Sistemul contabil din Marea Britanie

1. Evoluţia reglementărilor contabile în Marea Britanie

Marea Britanie este o ţară de drept cutumiar, spre deosebire de ţările Europei continentale, bazate pe dreptul scris. Această caracteristică se traduce prin faptul că, în timp ce pe continent normalizarea a fost asigurată de organisme mai mult sau mai puţin independente de puterea publică, în insulele britanice actul de normalizare a fost rodul experienţei profesiei contabile liberale.

Contabilitatea este deconectată de fiscalitate, iar influenţa profesiei contabile în procesul de normalizare este foarte importantă. Sursa standardelor contabile este organismul privat de reglementare contabilă Accounting Standards Board (ASB), dar legea societăţilor comerciale ( Companies Act ) cuprinde o serie de reglementări izvorâte din directivele contabile europene

Primele reglementări contabile au apărut în Marea Britanie după revoluţia industrială şi aveau ca obiect doar societăţile pe acţiuni. Pentru a constitui o societate pe acţiuni era necesar un mandat regal (Royal Charte) sau o lege specială. Odată cu dezvoltarea lucrărilor de infrastructură, cererile de autorizare pentru crearea societăţilor pe acţiuni au devenit mai numeroase, astfel încât în anul 1844 s-a promulgat Joint Stock Companies Act care permitea constituirea de societăţi pe acţiuni fără aprobarea Parlamentului. Însă această lege a fost anulată, iar la începutul secolului al XX- lea o noua lege a fost iniţiată prin care întreprinderile erau obligate să întocmească bilanţul si să-l auditeze.

Perioada interbelică a fost martora unor scandaluri financiare, printre care şi falimentul societăţii de transport maritime Royal Mail Steam Packet, al cărei profit din 1926 era de fapt o pierdere disimulată printr-un transfer din rezervele oculte create anterior.

Practica formării de rezerve oculte de la începutul secolului al XX-lea era con siderată ca fiind acceptabilă în scopul îmbunătăţirii rentabilităţii financiare pe termen lung .Profiturile erau puse deoparte în anii buni pentru a finanţa anii nefavorabili. În afară de transferul disimulat al unor sume într-un cont care nu apărea ca post separat în bilanţ, se subevaluau activele fixe prin înregistrarea de amortizări excesive sau se diminuau mult sub cost stocurile.

Cea mai importantă reformă s-a produs odată cu adoptarea Companies Act în anul 1947, înlocuită un an mai târziu printr-o lege consolidată, adică un act normativ care anulează toate dispoziţiile precedente pentru a le grupa într-o lege nouă. Istoricii apreciază aportul deosebit al asociaţiei profesionale ICAEW în realizarea acestei reforme.

Conform Companies Act 1947, deveneau obligatorii publicarea contului de profit şi pierdere, se clarificau noţiunile de provizion şi rezervă iar crearea de rezerve oculte era interzisă. Legea prevedea că persoanele care efectuau auditul trebuie să facă parte dintr-o asociaţie profesională.

Legea companiilor a fost din nou modificată în 1981, urmare a implementării cerinţelor Directivei a 4-a europene.

Aspectele contabile ale Companies Act 1981 cuprind: modelele de prezentare ale situaţiilor financiare, regulile detaliate de evaluare şi informaţiile care trebuie prezentate în notele la situaţiile financiare.Legea a fost din nou amendată în anul 1989 odată cu adoptarea celei de 7-a Directive europene.

În Regatul Unit, obligaţia situaţiilor financiare de a prezenta “a true and fair view” (TFV) („o imagine adevarătă şi onestă”) prevalează asupra respectării oricărei alte reglementări. Sensul cerinţei TFV este de competenţa curţilor de justiţie care vor ţine seama de opinia experţilor în domeniu, iar viziunea organismului de normalizare Accounting Standards Board va avea o importanţă deosebită.

Sistemul contabil britanic are 2 mari trăsături esenţiale şi anume simplitatea şi libertatea judecăţii profesionale

Trăsăturile esenţiale ale contabilităţii britanice

• participarea nesemnificativă a statului la reglementarea contabilă;

• orientarea informaţiilor financiare către nevoile marilor societăţi comerciale;

• reglementarea şi evoluţia principiilor contabile prin efortul unei profesii liberale puternice;

• necesitatea realizării misiunii de control al conturilor, prin serviciile puse la dispoziţie de cabinetele de audit.

2. Instituţiile normalizării şi reglementării contabile în Marea Britanie

Comitetul de normalizare contabilă britanică a propus în anii ’80, crearea unei entităţi independente de profesie, dotată cu puterea de a emite norme, inspirată după modelul american. Prin Legea companiilor din 1989, guvernul şi-a arogat dreptul de a numi un consiliu responsabil cu reglementarea contabilă, numit “Financial Reporting Council” (FRC) (Consiliul Raportării Financiare), care va fi instalat în anul 1990. FRC a fost numit drept unic organism normalizator independent în sfera contabilităţii şi auditului, responsabil cu elaborarea şi implementarea de standarde. Are în subordine cinci consilii:

• ASB -Accounting Standards Board

• APB -Auditing Practices Board

• POB -Profesional Oversight Board for Accountancy

• FRRP- Financial Reporting Reveiw Panel

• AIDB- Accountancy Investigation and Discipline Board

ICAEW – a organizat în 1942 un comitet pentru normalizare responsabil a 12 principii contabile într-o perioada de 25 de ani.

ASC- în 1970 cele şase organisme ale profesiei au decis sa înfiinţeze „ Comitetul pentru standarde de contabilitate” ( Accounting Standards Commitee: ASC ), sub egida CCAB (Consultative Committee of Accounting Bodies). Acest organism al normalizării contabile britanice a emis între 1971 şi 1990, 25 de recomandări (norme, standarde ) numite „ Enunţuri al Practicii Contabile Normalizatoare” dintre care 22 sunt în vigoare şi acum.

Pentru a-şi realiza obiectivele, FRC dispune de 2 comitete importante: Consiliul standardelor de contabilitate – ASB şi Grupul de revizuire a raportării financiare – FRRP.

Rolul ASB

Emite standarde pentru situaţiile financiare anuale, cunoscute sub denumirea de Financial Reporting Standards – FRS şi proiecte de norme pentru situaţiile financiare.

Publicarea cadrului conceptual britanic (1999), Statement of Principles for Financial Reporting, cu rol deosebit în procesul de normalizare.

A emis până în prezent 28 de standarde de raportare financiară, între care unul pentru entităţile mici.

Urmăreşte convergenţa standardelor sale cu cele emise de IASB.

Societăţile cotate britanice vor aplica obligatoriu standardele IAS/IFRS pentru situaţiile lor consolidate, începând cu anul 2005.