Scurt istoric Ideea infiintarii Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) a aparut dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, din initiativa Organizatiei Natiunilor Unite. Scopul urmarit a fost de a stabilii reguli si principii privind relatiile comerciale internationale care sa asigure o anumita disciplina si un mediu favorabil privind desfasurarea acestora, prin reducerea treptata a tuturor barierelor tarifare si netarifare,precum si a altor restrictii discriminatorii. In urma insarcinarii Consiliului Economic si Social al ONU, o comisie formata din reprezentanti ai 23 state de membre ONU a initiat un proces de elaborare a unei Carte privind viitoarea OMC2, precum si o serie de negocieri cu privire la reducerea taxelor vamale si a altor restrictii din cadrul comertului international. Aceste demersuri de negociere s-au finalizat prin semnarea la data de 30 octombrie 1947 a Acordului General pentru Tarife si Comert3 (GATT), care a intrat in vigoare in data de 1 ianuarie 1948. GATT a fost un tratat multilateral interguvernamental prin care tarile membre se obliga sa respecte anumite principii si reguli in domeniul relatiilor comerciale: sa reduca, sa elimine sau sa consolideze taxele vamale si sa inlature restrictiile cantitative sau de alta natura din calea schimburilor comerciale reciproce, trecand treptat la liberalizarea acestora. Tarile care au semnat initial GATT, denumite membre fondatoare, sunt cele 23 de tari implicate in cadrul negocierilor acordului: Australia, Belgia, Brazilia, Birmania, Canada, Ceylon, Chile, Cuba, SUA, Franta, India, Liban, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeelanda, Pakistan, Olanda, Rhoedezia de Sud, Anglia, Siria, Cehoslovacia, Uniunea Sud-Africana si China. La momentul 31 decembrie 1994 numarul statelor participante la GATT a atins cifra de 140, fiind reprezentate de: 128 parti contractante (membri cu drepturi depline) si 12 membri de facto (foste colonii pe teritoriul carora au fost puse in aplicare prevederile acordului inainte de castigarea independentei si care au dreptul sa devina parti contractante dupa castigarea independentei politice). Momentul infiintarii OMC este reprezentat de adoptarea Acordului de la Marrakech din data de 15 aprilie 1994, care a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 1995. Pana la acest moment, GATT nu a avut un statut de organizatie internationala, dar a intretinut legaturi cu organizatiile specializate ale ONU. OMC - creare, stadiu actual Organizatia Mondiala a Comertului a fost creata la 1 ianuarie 1995 pentru a inlocui Acordul general asupra tarifelor si comertului (GATT - General Agreement on Tariffs and Trade) care cuprindea o serie de tratate comerciale incheiate la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cu scopul de a facilita comertul liber. Principiile si acordurile GATT au fost adoptate de OMC care a fost insarcinata cu administrarea si extinderea acestora. Spre deosebire de GATT, OMC are o structura institutionala substantiala. Actul final al Rundei Uruguay, care a marcat nasterea OMC, este documentul prin care participantii la negocieri: - au convenit Acordul de creare a OMC, precum si o serie de declaratii si decizii ministeriale; - se angajeaza sa supuna acceptarii, conform procedurilor nationale, acordul privind crearea OMC. OMC este conceputa ca o organizatie independenta, in afara sistemului ONU dar care conlucreaza cu institutii si organizatii cu caracter economic, inclusiv cele din sistemul ONU. OMC este forul multilateral de punere in aplicare a ansamblului masurilor de liberalizare a comertului cu marfuri, servicii, si drepturi de proprietate intelectuala, de desfasurarea de noi runde de negocieri pentru extinderea liberalizarii in comertul cu produse agricole, industriale si cu servicii, precum si de supraveghere multilaterala a punerii in aplicare a prevederilor referitoare la regulile, disciplinele si practicile de comert convenite.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.