Runda Uruguay - acordul privind agricultura

Capitolul 1 – Introducere

GATT-ul nu a fost niciodata o organizatie internationala oficializata, dar el a servit ca un cadru pentru desfasurarea rundelor de negocieri comerciale multilaterale. Prealabil Rundei Uruguay (1986 – 1993) s-au derulat alte sapte asemenea runde, respectiv:

- 1946 – Geneva – Elvetia

- 1949 – Annecy – Franta

- 1950 – 1951 – Torgway – Marea Britanie

- 1955 – 1956 – Geneva – ElveCia

- 1960 – 1961 – Runda Dillon – Geneva – ElveCia

- 1964 – 1967 – Runda Kennedy – Geneva – ElveCia

- 1973 – 1979 – Runda Tokyo – Geneva – ElveCia

Din primele cinci runde de negocieri, prima a fost cea mai importanta, ea desfasurându-se în paralel cu negocierile pentru crearea GATT.

Celelalte trei runde care au urmat au fost mai mult dedicate negocierilor de aderare ale noilor “parti contractante” la GATT si mai putin reducerilor tarifare. Runda Dillon nu s-a soldat nici ea cu reduceri semnificative de taxe vamale, ea concentrându-se mai mult asupra negocierii compensatiilor ca urmare a introducerii tarifului extern comun al CEE.

Runda Kennedy a înregistrat succese mai importante în reducerile tarifare,

Runda Tokyo a aparut în conditiile în care SUA se confrunta cu mari probleme în balanta sa de plati, fiind obligata sa recurga în 1971 la introducerea unor suprataxe de import de 10%. SUA pune situatia dificila din balanta sa de plati pe faptul ca economia sa este mult mai deschisa decât aceea a principalilor sai parteneri comerciali, context în care insista pentru antamarea unei noi runde de negocieri comerciale multilaterale.

Prin declaratia ministeriala adoptata la Conferinta de la Tokyo (septembrie 1973) se formalizeaza începerea de noi negocieri al caror obiect sa nu se limiteze doar la aspectele tarifare ci sa se extinda si la alte aspecte cum ar fi: noi discipline în domeniul barierelor netarifare, clarificarea aspectelor legate de mecanismele de salvgardare, aspecte specifice legate de agricultura. În fapt, negocierile efective au început mult mai târziu si numai dupa renuntarea de catre SUA la reformele din comertul cu produse agricole, la 1 iulie 1977 a fost posibila începerea negocierilor care s-au finalizat în anul 1979.

Printre rezultatele notabile ale acestei runde de negocieri se numara importante reduceri de taxe vamale, precum si adoptarea unor “coduri” vizând obstacolele netarifare, dupa cum urmeaza: Codul privind subventiile, Codul antidumping, Codul privind evaluarea în vama, Codul privind licentele de import, Codul privind standardele, Codul privind achizitiile guvernamentale.

Suplimentar la aceste coduri au fost negociate trei acorduri sectoriale (Acordul privind comertul cu aeronave civile – prevazând eliminarea taxelor vamale pentru aeronavele civile si parti ale acestora; Acordul privind comertul cu produse lactate, vizând anumite controale asupra preCurilor de export si mecanisme de consultari; Angajamentul privind carnea de bovina, un angajament consultativ referitor la comertul cu carne de vita).

In negocierile pe o baza lineara, tarile participante, ca si grup,accepta sa reduca taxele lor pentru un grup de produse, ceea ce simplifica negocierile.

Runda de negocieri in cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert care a durat din 1986 pana in 1993. S-a concentrat in principal asupra unor domenii sensibile din punct de vedere politic, unde tarifele raman ridicate, cum ar fi agricultura, sectorul serviciilor, proprietatea intelectuala si domeniul audio-vizual. A incercat si sa imbunatateasca procesul de solutionare a disputelor in cadrul GATT. Clauza "Super 301" a avut un efect negativ asupra negocierilor. Unul din rezultatele cele mai semnificative a fost reforma Politicii Agricole Comune din 1988 si din 1992.

In reuniunile de la Bretton Woods, din 1944, s-a previzionat constituirea unui al treilea organism economic mondial, Organizatia Internationala a Comertului. In 1948 s-a aprobat in Cuba "Carta de la Havana", documentul constitutiv al OIC, dar ratificarea necesara pentru diferite guverne, in special cel al SUA, nu s-a produs. A trebuit sa se astepte aproape cincizeci de ani, pana in 1995, pentru a asista la crearea unui organism similar, Organizatia Mondiala a Comertului, OMC. In timpul acestor ani piata mondiala a fost rigida printr-o conjunctie de norme comerciale si concesiuni tarifare acordate intre un grup de tari, care s-a numit Acordul General asupra Tarifelor Vamale si Comert (GATT, General Agreement on Tarrifs and Trade) semnat in 1948.