Sistemul economic al Republicii Cuba

Republica Cuba se incadreaza in sistemul economic de comanda. Acest sistem a aparut ca o relatie ideologica la unele disfunctionalitati reale ale sistemului economiei de piata. In cadrul acestuia initiativa deciziei economice ii apartine unei autoritati centrale. Intrucat principalele decizii economice sunt concentrate intr-un centru unic, economia este unipolara.

Profitul este doar un indicator al unei bune gestiuni, dar nu este un stimulent al activitatii economice, motivatia dominanta a oricarei decizii economice fiind interesul general al colectivitatii nationale, preocuparea pentru bunastare sociala, de realizarea carora depinde si satisfacerea intereselor personale.

Institutiile cheie ale economiei de comanda sunt proprietatea de stat asupra bunurilor de productie, care devine atotcuprinzatoare si planul central, care are un caracter imperativ. Cea mai mare parte a resurselor sunt alocate centralizat, agentii economici neavand libertatea necesara folosirii lor.

Cuba este un stat comunist, sau o republica parlamentara condusa de un partid comunist care detine monopolul puterii politice. Toate partidele de opozitie sunt considerate ilegale de constitutia cubaneza care afirma ca "Partidul Comunist Cubanez … este forta suprema calauzitoare a societatii si a statului".

Fidel Castro a fost seful statului incepand cu 1959, la inceput ca prim-ministru si dupa desfiintarea acestei functii in 1976, ca presedinte al Consiliului de Stat si de Ministri. Era de asemenea Prim Secretar al Partidului Comunist Cubanez si commandant suprem al fortelor armate.

Aceasta tara dispune de terenuri fertile cu excelente conditii pentru diferite tipuri de cultura, resurse naturale (in principal nichel) si turistice. Are, de asemenea, o importanta retea de porturi maritime cu access pre Canalul Panama, Golful Mexic, Florida si coasta orientala a Americii de Sud.

La inceputul anilor 1990, o data cu prabusirea uniunii sovietice, economia cubaneza s-a prabusit si ea, ca urmare a petrolului furnizat pana atunci de catre URSS. Atunci s-au perdut circa 70% din importurile chimicalelor si peste 50% dintre importurile alimentare. Cuba a fost totodata finantata puternic de URSS, dar mult mai importanta a fost aprovizionarea sa cu petrol sovietic. Aceasta aprovizionare s-a oprit practic peste noapte, ducand economia cubaneza intr-o adanca depresiune.

A urmat o rationalizare a alimentelor, iar electricitatea nu era furnizata mai mult de 12 ore pe zi. S-a inteles ca in aceasta tara trebuie sa se restructureze complet intreaga economie si perspectiva. Cuba a facut parte din sfera economica a Uniunii Sovietice si rolul ei in aceasta sfera era acela de a aproviziona URSS-ul si tarile est europene cu zahar. Acest lucru s-a realization detrimental agriculturii pentru propriile necesitati.

Cuba a fost nevoita sa isi schimbe foarte rapid agricultura, nu doar in termeni de utilizare a energiei cat si in termeni de culturi agricole. Aceasta tara avea poate cea mai puternic industrializata agricultura din America Latina folosind mai multa motorina, pesticide si ingrasaminte decat oricare alta tara din regiune, insa acest lucru s-a terminat practic peste noapte.

Acest lucru i-a obligat pe cubanezi sa-si reface solul, sa-si schimbe culturile, intr-o perioada relative scurta trecand de la o agricultura moderna colectivizata si industrializata la un sistem de ferme organice bazat pe mici fermieri. Dupa 10 ani de aplicare a acestui sistem, fertilitatea naturala a solului a crescut, culturile agricole s-au modificat complet, iar Cuba poate astazi sa-si hraneasca proprii cetateni.

Procesul educativ a fost extins de asemenea la intreaga populatie, care a fost astfel incurajata sa se implice in productia agrara. Scopul in Cuba a fost sa se constituie un sistem agricol mult mai sanatos-solul este acum mult mai sanatos decat era odinioara; foarte putine chimicale si alte produse agricole bazate pe petrol se mai folosesc. De asemenea, un alt scop a fost acela de a cultiva in orase.

A doua directie a fost in privinta transportului. Ca mai in toate tarile, Cuba isi fixase ca obiectiv "masina personala". Dupa incetarea aprovizionarii massive cu petrol sovietic, a devenit evident ca acest obiectiv nu mai poate fi indeplinit, iar automobilul personal a fost limitat doar la acei oameni care aveau absoluta nevoie de el. Cubanezii au inceput sa construiasca vehicule de suprafata pentru transport in comun.

In 1998, dupa idicele de dezvoltare intocmit de ONU, Cuba se situa pe locul 85 din 174 de tari clasificate dar ulterior a trecut pe locul 56, peste majoritatea tarilor din America Latina si Federatia Rusa. Are o infrastructura industriala de tip extensive si mana de lucru relativ calificata, dar ineficienta datorita sistemului birocratic, si unei planificari centralizate, ca si tehnologiilor depasite si lipsei de stimulente.