Teoria protecționismului lui Nicolae Manoilescu

Ideile economice corporatiste de circulatie europeana s-au bucurat de un oarecare ecou si in Romania , cu precadere in deceniul al patrulea si la inceputul deceniului al cincilea al secolului al XX-lea. Separat de acestea, Mihail Manoilescu s-a facut remarcat prin contributii proprii la dezvoltarea gandirii corporatiste , fapt ce i-a asigurat atat un loc important in randul teoreticienilor in acest curent, cat si o incontestabila notorietate stiintifica internationala.

Mihail Manoilescu(1891-1950) a impletit activitatea didactica ( a fost profesor de economie politica la Scoala Politehnica din Bucuresti intre 1931-1944 ), stiintifica si publicistica cu cea politica ( a fost parlamentar , ministru si guvernator al Bancii Nationale ). De profesie inginer , el dispunea de o bogata cultura umanista (putea citi in original in limbile franceza, italiana si germana si redacta direct in limba franceza) , de o mare putere de munca si de un deosebit talent literar.In formarea sa ca economist , in afara lecturilor variate, a fost ajutat de cunoasterea realitatilor economice romanesti si straine, atat din calitatea de om politic, cat si din cea de industrias.

O caracteristica esentiala a gandirii economice romanesti din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si primele patru decenii ale secolului al XX-lea a fost aceea a luptei pentru scoaterea tarii din starea de subdezvoltare si inapoiere fata de tarile occidentale. In aceasta lupta, teoria „Romania- tara eminamente agricola” a fost sistematic analizata si condamnata de adversarii ei care sustineau teza industrializarii tarii.Alexandru Xenopol, de pilda, scria:”Economia politica a Frantei si Angliei- intrucat propaga liberul schimb, N.N.C. – nu merita numele de stiinta: este o teorie pusa in serviciul unei practici si fiindca practica este profitabila tarilor acestora, teoria trebuie sa vina si sa sustina, pe baza unor asa-numite principii, interesul curat material al acelor state, spre a-i da astfel o aparenta mai putin uracioasa”.El constata ca liberul schimbimpiedica dezvoltarea industriei in tarile mai inapoiate de pe atunci, care nu puteau sa concureze cu cele mai inaintate, iar tu daca erai tara agricola, urma sa “ ramai indeletnicindu-te cu crearea de productie bruta”, caci, spunea Xenopol “liberul schimb osandeste pe un popor a se indeletnicii vesnic cu agricultura, deci numai cu munca cea mai grea si cea mai rau platita”. Atat inainte de primul razboi mondial, cat si in perioada interbelica, economistii romani constatau ca Romania exporta un mare numar de tone de marfa romaneasca bruta pentru a achita o tona de marfa straina importata.Incadrandu-se in aceasta lupta, Mihail Manoilescu avea sa declare ca “formula <Romania –tara eminamente agricola > este pentru vremea noastra o formula eminamente idioata” si sublinia ca raportul de schimb ( tonele exportate pentru o tona importata ) era cu totul defavorabil Romaniei, mai ales ca productivitatea in industrie era de 10 ori mai mare decat in agricultura.

Antiteza dintre beneficiul national si beneficiul individual constituie esenta insasi a teoriei manoilesciene.

De indata ce automatismul individualist a dat gres-spune el- este recomandabil totdeauna sa i se impuna o ingradire constienta si programatica ”Noi – adauga Manoilescu – ne-am luat sarcina sa demonstram ca acest automatism sa fie ineficace si ca este posibila o antiteza intre acea directie data economiei de catre intreprindere si aceea pe care o reclama interesul national”. Drept urmare criteriul esential dupa care el considera ca o anumita ramura este din punct de vedere national-economic mai rentabila decat alta nu poate fi decat productivitatea muncii, eventual completata, atunci cand se simte nevoia de productivitatea capitalului. Ambele sunt calculate insa cu ajutorul productiei nete (raportate, dupa caz, la cantitatea de forta de munca folosita sau capitalul folosit) . Productivitatea capitalului este insa, in conceptia lui, de natura secundara , “capitalul nefiind la randul lui decat o creatie a omului si a muncii omenesti “. O mai mare productivitate a muncii pe cap de muncitor indica insa “posibilitatea unui mai mare consum pe cap de locuitor; ea constituie prin urmare un semn real si clar al prosperitatii societatii omenesti “.

In acest context, Manoilescu declara : “Daca acum, ca criteriu de estimare si clasificare a diferitelor ramuri de productie, ne sprijinim pe raportul dintre productia neta si muncitori, pe de o parte, si pe raportul dintre aceeasi productie si capitalul intrebuintat, pe de alta parte, dispunem atunci de doua mijloace sigure logice pentru masurarea valorii nationale a oricarui fel de activitate economica “.

Si repeta ca cel mai important criteriu este acela al productivitatii muncii incat, in ultima instanta , “omul este adevaratul obiect al fiecarei cheltuieli economice, el constituie unitatea de masura atat pentru productie, cat si pentru consum”. Productivitatea muncii o calculeaza cu ajutorul preturilor internationale.

Analizand evolutia tarilor in perioada moderna, Manoilescu subliniaza ca tendinta tuturor se cere sa fie indreptata spre promovarea industriilor de mare valoare, cu o mare productivitate a muncii.” Fiecare deplasare a fortelor de productie (oameni si capital ) catre industriile mai productive reprezinta un castig net pentru tara. Orice deplasare a fortelor de productie in sens invers, catre industriile mai putin productive, reprezinta pierdere.”

Din acest punct de vedere , referindu-se la Romania , Manoilescu se declara pentru industrializarea tarii , industria in general fiind mult mai productiva decat agricultura. In viziunea lui , agricultura insasi trebuia modernizata si industrializata.

In contextul industriei, el considera ca , odata lamurite criteriile de judecata la nivel national-economic cu privire la aprecierea ramurilor, trebuie actionat pentru incurajarea celor care raspund mai bine acestor criterii si sa se renunte la cele care nu fac acest lucru. Tot ceea ce sporeste capacitatea de cumparare a omenirii inseamna regres, preciza el. Si, in acest context , el se intreba : “Care dintre cele doua sisteme favorizeaza mai bine dezvoltarea capacitatii de cumparare: protectionismul sau liberul schimb?”