Teme control comportament organizațional

Referat
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2964
Mărime: 68.64KB (arhivat)
Publicat de: Diana Iliescu
Puncte necesare: 7
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR STUDII DE LICENŢĂ, DOMENIUL ECONOMIC, ANUL II ID Disciplina: COMPORTAMENT ORGANIZAŢIONAL

Extras din referat

I. Aşteptări şi împlniri la locul de muncă

1. Posibilitatea de promovare şi avansare în carieră.

În ceea ce priveşte aşteptările mele de la următorul loc de muncă, aş lua în considerare în primul rând posibilităţile de dezvoltare ce mi le poate oferi acel loc loc muncă. Consider că este foarte important pentru un angajat atât în ceea ce priveşte cariera, dar şi pe plan moral, să beneficieze în cadrul unei organizaţii de formare şi dezvoltare profesională. Ca această aşteptare să fie îndeplinită depinde în primul rând de cei care sunt la conducerea organizaţiei, dar şi de o persoană calificată care poate îndruma angajatul în direcţia potrivită.

2. Salariul

O altă aşteptare foarte importantă, pe lânga cea de a avea parte de posibilităţi de promovare este salariul, dar şi beneficiile care vin împreună cu acesta, cum ar fi tichetele de masa, decontari pentru transport, ore suplimentare plătite etc. Persoanele care pot îndeplini această aşteptare sunt cele responsabile de grila de salarizare în cadrul organizaţiei.

3. Comunicarea în cadrul organizaţiei

Consider comunicarea ca fiind esenţială într-un colectiv, deoarece de acest aspect depinde şi evoluţia mea în cadrul unei organizaţii. Prin comunicare ne adaptăm mai uşor într-un colectiv, influenţăm atmosfera şi astfel este influenţat şi randamentul la locul de muncă. Principalele persoane care pot influenţa acest aspect sunt colegii sau colegele de muncă.

4. Siguranta locului de muncă

Stabilitatea unui loc de muncă esate foarte importantă pentru orice persoană care doreşte să işi construiască o carieră sau pus şi simplu să işi asigure traiul, dacă luăm în considerare situaţia acutală a economiei în România. Această aştptare este influenţată în mod direct atât de angajator, cât şi de angajat. Atât timp cât angajatul işi respectă îndatoririle zilnice cu seriozitate, în mod normal angajatorul ar trebui să îi asigure stabilitatea postului ocupat sau să-l informeze din timp asupra eventualelor schimbări ce pot apărea.

5. Conditii de lucru

Pentru a putea respecta termenele limită şi a îndeplini obiectivele, orice angajat are nevoie de conditii bune de lucru, pornind de la echipamentele de lucru, pană la atmosfera din cadrul biroului. Responsabili de acest aspect sunt managerii fiecărui departament implicat în munca depusă de angajat. Consider ca asigurarea unor condiţii optime de lucru, imi poate influenţa randamentul in cadrul organizaţiei, acesta fiind direct proporţional cu atenţia acordata de manageri acestui aspect.

6. Motivaţia la locul de muncă

Un alt aspect care îmi poate influenţa activitatea la locul de muncă este modul in care managerul mă motivează sau mă încurajează. Aceasta aşteptare depinde aproape în totalitate de persoanele responsabile de conducerea organizaţiei, care pot să influenţeze pozitiv randamentul unui angajat recunoscându-i performanţele sau recompensându-l atunci când este cazul.

7. Atmosfera în care îmi desfaşor activitatea

Existenta unei atmosfere neplăcute la locul de muncă sau un mediu stresant işi spun cuvântul la un moment dat. De aceea consider că o atmosfera plăcută este importantă pentru a-mi putea desfăşura activitatea în mod normal şi bineînteles de a veni cu plăcere în fiecare zi la muncă. Acestă aşteptare este influenţată atât de colegii de muncă, dar şi de superiori.

8. Ierarhizarea în cadrul organizaţiei

Condiser că o ierarhizare puternică în cadrul organizaţiei în care lucrez poate fi uşor demoralizantă, deoarece accesul la o persoană ierarhic superioară pentru clarificarea unei nelămuriri de orice natură este mai dificil. De acest aspect ,în cadrul unei societăţi sunt responsabile doar persoanele aflate în posturile de conducere.

9. Discriminarea

Discriminarea de orice fel, fizică, culturală sau socială mă poate influenţa negativ la locul de muncă, deoarece m-aş putea simţi exclusă sau marginalizată din anumite grupuri. Egalitatea între angajaţi este un aspect important în cadul firmei în care lucrez şi de acest aspect sunt responsabile persoanele care o conduc. Dacă acestea îşi tratează angajaţii cu egalitate, constituie un exemplu clar al comportamentului ce trebuie adoptat.

10. Volumul de muncă şi modul de stabilire al obiectivelor

Modul de stabilire al obiectivelor ce trebuie îndeplinite este important deoarece, dacă performanţele aşteptate de la mine, ca angajat în cadrul unei organizaţii nu sunt realiste sau în conformitate cu capacitatea mea de a lucra, pot aparea conflicte sau chiar acel mediu stresant care l-am precizat mai sus ca fiind un factor negativ. De acest aspect sunt responsabili managerii care trebuie să îşi cunoască într-o măsură considerabilă angajaţii, astfel încât sa fie evitate situaţiile de acest gen.

II. Observarea şi analiza comportamentului individual.

1. Descrierea organizaţiei

S.C. RETROTERM S.R.L a fost înfiinţată în anul 2012 sub numele de “Retro Caffe” având ca obiect de activitate servirea specialităţilor din cafea, dar si desfacerea băuturilor alcoolice. Societatea are capital integral privat, iar obiectul de activitate al societaţii S.C. RETROTERM S.R.L. conform actului constitutiv este “baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Preview document

Teme control comportament organizațional - Pagina 1
Teme control comportament organizațional - Pagina 2
Teme control comportament organizațional - Pagina 3
Teme control comportament organizațional - Pagina 4
Teme control comportament organizațional - Pagina 5
Teme control comportament organizațional - Pagina 6
Teme control comportament organizațional - Pagina 7
Teme control comportament organizațional - Pagina 8
Teme control comportament organizațional - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Teme Control Comportament Organizational.docx

Alții au mai descărcat și

Formarea profesională la BCR

Capitolul I Necesitatea Si Obiectivele Formarii Profesionale Etapizarea Formarii Profesionale Programul De Formare Trebuie Sa Defineasca...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Știința Conducerii în Domeniul Militar - Leadershipul Militar

1. Definirea organizaţiilor. Scopul definirii organizaţiei este de a construi un cadru teoretic al intervenţiei organizaţionale orientate spre...

Leadership și Culturi Organizaționale

INTRODUCERE Liderii acţionează conform unei moralităţi înalte, unei practici etice şi cu o înţelegere fundamentală a factorilor de o mare...

Managementul Resurselor Umane

INTRODUCERE În această lucrare am încercat să evidenţiez rolul deosebit de important pe care resursele umane îl au în dezvoltarea şi buna...

Considerații Generale asupra Comportamentului Organizațional

I. Consideraţii generale asupra comportamentului organizaţional 1.1. Introducere în comportamentul organizaţional Modul de comportare a oamenilor...

Dependența de muncă - workaholic

1. Delimitarea temei Introducere temă Potrivit lui William Safire, termenul de “workaholic” a fost inventat de Wayne Oates in anul 1968. Prin...

Cultură organizațională și management

Cultura organizationala si management Scriam in articolele anterioare despre “diversitate culturala si comportament organizational”, cu...

Aplicații - Devianța Școlară

Aplicaţia nr 4 de la tema 1 (pag 10) Analizaţi comparativ fenomenele de "devianţă negativă" şi "devianţa pozitrivă" şi particularităţile la...

Management

CAPITOLUL I CE ESTE MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI? Obiective / competenţe vizate: • Să definească, în manieră operaţională, termenii şi...

Ai nevoie de altceva?