O trasatura a economiei contemporane consta in aceea ca, desi factorii interni raman decisivi, performanta unei economii nationale este conditionata intr-o masura insemnata de participarea la circuitul economic mondial, la afacerile internationale. Influentele factorilor externi, transmise prin sistemul relatiilor economice internationale, sunt pe cat de numeroase, pe atat de complexe si de contradictorii. Ele stau, intr-o mare masura la baza bogatiei si prosperitatii unor firme, a unor tari, dar si a saraciei si marasmului economic din zone intinse ale lumii. Dezvoltarea relatiilor economice si adancirea interdependentelor economice se reflecta in diferite fenomene cantitative si calitative din economia mondiala. Astfel, adancirea interdependentelor economice internationale este atestata si de ritmurile inalte de dezvoltare a comertului mondial, fara precedent in perioadele anterioare secolului XX, (secol in care s-a realizat si o ampla diviziune internationala a muncii). Totodata, are loc o diversificare considerabila a componentelor si fluxurilor relatiilor economice internationale. Astfel, relatiile economice internationale cunosc in prezent numeroase forme de manifestare care intr-o anumita masura se impletesc, dar care au si o existenta de sine statatoare, cu evolutii si caracteristici proprii. In aceasta privinta, cele mai importante sunt: - comertul international cu marfuri tangibile - comertul cu servicii (servicii tehnice, bancare, transportuir, turism etc.) - circulatia internationala a capitalului si alte relatii financiare - cooperarea economica internationala - fluxurile monetar-valutare, etc. Consecintele spectaculoase ale progresului tehnico-stiintific asupra interdependentelor, in sensul adancirii acestora, se reflecta in mutatiile structurale care au loc in domeniul relatiilor economice internationale. In ceea ce priveste comertul international, asistam la o diversificare a comertului cu marfuri tangibile prin aparitia de noi produse, in special din domeniul masinilor si utilajelor, al produselor chimice, dar si al altor ramuri si sectoare de productie, precum si prin cresterea fara precedent a comertului cu servicii. Astfel, a crescut ponderea produselor industriale prelucrate, in volumul exporturilor mondiale, iar cea a masinilor si a utilajelor s-a dublat in circa 40 ani (1950-1990), in unele tari cresterea fiin dmult mai mare. Intre toate aceste aspecte, analiza atenta a realitatii pune in evidenta faptul ca cel care poseda o oferta competitiva de produse industriale, superior prelucrate, cu un grad ridicat de noutate detine cheia in comertul mondial. Aprecierea, intalnita uneori in literatura economica, conform careia cresterea economica s-ar fi decuplat de problema materiilor prime, este evident usor exagerata. Aceasta apreciere pleaca totusi de la anumite considerente reale, cum ar fi: reducerea consumului specific; miniaturizarea unor produse ale tehnicii de varf; precum si de deteriorarea pe termen lung - in planul schimburilor comerciale - a raportului dintre pretul materiilor prime si cel al produselor prelucrate , in favoarea celor din urma. Aceasta deterioarare poate fi privita ca si o consecinta a progresului tehnico-stiintific si a unor politici monopoliste in domeniul preturilor. Comertul international ci servicii (turism, transporturi si servicii bancare, mai ales cele datorate dezvoltarii informaticii) se impune ca un flx extrem de dinamic, ajungand la peste 40% din valoarea comertului mondial. De asemenea, fluxurile monetare si cele de capital au dobandit o importanta deosebita, rulajul annual al acestora depasind substantial pe cel al comertului cu produse. Diversificarea afacerilor internationale are loc nu numai in ceea ce priveste obiectul acestora, dar si in privinta mijloacelor si a tehnicilor de realizare. O serie de tehnici mai vechi cum sunt: licitasiile, bursele internationale, operatiunile de reexport, comertul in contrapartida s.a. s-au dezvoltat si in special s-au modernizat in ceea ce priveste mecanismele de realizare, incat seamana foarte putin cu formele existente in urma cu 40-50 de ani. De asemenea s-au impus si o serie de tehnici noi de comert exterior de tip consulting-engineering, transferuri de tehnologie, leasing, franchising, operatiuni de switch, cooperari internationale in productie, in stiinta, tehnologie, in comert, turism, in domeniul financiar-bancar etc. O expresie convingatoare a dezvoltarii relatiilor econmice internationale o constituie si extinderea ariei geografice in care se realizeaza afacerile internationale, cresterea numarului de tari si de firme atrase masiv in circuitul economic mondial. Concomitent cu dezvoltarea si diversificarea afacerilor internationale se mentine si se accentueaza insttabilitatea in diferite componente ale acestora, fapt care impune exigente sporite fata de managementul contemporan al relatiilor economice internationale (ex: esexul negocierilor de la Seattle, din cadrul O.M.C.). In prezent, numeroase tari si firme isi reconsidera pozitiile, iar cautarea unor modele noi, viabile, este foarte frecventa, aceasta desfasurandu-se cel mai adesea pe un fond confuz de idei, fara demersuri clare, de perspectiva, si ca atare prin folosirea unor instrumente de actiune discutabile si vulnerabile. Bazate pe diviziunea internationala a muncii si create in contextul formarii si dezvoltarii pietei mondiale, relatiile economice internationale au devenit in acest sfarsit de mileniu o structura fundamentala pentru tot ceea ce inseamna viata economica, indiferent de cadrul spatial in care aceasta se deasfasoara. De la comert si pana la consulting, de la turism si pana la investitiile de capital, relatiile economice mondiale dau noi surse de progres pentru numeroase regiuni ale planetei. 2. Rolul relatiilor economice internationale In general, putem afirma cu detasare, ca au un rol pozitiv, contribuind la dezvoltarea economico-sociala a diverselor zone ale lumii. Nu trebuie scapat din vedere, ca totusi, relatiile economice internationale se desfasoara pe fondul propagarii unor interese diverse, de cele mai multe ori contradictorii, astfel incat unii dintre cei care participa la relatiile economice internationale cel putin pentru o perioada de timp stagneaza sau regreseaza, dar nu din cauza relatiilor in sine, ci datorita incapaitatii lor de a le folosi in mod favorabil. Prin urmare, este foarte important ca relatiile economice internationale sa fie percepute in mod realist si nu idilic, sentimental. Din acest punct de vedere (realist), ele dezvaluie faptul ca sunt terenul de manifestare a unei acerbe lupte de concurenta, chiar daca aparentele sugereaza in prezent o anumita "relaxare". Intrucat regulile economiei de piata functioneaza cu toata intensitatea in schimburile economice internationale, au castig de cauza cei mai buni competitori, respectiv cei ce stiu si pot sa foloseasca parghiile si mecanismele cu care este dotat din plin ecest paienjenis al economiei mondiale.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).