Strategii Concurențiale în Economia de Piață

Conceptul de strategie. Strategie concurenţială

Noţiunea de strategie este de etimologie greacă, iar utilizarea sa iniţială s-a referit doar la domeniul militar; de altfel, verbul grec stratego semnifică a planifica distrugerea adversarilor utilizând cât mai eficient posibil resursele aflate la dispoziţie, principiu perfect aplicabil şi in privinţa gestiunii unei activităţi economice sau altui tip de activitate umană, astfel că termenul a alunecat tot mai mult în vocabularul nostru cotidian. Îl regăsim astăzi în domenii diverse precum ştiinţele politice, economie, sociologie, psihologie, unde frecvent se vorbeşte despre strategii parlamentare, electorale, publicitare sau strategii de firmă.

Găsim în literatura de specialitate o serie de definiţii ale strategiei dintre care o amintim pe cea dată de J. Von Neumann şi D. Morgenstern, în anul 1947. Astfel „strategia grupează determinarea obiectivelor pe termen lung ale unei firme, definirea paşilor şi a resurselor necesare pentru atingerea acestora” .

Putem defini conceptul de strategie concurenţială ca fiind optarea pentru un anumit lanţ de activităţi diferit de cel al competitorilor sau pentru o metodă diferită de execuţie a aceluiaşi lanţ de activităţi asemănător cu cel al concurenţilor şi integrarea activităţilor constituente pentru atingerea unei poziţionări unice şi sustenabile în cadrul sectorului . Strategiile concurenţiale au drept obiectiv fundamental să construiască şi să asigure firmei care le implementează un avantaj competitiv durabil asupra concurenţilor săi, într-un anumit sector de activitate. Aflându-se la temelia eşafodajului pe care se înalţă succesul sau eşecul unei activităţi, strategiile concurenţiale joacă un rol decisiv în determinarea nivelului de performanţă al activităţii respective, ştiut fiind că acest din urmă concept este judecat de către analişti pornind de la o serie de criterii, precum: creştere, rentabilitate, productivitate, etc. Această aserţiune este cu atât mai valabilă cu cât într-adevăr competitivitatea unei firme rezidă în capacitatea sa de a lupta eficient împotriva concurenţilor săi şi de a-i depăşi.

Concurenţa

Prezentă încă din cele mai vechi timpuri, concurenţa se generalizează abia în capitalism, datorită extinderii proprietăţii private, diviziunii muncii şi producţiei pentru piaţă, angrenării progresive în relaţiile economice mondiale a tuturor ţărilor, perfecţionării mijloacelor de transport şi comunicaţie.

Denumită şi „mâna invizibilă” care îi determină pe agenţii economici să adopte măsuri sau să promoveze scopuri care, iniţial, nu făceau parte din intenţiile lor, concurenţa funcţionează ca legitate a pieţei, deoarece toţi agenţii economici trebuie să se supună exigenţelor ei. Concurenţa este competiţia liberă, rivalitatea dintre agenţii economici ofertanţi pentru a atrage de partea lor clienţii, prin calitatea mai bună a produselor, prin preţuri atractive, prin vânzarea de produse dorite şi cerute de consumatori. O altă definiţie o prezintă ca o confruntare deschisă între agenţii economici pentru realizarea unei poziţii cât mai avatajoase pe piaţă, corespunzătoare intereselor proprii. Presupunând iniţiativă şi competiţie, ea este indisolubil legată de caracterul limitat al resurselor şi de natura umană, de înclinaţia omului pentru putere, de dorinţa subiecţilor economici de a dispune de avantaje economice, de a învinge adversarul .

Când cantitatea de bunuri de un fel anume, cerută şi oferită, se află în echilibru, concurenţa are intensitate relativ joasă. Dacă oferta depăşeşte sensibil cererea, raportul de forţe dintre vânzători şi cumpărători este în favoarea ultimilor pentru că vânzătorii nu au la dispoziţie o piaţă suficientă. De aici, tendinţa fiecărui ofertant de a câştiga clientelă în favoarea sa. În cazul opus, al cererii sensibil superioare ofertei, puterea slabă e reprezentată de cumpărători, fiind dispuşi să plătească un preţ superior celui obişnuit, pentru a avea cantitatea de bunuri necesară.