Șansele de aderare a României la zona euro

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Trecerea Romaniei la euro depinde de succesul programului cu FMI

Implementarea "credibila" a programului de finantare externa cu FMI si UE ar consolida planul Romaniei de aderare la zona euro, potrivit programului deja asumat, cu intrare in ERM-2, zona de asteptare pentru adoptarea euro, in 2012, arata un raport Citi.

"In ciuda riscurilor de implementare a programului, mai ales in plan fiscal, in conditiile in care economia s-ar putea contracta cu 6% in acest an, credem ca programul Romaniei cu FMI imbunatateste si perspectivele tarii pe termen mediu. In acest sens, repetam ca exista mize mai mari in implementarea acordului decat depasirea crizei."

In analiza efectuata de Citi, economistii compara evolutia si perspectivele economiilor Romaniei si Bulgariei.

Astfel, ei amintesc ca atat supraincalzirea economiei si avantul creditarii inaintea crizei au fost mai pronuntate in Romania fata de Bulgaria.

Cu toate ca ambele tari au intrat in criza financiara cu deficite externe mari, exista motive intemeiate sa credem ca natura si ritmul ajustarii vor fi diferite. In primul rand, Bulgaria are consiliu monetar, in timp ce regimul cursului de schimb pentru Romania poate fi caracterizat ca unul cu flotare controlata. In consecinta, Romania poate folosi moneda nationala ca pe un factor de atenuare a socurilor, ceea ce ar trebui, in principiu, sa contribuie la evitarea unei ajustari costisitoare.

Ei subliniaza ca, pe de alta parte, procesul dezinflationist pare sa fie mai solid in Bulgaria decat in Romania, iar politica fiscala practicata de statul vecin a fost mai prudenta, comparativ cu a Romaniei, care a fost prociclica.

Stolojan: Adoptarea monedei euro va disciplina Romania

Intr-o declaratie data pe data de 21 mai 2009, prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan sustine ca:

"Adoptarea monedei unice europene de catre Romania, preconizata pentru 2014, va insemna ca toata lumea sa se intoarca cu fata la productivitate si la competitivitate, nu la smecherii".

Potrivit acestuia, Romania nu va fi niciodata pregatita sa intre in zona euro pentru cei care sunt obisnuiti sa speculeze pe cursul de schimb, pentru cei care castiga foarte mult din comertul cu bani, care se imprumuta din strainatate cu 3% si dau aici credite sau leasing cu 17-18%.

Stolojan: Exista interese "clare" ca Romania sa nu intre in zona euro in 2014

La sfarsitul sedintei de luni,13 aprilie 2009, Stolojan a declarat ca:

"Romania nu va fi niciodata pregatita daca o lasam dupa noi, dupa aprecierile unora sau altora, unii avand interese clare ca tara noastra sa nu adere la zona euro."

Intrebat cine ar fi persoanele interesate ca aderarea sa taraganeze, Stolojan a raspuns ca este vorba de cei carora le place sa castige din fluctuatiile de curs, evitand sa spuna daca interesele exista si in zona politica.

Isarescu: Daca nu terminam o autostrada, cat de usor este sa intram in zona euro?

Intr-un discurs tinutin data de 25 februarie 2009 in fata a peste 600 de studenti ai Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj, Isarescu a sustinut ca la nivel mondial exista discutii care se refera tot mai des la vulnerabilitatea zonei euro.

Guvernatorul BNR a atras atentia ca daca Romania nu este in stare sa construiasca autostrazi, atunci ii va fi greu sa adere la un "club cu reguli stricte" si a amintit de discutiile despre vulnerabilitatea zonei euro, in lipsa politicii fiscale unitare.

Bibliografie:

- www.ziare.com

- www.financiarul.ro

- www.financiarul.com

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Sansele de aderare a Romaniei la zona euro.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
4 pagini
Imagini extrase:
4 imagini
Nr cuvinte:
1 079 cuvinte
Nr caractere:
5 804 caractere
Marime:
10.62KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Economie
Tag-uri:
moneda euro, Economie, romania
Predat:
la liceu
Profil:
Servicii
Specializare:
Ştiinţe sociale
Sus!