Termenul de servitute este folosit in dreptul modern, spre deosebire de dreptul roman, intr-un sens mai putin cuprinzator. In dreptul roman, servitutile, intelese ca o categorie de jura in re aliena , includeau in sfera lor nu numai servitutile de prediale, ci si servitutile personale. In dreptul modern, uzufructul, uzul si abitatia nu mai sunt privite ca servituti. Ca urmare, a disparut interesul distinctiei, utilizate in dreptul roman, intre servitutile personale si servitutile prediale, astfel incat termenul de servitute este utilizat numai in legatura cu acele jura in re aliena constituite in favoarea unui imobil ca fond dominant. Mai exact, servitutile presupun existenta a doua imobile apartinand unor proprietari diferiti. Proprietarul fondului dominant, in favoarea caruia se constituie servitutea, beneficiaza fie de o limitare a exercitarii dreptului de proprietate asupra fondului aservit, fie chiar de anumite prerogative din continutul juridic al acestui drept de proprietate de regula, unul dintre imobile are calitatea de fond dominant, iar celalalt are calitatea de fond aservit. Nu este insa exclus ca servitutile sa aiba caracter reciproc, caz in care fiecare imobil are atat calitatea de fond dominant, cat si calitatea de fond aservit. Astfel intelese, servitutile au in dreptul modern o sfera mai restransa decat in dreptul roman. S-au conturat astfel doua sensuri ale acestei notiuni. Intr-un sens larg, servitutile acorda titularului fondului dominant fie beneficiarului limitarii exercitarii dreptului de proprietate asupra fondului aservit, fie chiar posibilitatea exercitarii unora dintre prerogativele care intra in continutul juridic al acestui drept. In prima situatie, servitutile nu constituie veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata, intrucat ele au doar rostul de a stabili o anumita granita intre sferele de exercitare a drepturilor de proprietate asupra imobilelor apartinand unor proprietari diferiti. Numai in a doua situatie este vorba de veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata.
STOICA V., Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, Ed. Humanitas, 2004 p. 196. POP L., HAROSA L. M., Drept civil. Drepurile reale principale, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006, p. 245 Noul Cod Civil, Codul de procedura civila, Actualizat 14 septembrie 2011, Editura Hamanagiu, Bucuresti 2011
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
