Salariul - Esenta, Functii, Forme

Introducere

“Dacă vreţi ca omul să-şi consacre muncii

sale tot timpul şi toată energia sa, daţi-i un

salariu care să-l pună deasupra preocupărilor

pecuniare.”

Henri Ford

Există în literatura de specialitate suficiente referiri la rolul salariului, în cadrul pieţii muncii, în activitatea economică în general. Există totodată şi opinii care pun în discuţie rolul salariului ca “singurul regulator al pieţii muncii”. Datele statistice scot în evidenţă, mai degrabă, o zonă de echilibru rezultată, în principal, din seturi de politici sociale, fiscale, monetare. Viaţa nu poate fi lasată exclusiv în seama salariului şi a muncii. Unii consideră că trebuie asigurate surse de venituri pentru existenţă, chiar şi atunci când anumiţi oameni nu vor să muncească. Indiferent dacă ne referim la câştigul salarial, la venitul salarial sau, pur şi simplu, la salariu, asocierea acestor categorii au conţinut şi un rol legate, în principal, de satisfacerea trebuinţelor fiziologice şi de securitate şi existenţă şi, respectiv, a motivaţiei economice.

Atât teoria cât şi practica din domeniul salarizării consumează existenţa unor legături directe între nivelul şi structura salariului. Prin prisma factorilor de producţie, salariul reprezintă suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă, un venit ce revine posesorului acestui factor datorită participării lui la activitatea economică. Esenţa salariului decurge în mod direct din economia de piaţă. El este o formă specifică de venit care revine factorului muncă în anumite condiţii social-economice. Aceste condiţii sunt cele a pieţii muncii, în care posesorul factorului muncă – persoană liberă din punct de vedere juridic dar care nu dispune de alte resurse productive – închiriază forţa sa de muncă, oferă serviciile muncii sale, pe bază de contract, altor agenţi economici care deţin şi ceilalţi factori de producţie. Ca urmare, salariul apare ca venit ce reprezintă “preţul unei munci închiriate şi întrebuinţate de un întreprinzător”.

Salariul se formează în cadrul tranzacţiilor între cel care are nevoie de serviciile factorului muncă şi posesorul acestui factor, pentru un preţ, acesta este nivelul salariului.

Formarea salariului are loc în cadrul unor relaţii complexe prilejuite de angajarea, uitlizarea şi remunerarea muncii ca factor de producţie. Din acest punct de vedere problemele care au preocupat teoria şi practica economică sunt cele referitoare la nivelul sau mărimea salariului, precum şi cele privind formele de salarizare practicate în economia de piaţă.

Capitolul I. Evoluţia salariului. Noţiuni principale.

I.1. Scurt istoric despre salariu

Termenul de salariu a fost folosit iniţial în armata romană, pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldaţii romani pentru a-şi cumpăra sarea (salarium). Ulterior, termenul de salariu s-a folosit în sensul de venit al unei persoane care munceşte pentru altcineva, faţă de care este dependentă juridic sau economic. În funcţie de calitatea beneficiarului de venit, termenul de salariu a cunoscut şi alte denumiri cum ar fi: leafă – pentru funcţionarii civili; soldă – pentru militari; retribuţie – pentru cadre superioare; simbrie – pentru personalul casnic. De-a lungul secolelor, noţiunea de salariu şi-a modificat şi diversificat semnificaţia. Adam Smith a văzut în salariu o categorie naturală de răsplată a muncii. În concepţia lui David Ricardo, salariul reprezenta o parte din valoarea creată de muncitor în procesul de producţie. Karl Marx defineşte salariul ca fiind forma transformată a valorii forţei de muncă, respectiv preţul ei. Legea lui Lassale consideră forţa de muncă drept marfă, preţul ei fiind salariul, care este determinat de costul de producţie ce reprezintă strictul minim necesar pentru a permite unui lucrător să trăiască, să se întreţină şi să se perpetueze.