Acceptiunea practica data notiunii de piata priveste nu numai cererea si oferta reala, ci include si astfel de elemente, cur ar fi: cererea nesatisfacuta, cererea in formare, cererea potentiala, oferta pasiva si altele. In mod virtual, piata nu implica prezenta neaparat concomitenta a celor doua categorii ale sale, incat nu trebuie exclusa existenta unei piete fara oferta sau fara cerere; notiunea de piata dobandeste, in acest sens, acceptiuni practice mult mai precise: piata reala (efectiva), potentiala, teoretica (ideala) etc. Sfera pietei intreprinderii nu se reduce numai la cota pe care o detine in piata globala a unui produs sau a unei grupe de produse, ci vizeaza atat aria geografica pe care o acopera prin vanzarile proprii, cat si segmentele de piata si numarul consumatorilor (utilizatorilor) care le compun, carora se adreseaza cu oferta sa.( Victor M. si Mirela Stoian , Marketing) Indiferent de situatie , piata presupune existent unui bun economic, ce constituie obiectul tranzactiei de vanzare cumparare , a unor subiecti ai procesului de schimb , a unui cadru economico-geografic unde are loc tranzactia , a unui timp dat , a unei confruntari pentru stabilirea pretului .(Victor M.,Mirela S. si Horia D., Marketing) Structura pietei. Privita la scara societatii, piata se infatiseaza cu un imens conglomerate ,cu o structura foarte complexa. O analiza de sus in jos a structurii pietei globale va pune in evidenta , mai intai delimitarea ei in cele trei mari sectiuni: piata marfurilor(bunurilor si serviciilor), piata capitalurilor si piata fortei de munca. (Victor M. si Mirela Stoian , Marketing) De multe ori, evaluarea conjuncturii de piata se sprijina doar pe combinarea intuitive a unor factori si evenimente politice,juridice,culturale, monetare, sau economice.(Stefan P,Bogdan A si Tudor J, Cercetarea de marketing) - Piata libera; piata controlata(planificata) Un obiectiv important al studiilor de piata, in special al celor referitoare la pietele externe, il reprezinta evaluarea gradului de libertate al acestora. Dominanta ramane piata libera, care caracterizeaza situatiile in care actele de vanzare- cumparare se desfasoara nestingherit, in cadrul unor limite impuse indirect, de regula prin mijloace economice (impozite, taxe). In cadrul acestei piete, legile economice specifice se manifesta neangradit,obiectiv, mecanismul pietei jucand un rol determinant in procesul deciziei economice, ele marcand totodata viata economica a societatii.
1.Victor M. si Mirela S. , Marketing, Editura ASE 2004 , pg. 49 2.Stefan P.,Bogdan A. si Tudor J. , Cercetarea de marketing, Editura Polirom 2005, Editia a II-a. 3.Victor M. si Mirela S. , Marketing, Editura ASE 2004,pg 49 4. Victor M.,Mirela S. si Horia D. , Marketing, Editura ASE 2001,cap. 3
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).