Sistemul Bancar Elvețian

CAP.1 DESCRIEREA SISTEMULUI BANCAR ELVEŢIAN

1.1. Scurt istoric al sistemului bancar elveţian

Secretul băncilor elveţiene are mare legătură cu neutralitatea tradiţională a ţării. Este un fel de convenţie acceptată de toată lumea pentru a face din această ţară un fel de paradis securizat pe toată linia: teritoriul, băncile, chiar şi francul elveţian este perceput în acest sens.

Primele bănci private elveţiene au apărut pe la 1680, iar patronii lor garantau cu propria avere toate depozitele clienţilor. Acest lucru s-a dovedit o reclamă de mare succes şi de aici s-a născut tradiţia privind securitatea unei bănci elveţiene. Încă mai există 15 bănci private, iar politica de garantare a proprietarului se menţine.

Primii clienţi mari au fost regii Franţei. La acea vreme, ce putea fi mai bun decât un rege care împrumută mulţi bani? Războaiele erau costisitoare, iar posibilitatea unui monarh feudal de a înapoia banii era mare. Dar în acest caz, discreţia era foarte importantă, căci regii Franţei erau catolici, iar majoritatea bancherilor elveţieni erau protestanţi, deci consideraţi eretici. Aşa a luat naştere al doilea mare principiu de funcţionare al băncii elveţiene: secretul absolut.

În 1713, Marele Consiliu al Genevei adoptă oficial un regulament prin care bancherilor le este interzis să divulge orice fel de informaţii despre clienţii lor. În general, informaţia secretă aduce putere celui care o deţine. Specificul băncii elveţiene este de a nu face uz de această putere. O dată născută tradiţia în acest sens, banii au început să curgă fluviu spre Elveţia, capitalizând practic băncile locale. În vremuri grele, elveţienii au ştiut să îşi cumpere efectiv securitatea şi să păstreze neutralitatea ţării. Aşa a ajuns banca pilonul strategiei de securitate al Elveţiei. Napoleon însuşi a fost un client fidel al băncilor elveţiene.

Însă abia mondializarea războiului a adus elveţienilor globalizarea bancară. În preajma celui de-al doilea război mondial, evreii au început să-şi depună fondurile în Elveţia. În iunie 1933, Hitler a obligat prin lege populaţia să-şi declare toate economiile, chiar şi cele din afara ţării. Încălcarea legii se pedepsea cu moartea şi, în 1934, trei cetăţeni germani au fost omorâţi pentru că nu îşi declaraseră conturile din Elveţia. Replica a fost inventarea contului anonim în care nici măcar bancherul nu ştia numele proprietarului. La acel moment, a fost luată o decizie de către autorităţile elveţiene privind protecţia acestor fonduri şi a secretului legat de fondurile respective. Elveţia a avut cele mai generoase legi în ceea ce priveşte transferul banilor. Importa şi exporta bani fără nici o limită. Exportul banilor era foarte atractiv pentru investitori, deoarece nu numai că îşi puteau investi banii, dar şi îi primeau înapoi. Statul elveţian a decretat pedeapsa cu închisoarea pentru orice bancher care, chiar şi după pensionare ar divulga secretul bancar.

Dar Hitler era în mod vădit încurcat de neutralitatea Elveţiei. A respectat-o doar după ce băncile i-au finanţat ieftin campaniile militare. Între timp bancherii avuseseră ideea de a cota aurul, transformându-l practic într-un fel de monedă internaţională de schimb. Aşa a ajuns aurul evreiesc să finanţeze campaniile lui Hitler: o teorie încă nedovedită nici azi, dar care a dat naştere la mult timp după război unui adevărat conflict între comunitatea evreiască şi statul elveţian.

Totuşi, din cauza băncilor unde au existat probleme în trecut, imaginea Elveţiei a avut de suferit. Tocmai din această cauză, băncile fac acum eforturi mult mai mari ca să evite acele poveşti urâte. Legile sunt stricte, iar băncile, înainte de a deschide unui client un cont, trebuie să ştie exact cine este clientul şi de unde provin banii. Dacă se descoperă că sunt bani murdari, băncile nu îi acceptă, pentru că spălarea banilor este interzisă în Elveţia.

1.2. Caracteristici ale sistemului bancar elveţian

Sistemul bancar elveţian respectă dreptul la intimitate şi, nu din întâmplare. Elveţia are cele mai dure legi în ce priveşte confidenţialitatea şi secretul financiar. Tradiţia de a apăra intimitatea clientului a făcut din sistemul bancar elveţian un succes de-a lungul atâtor generaţii, chiar şi înainte de 1934, când secretul bancar nu era legiferat.

O bancă elveţiană este extrem de sigură, întreaga industrie financiară fiind strict supravegheată de Comisia Bancară pentru ca nimic să nu afecteze mitul băncilor elveţiene. Pe lângă situaţia legală, Elveţia are şi o tradiţie în lumea financiară. Mai bine de 35% din veniturile private de pe întregul mapamond au fost investite în sau prin Elveţia.