Sărăcia în Moldova și particularitățile ei în anii '90

„Nu sunt ţări bogate şi ţări sărace intuite de Dumnezeu,

bogăţia depinde de înţelepciunea şi măiestria

actorilor vieţii economice”

P. Drucker

1. Trăsăturile principale ale sărăciei

În Republica Moldova tranziţia s-a manifestat pe multiple planuri: economic, politic, social, demografic, cultural, geopolitic etc. Procesele care au marcat această tranziţie au fost mai mult spontane decât controlate, producând incertitudine şi riscuri personale majore. Tranziţia a generat costuri sociale şi umane mari şi acestea par să fi lăsat o amprentă profundă asupra vieței sociale. Una din rezultatele nefaste ale schimbărilor este sărăcia. Aceasta se manifestă nu doar sub aspect material, dar şi dintr-o serie de aspecte nemateriale.

Micşorarea volumului producţiei naţionale, al investiţiilor, reducerea gradului de ocupare a forţei de muncă şi scăderea veniturilor reale ale populaţiei în perioada anilor 90 a fost însoţită de creşterea sărăciei pe tot parcursul acestei perioade. Cu toate acestea, problema sărăciei a apărut pe agenda Guvernului în anul 1997, cînd PNUD şi Banca Mondială au acordat suport tehnic şi financiar pentru efectuarea studiilor analitice asupra sărăciei.

Studiile efectuate în baza datelor Cercetării Bugetului Gospodăriilor Casnice demonstrează că sărăcia în Moldova are aceleaşi caracteristici ca în alte ţări din regiune. La fel ca în multe alte ţări aflate în tranziţie, sărăcia este un fenomen multidimensional constituit din:

1) nivel redus de venituri, de consum şi de ocupare a forţei de muncă;

2) alimentaţia insuficientă sau de calitate proastă;

3) starea precară a sănătăţii;

4) accesul limitat la învăţămînt;

5) participarea limitată la luarea de decizii;

6) lipsa mijloacelor personale de abilitare, reflectată în posibilitatea limitată de a influenţa propriul nivel de trai. [1, p. 6]

În virtutea situaţiei sale geografice şi geopolitice, Moldova are trăsături specifice ce amplifică vulnerabilitatea ei la sărăcie – criza economică regională, calamităţile naturale, în special, secetele, instabilitatea politică şi cea socială, separatismul teritorial, nesiguranţa pentru viitor, generate de evenimentele recente din istoria ţării.

Sărăcia în Moldova afectează nu doar categoriile tradiţional vulnerabile ale populaţiei, cum sînt persoanele cu un nivel scăzut de instruire sau necalificate, persoanele aflate în şomaj îndelungat sau angajate periodic, dar şi persoanele apte de muncă, calificate şi sănătoase.

În ţară persistă sărăcia infantilă, în special în localităţile rurale, unde 4 din 10 copii sub vîrsta de 10 ani trăiesc în sărăcie extremă. Sărăcia infantilă este larg răspîndită în familiile cu mulţi copii, atît în mediul rural, cît şi în cel urban. Printre cei care trăiesc într-o sărăcie persistentă, adică se află în sărăcie timp de cel puţin 4 ani consecutiv, cu o incidenţă crescîndă, sînt şi copiii lăsaţi fără îngrijirea părinţilor ca rezultat al emigrării acestora în căutarea unui loc de muncă.

Rata frecventării de către cei săraci a instituţiilor de învăţămînt, medicale şi de cultură este extrem de joasă, indicînd o inechitate în accesul la serviciile menţionate.

Deşi diverse studii apreciază sărăcia drept fenomen specific preponderent localităţilor rurale, realitatea denotă că cel mai înalt nivel de sărăcie se înregistrează în oraşele mici, care au fost afectate de criza economică în cea mai mare măsură. Locuitorii oraşelor mari sînt cei mai protejaţi de riscul sărăciei.