Studiul Capitalului Uman în România

Termenul de “capital uman” a cunoscut afirmarea şi structurarea conceptuală abia supă deceniul 7 al sec XX, pînă atunci fiind respins de lumea academică şi clasa politică.

Printer autorii de mare importanţă care au contribuit la definirea capitalului uman sunt Kiker, William Petty, Ernest Engel, Nicholoson, Alfred de Foville, Adam Smith, Leon Walras, Irwing Fisher. Însă teoria modernă a capitalului a fost dezvoltată de economiştii Universităţii din Chacago precum Theodore Schultz, Iacob Mincer, Gary Becker, Milton Friedman, Sherwin Rosen.

În opera sa “Avuţia Naţiunilor”, Adam Smith a definit ca şi elemente ale capitalului în general abilităţile şi cunoştiinţele folositoare ale fiinţei umane privită ca o maşină avînd asociaţie atît costuri cît şi capacitatea de a produce în schimb venituri.

Garz Becker, în “Capitalul uman”, face referire la activităţile care influenţează viitorul venit bănesc şi pe cel psihic prin sporirea resurselor umane, şi anume la investiţiile în capitalul uman. Aceste investiţii pot fi fie sub forma şcolarizării, pregătirii la locul de muncă, asistenţei medicale, dar şi migraţiei şi căutarii informaţiilor referitoare la preţuri şi venituri. După cum spune şi titlul cărţii (“ O analiză teoretică şi empirică cu referire specială la educaţie), în lucrarea sa capitalul uman este analizat pe studiul relaţiei dintre veniturile din muncă şi gradule de educaţie al indivizilor. În opinia lui, educaţia şi pregătirea profesională sunt cele mai importante investiţii în capitalul uman, multe studii arătînd că nivelul de educaţie liceală şi universitară contribuie vizibil la sporirea venitului unei personae.

Acest lucru este valabil şi în România. O grupare semnificativă a nivelelor de educaţie şi ocupaţie profesională este foarte bine conturată în “Scala statutului social” ( “Social Grade”), procedură standard folosită în cercetările de marketing.

Pentru a înţelege cît mai bine am utilizat această scală cu 3 categorii (în loc de 8): - categoria AB (superior): manageri, directori şi profesionişti, specialişti

-categoria C (mediu): muncitori calificaţi, angajaţi ce prestează muncă non-manuală

-categoria DE (inferior): angajaţi ce prestează o muncă manuală necalificată şi alte categorii de angajaţi cu educaţie

Datorită caracterului discontinuu al studiilor formale, mai ales înainte de 1989, universal studiului cuprinzînd persoane cu vîrsta între 14 şi 64 ani, nivelele de educaţie sunt măsurate astfel:

n1 fără şcoală absolvită, şcoală primară

n2 fără gimnaziu, şcoală generală

n3 treapta I de liceu

n4 şcoală profesională

n5 liceu

n6 şcoală postliceală, colegiu

n7 instituţie de învăţămînt superior

Luînd în considerare doar aducătorii de venit care sunt persoane active, încadrarea în una din cele trei categorii de statut social se face conform următoarei matrice (Matricea Statutului Social):

n7ABCDE

n5+6ABCDE

n3+ABCDE

n2CDEDE

n1DEDEDESe poate astfel observa o pondere foarte mare a celor care fac parte din categoria inferioară, aceasta ocupînd 53%. Apoi urmează categoria medie cu 26% şi în final categoria superioară cu 20%. De aici reiese idea unui capital uman de calitate scăzută care nu se ridică cerinţelor UE, lipsa pregătirii educaţionale şi profesionale sau nivelul scăzut al acesteia împiedicînd folosirea înaltelor tehnologii necesare productivităţii.

Din categoria AB fac parte indivizi al căror nivel de studio este mai mult de şcoala generală, majoritatea avînd studii liceale sau universitare. Acest lucru confirmă idea lui Becker şi anume că nivelul de educaţie liceală şi universitară contribuie la creşterea venitului unei persoane.