Taxe și impozite aplicabile în România la momentul actual

Sistemul fiscal român constă din totalitatea accizelor, impozitelor, taxelor plătite de persoanele fizice sau juridice române. Acestea au caracter obligatoriu, ceea ce presupune că toate persoanele fizice și/sau juridice care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere să participe prin impozite la constituirea fondurilor generale ale statului, deasemenea sunt plăți către stat cu titlu definitiv și nerambursabil, în sensul că odată făcute, ele sunt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective necesare membrilor societății.

Impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie si cu titlu nerambursabil, datorata conform legii, bugetului de stat de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin sau pentru bunurile pe care le poseda. Astfel, impozitul este o contributie banesca in sensul ca debitorii sunt obligati sa participe la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii necesare finantarii unor obiective social-economice in folosul societatii.Cu banii adunați la bugetul statului din impozite se fac multe cheltuieli, aprobate în fiecare an de Parlament. Aceste cheltuieli se referă la construcții de șosele, școli sau poduri, la plată profesorilor sau a medicilor, la întărirea instituțiilor care asigură ordinea publică și a armatei naționale, la sprijinirea culturii, la transportul în comun, la iluminatul public și multe altele. Taxele reprezinta cea de-a doua categorie principala de venituri ale bugetului de stat si reprezinta plata efectuata de persoanele fizice si juridice pentru serviciile prestate acestora, in mod direct si imediat de autoritatile publice. Trasaturile specifice ale taxelor sunt:

~ plata neechivalenta pentru serviciile sau lucrarile efectuate de organele sau institutiile care primesc, intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii si rezolva alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice.Plata serviciilor este neechivalenta deoarece, conform dispozitiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mica comparativ cu valoarea prestatiilor efectuate de organe sau institutii de stat.

~reprezinta o contributie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane.

Principiile de stabilire si aplicare a taxelor sunt:

-unicitatea taxei, pentru unul si acelasi serviciu prestat unei persoane, acesta nu datoreaza taxa decat o singura data;

- raspunderea pentru neîndeplinirea obligatiei de plata revine functionarului sau persoanei indatorate de la institutia sau organul de stat respectiv si a debitorului;

- nulitatea actelor nelegal taxate

-taxele sunt anticipate, ele se datoreaza si se achita solicitarii serviciilor sau lucrarilor ce urmeaza a fi efectuate de organe sau institutii de stat ;

Intre impozite si taxe exista cateva deosebiri:

- in cazul impozitului statul nu este obligat sa presteze un echivalent direct si imediat platitorului, pe cand taxa se presteaza de catre stat pentru un serviciu direct si pe cat posibil imediat.

- cuantumul impozitului se determina in functie de natura si venitul impozabil,in timp ce marimea taxei depinde in mod obisnuit de felul si de costul serviciilor prestate.

- la impozite termenele de plata se stabilesc in prealabil, in timp ce termenele de plata ale taxelor se fixeaza de regula in momentul solicitarii sau dupa prestarea serviciilor.

Perceperea impozitelor si taxelor se realizeaza de la subiectul impozabil, reprezentat de persoane fizice sau juridice ce au in propritatea sa bunuri sau realizeaza venituri impozabile sau taxele (care genereaza titluri de creanta fiscala), Aceasta atrage la randul sau obligatia de a declara bunurile sau veniturile, de a intocmi anumite operatiuni legale.

Impunerea impozitelor si taxelor se face:

- in sume absolute (ex.taxa asupra mijloacelor de transport,

taxa pentru cazinouri,accize, impozite pe teren );

- in cote procentuale fixe (ex.impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugata, taxa pentru jocuri de noroc, impozitul pe dividente );

- in cote procentuale pe transe de venit (ex. Impozitul pe salarii, impozitul pe venitul realizat din activitati desfasurate pe baza de libera initiativa, impozit pe sume brute obtinut de persoane fizice pentru dobanzi, servicii prestate si lucrari executate de acestia, pentru orice activitate desfasurata in afara unitatii la care sunt salariati ).

Taxa pe valoarea adaugată este un impozit ce contribuie cel mai mult la veniturile bugetului de stat; în România, aproximativ trei sferturi din aceste venituri sunt aduse de taxa pe valoarea adăugată (TVA). Ideea de bază este că se impozitează fiecare etapă prin care trece un produs, de la fabricație și până la vânzarea către consumatorul final. Evident, fiecare etapă este realizată de câte o firmă. Dar nu se impozitează decât diferența între prețul de cumpărare și prețul de vânzare; această diferență se cheamă "valoarea adăugată". O firmă care cumpără un produs de la alta (să zicem că produce vase de bucătărie, și deci cumpără tablă) are dreptul să recupereze (adică să deducă) din prețul plătit pentru tablă valoarea TVA aplicată de fabricantul de tablă. Deci în etapa viitoare, când va vinde oalele și cratițele unui magazin, nu se va aplică taxa pe o valoare care cuprinde deja o taxa (nu se face "impozitarea impozitului"). Cine nu recuperează taxa este ultimul din lanț, cel care nu mai vinde nimănui, adică este consumator final. Cota standard de TVA în țara noastră este de 24%, dar există și situații când se aplică o cotă redusă, de 9%, de exemplu pentru bilețele de acces la muzeu, la cinematograf, pentru livrarea de proteze sau manuale școlare, sau pentru cazarea la un hotel. Asupra cotei standard de TVA se fac presiuni din partea diverselor sectoare economice, existând și voci care solicită o cotă redusă de TVA pentru produsele alimentare; dar în acest caz nu există nici o garanție că vânzătorii vor reduce și ei prețul final - experiența din toată lumea arată că ei preferă să mențină prețul vechi și să încaseze un profit mai mare.

Cota de TVA este diferită de la o țară la alta: de exemplu, în Danemarca și Suedia este de 25%, pe când în Elveția este de 7,6%. În general, economiștii consideră că o cotă mai mică de TVA încurajează oamenii să cumpere mai multe produse, deci și producătorii sunt stimulați să fabrice mai multe bunuri, angajând astfel mai mult personal. Dar oamenii politici pot să vadă lucrurile altfel: cu impozitele strânse prin TVA se pot face cheltuieli sociale mai generoase, ajutând astfel pe cei mai defavorizați. Se pot subvenționa astfel construcțiile de locuințe pentru tineri, se pot mari bursele studenților, sau salariile celor care lucrează pentru stat. Un lucru însă este clar și simplu: pentru ca guvernul să poată da cuiva un leu, el trebuie să-l ia de la altcineva!