “elementele subiective” influenteaza în mod direct valoarea, autorul întelegând prin aceste elemente subiective “capacitatea de a satisface o dorinta, usurinta cu care poate fi obtinut un bun, raritatea sa…”2.

Scoala clasica a continuat dezvoltarea tezelor fiziocratilor propunand o teorie a valorii bazata pe costul de productie. A Smith (1721-1790) considera ca valoarea este un fenomen obiectiv, ea fiind creata din combinatia factorului capital cu pamântul si munca. Daca “pretul natural” al unui bun reflecta în general cat costa acel bun pentru a fi produs, raritatea este cea care confera valoarea de schimb a bunurilor.

În practica evaluarii întreprinderii abordarea pe baza de active (îndeosebi utilizarea costului în evaluarea activelor din patrimoniul unei firme) este construita pornind de la teoria clasica a valorii pe baza costului de productie. Discipolii lui A. Smith au rafinat aceasta teorie a valorii, fara a contesta fundamentele sale.

J.B. Say (1767-1832) nu a fost de acord cu relatia dintre muncasi valoare, insistând însa asupra utilitatii ca factor esential al valorii si, de asemenea, pe rolul întreprinzatorului ca factor de productie ce furnizeaza coordonarea.

J.S. Mill (1806-1873) a reconsiderat ideile lui A. Smith în lucrarea Principiile economiei politice (1848). Una din ideile lui J.S. Mill reprezinta sâmburele evaluarii pe baza profitului. Mill a definit relatia dintre beneficiu si valoarea de utilizare pe care o numeste “valoarea capitalului”.

A doua parte a sec. XIX marcheaza începutul contestarii teoriei clasice a valorii. Marx (1818-1883) a formulat teoria valorii munca, apreciind ca valoarea tuturor bunurilor este rezultatul direct al muncii. O alta contrapondere importanta la ideile scolii clasice o reprezintascoala austriaca, promotoarea conceptului de utilitate marginala. Valoarea este privita în functie de cerere, utilitatea fiind elementul fundamental în determinarea cererii. Atunci când pe o anumita piata cererea pentru un bun creste piata devine diluata iar costul de productie devine irelevant.

W.S. Jevons (1835-1882) scria ca “munca odata cheltuita nu mai are nici o influenta asupra valorii viitoare”3.

Teoria valorii ar putea fi sintetizata în urmatoarele postulate:

A. Valoarea nu este o trasatura intrinseca a unui activ sau a unui bun, ci ea este creata în mintea persoanelor care constituie piata acelui activ sau bun.

2 Anne-Robert-Jacques Turgot, (5.10.1727-3.18.1781), adesea menţionată ca Turgot, a fost un economist francez

3William Stanley Jevons (1835 - 1882) a fost un economist englez

B. Valoarea este creata din interactiunea a patru factori economici interdependenti:

• utilitatea, respectiv capacitatea unui bun de a satisface o anumita nevoie sau dorinta;

• raritatea, care exprima oferta prezenta sau anticipata a unui bun economic raportata la cererea pentru acel bun;

• dorinta, exprimata de intensitatea satisfactiei pe care un bun economic o produce celui care nu-l poseda, dar care are nevoie de acesta;

• puterea de cumparare, exprimata de capacitatea unui individ sau grup de indivizi - participanti pe piata, de a cumpara bunurile oferite prin plata în bani sau în echivalent.