Sistemul economiei de piață

Cadrul social-economic de desfasurare a activitatii economice apare, inainte de toate sub forma principiilor generale de organizare a economiei nationale, adica a regulilor de comportament social-economic.

In general, sistemul reprezinta un ansamblu de elemente aflate in interactiune, formand o entitate distincta. Oricare ar fi in natura sa, un sistem poseda urmatoarele proprietati:

-are un aspect compozit, adica este format din component discernabile sub un anumit aspect, denumite elemente;

-prezinta aspect structural, in sensul ca raporturile, relative invariate, dintre elemente alcatuiesc strucrura sistemului, care antreneaza si asigura particularitatile calitative proprii sistemului, pe care nu le poseda componentele sale luate separat;

-se caracterizeaza prin aspect functional, care consta in functiile sistemului;

-are aspect ierarhic, adica capacitatea de a fi in acelasi timp suprasistem pentru partile sale si subsistem in component altor sisteme, ceea ce-i asigura independent in cadrul unor dependente complexe si flexibile;

-detine capacitatea de autocorectare (poseda un mecanism de reglare cu actiune inversa, corectandu-i permanent comportamentul), de autoorganizare (se organizeaza sau se structureaza) si de autoconducere.

Prin sistem economic intelegem ansamblul relatiilor economice istoricesti determinate, al institutiilor, al organismelor si al altor elemente ale suprastructurii politice, juridice si ideologice, cu rol economic, al mijloacelor, al parghiilor si al mecanismelor, prin intermediul carora se deruleaza viata economica. El cuprinde: subsistemul tehnico-economic, format din relatiile functionale ce apar in procesul utilizarii factorilor de productie; subsistemul economic, care include relatiile economice; subsistemul economico-social, care cuprinde relatiile ce apar in afara interactiunii dintre elementele cu determinanta economica si cele ale suprastructurii; subsistemul social, in component caruia intra relatiile dintre categoriile sociale.

Principiile generale de organizare a activitatii economice trebuie sa raspunda, dupa o logica proprie fiecarui sistem economic, la cele trei intrebari fundamentale: cine reprezinta subiectul activitatii economice, care isi asuma initiativa si responsabilitatea; pentru ce, in ce scop este intreprinsa aceasta activitate, in ce consta motivatia sa; cum, dup ace procedee se realizeaza scopul sin in cadrul caror legi si institutii fundamentale. Pe baza respunsurilor date acestor intrebari, se pot stabili trasaturile semnificative ale fiecarui sistem economic teoretic. Fiecarui sistem teoretic ii corespunde, in realitate, un regim istoric, care reprezinta o concretizare mai mult sau mai putin fidela a modelului sau teoretic.

Sistemele economiei pot fi clasificate in numeroase tipuri, tinand seama de o multitudine de criterii. Astfel, economistul francez Raymond Barre distinge urmatoarele sisteme economice: inchis, artisanal, capitalist, colectivist (socialist) si cooperatist. Economistul American P.A. Samuelson se refera la sistemul “laissez faire”-ului intreprinderilor private, la sistemul socialist, la cel communist si cel fascist. Alti teoreticieni se refera la sisteme preindustriale si industriale. Cele industriale pot fi sub forma capitalista democratic si nedemocratica, sau sub forma socialista, cu o conducere autoritara.

Raspunsurile ce pot fi date celor trei problem fundamentale, precizate mai sus, ne conduc la idea ca doua modele si regimuri istorice retin, indeosebi, atentia: sistemului economiei de piata si sistemului economiei de comanda (centralizat).

Modelul teoretic al sistemului economiei de piata, isi are originea in filosofia liberalismului economic si a proprietatii private, sintetizate in principiul elaborate de Adam Smith: “laissez-faire, laissez-passe tout va de lui meme”. El presupune o concurenta libera; productia depinde de libera initiativa a agentilor economici, cine produce, ce si cum se produce se hotaraste prin deplina libertate a acestora. Pe de alta parte, toti producatorii sunt concurenti, fiecare cauta sa vanda mai bine decat partenerii de competitie. In aceste conditii trebuie sa rezulte o organizare mai buna a activitatii de productie, comerciala, prestatoare de servicii, intrucat veniturile producatorilor, pe de o parte, si puterea de cumparare a consumatorilor, pe de alta parte, pot sa tinda spre maximizare numai pe baza rezultatelor economice. Avand ca stimul de functionare a sistemului si o parghie de reglare economica.

Adaptarea productiei la nevoi se opera prin sistemul de semnale al preturilor, de unde si numele de economie de piata, Din confruntarea dintre oferta si cerere rezulta un anumit pret care exercita o functie economica esentiala, producatorii orientandu-si activitatea in functie de oscilitatile acestuia.

Acest mecanism presupune o mobilitate a factorilor de productie si o concurenta perfecta. Prima inseamna posibilitatea, pentru antreprenor, de a modifica in orice moment orientarea si volumul productiei, de a spori productia cand preturile cresteau si de a o reduce, pentru a se indrepta spre alte domenii cand preturile se micsorau. In realitate, acest lucru nu era posibil nici macar in acele conditii ale micii productii de marfuri, existand dintotdeauna o anumita rigiditate ce tine atat de factorul capital, cat si de factorul forte de munca.

La aceste fapte, treptat, pe masura evolutiei economice, s-au adaugat noi distorsiuni create pe piata, dintre care amintim: existent marilor grupari monopoliste, interventia statului in viata economica, fenomele de integrare economica, etc. Drept urmare, economia de piata, asa cum exista ea in realitate, in prezent, nu mai prezinta trasaturile economiei de piata, perfect concurentiale din gandirea clasica si neoclasica, ea se caracterizeaza printr-o “concurenta imperfecta”. Totodata din punct de vedere al mecanismului de functionare, economiile de piata sunt economii mixte.

In cadrul sistemului economiei de piata, raportul dintre oferta si cerere genereaza principiile prioritare in managementul vietii economice. De asemenea, acest sistem exclude interventia administrative a statului si a altor centre de presiune in viata unitatilor, el asigurandu-si autoreglarea si autoreproductibilitatea.

In functionarea sistemului pot sa apara unele anomalii si dezechilibre determinate de interventia administrative a statului, de existent unor monopoluri sau de incalcarea durabila a unora din regulile sale de activare.