România în perioada interbelică

Capitolul 1

Economia Romaniei in perioada interbelica

Analiza evoluţiei economice a României interbelice nu poate fi desprinsă de marea realizare a poporului român din 1918 – desăvârşirea unităţii naţionale. Marea Unire din 1918 a avut consecinţe multiple asupra evoluţiei sociale economice şi politice a României în perioada interbelică. Potenţialul demografic al ţării a crescut de la 8 milioane la 18 milioane locuitori, teritoriul a ajuns la 295 049 km2 fata de suprafata de 137 000 km2 cum era inaintea unirii, suprafata pamantului arabil a crescut de asemenea de la 6,6 milioane hectare la 14,6 milioane hectare, padurile ocupau acum 7,3 milioane hectare fata de 2,5 milioane hectare, iar totalul cailor ferate a crescut de la 4300 km la 11 000 km. Astfel, a crescut potenţialul material, intelectual şi ştiinţific al ţării, iar politica guvernamentala si-a asumat obiectivul dificil de omogenizare a noii Romanii.

Unirea a schimbat raportul dintre moşierime şi burghezie, în favoarea burgheziei, crescând rolul acesteia în viaţa socială economică ca şi politică a ţării. Aceasta fusese favorizata de legea electorala(noiembrie 1918) si cadrul democratic si avea un potential economic si financiar in crestere. Mosierimea pierdea din pozitii fiind defavorizata de reforma agrara si cea electorala. . Prin reforma agrara s-au expropriat proprietatile ce dapaseau 100 de hectare si astfel 1,4 mil familii au primit 6,6 mil hectare, gospodariile mijlocii ajungand la 95% din total.Clasa cea mai numeroasa din Romania interbelica era taranimea, reprezentand 80% din populatie. Numarul muncitorilor era in crestere.

Legăturile economice tradiţionale au căpătat după Unire cadrul geografic – statal adecvat, ceea ce a asigurat pieţei naţionale o deplină unitate. Provinciile româneşti unite s-au încadrat organic în economia naţională, fapt confirmat de puternica lor dezvoltare ulterioară, Basarabia, Bucovina şi Transilvania recăpătîndu-şi astfel rolul istoric în cuprinsul neamului românesc.

Încheierea procesului de formare a statului national unitar român coincide, în timp, cu terminarea primului razboi mondial, si ca urmare, repunerea în functiune a potentialului economic al tarii reîntregite. Dezvoltarea economiei a fost pusa in dificultate de povara lasata de razboi, precum si de o serie de greutati inerente procesului de unificare.

Marile distrugeri provocate de razboi, precum si cheltuielile facute de statul român pentru participarea la acesta, au condus la un important dezechilibru al organismului economiei nationale.

Pierderile umane, de circa un milion de decedati, la care se adauga, desigur, ranitii, invalizii si mutilatii de razboi, au însemnat diminuarea cu circa o cincime a fortei de munca active fata de perioada dinaintea razboiului. Insuficienta acuta a bratelor de munca, în agricultura îndeosebi, va îngreuna si întârzia, în timp, procesul de refacere a economiei.

Pierderile materiale, apreciate de autoritatile românesti la 72 miliarde lei-aur, sunt recunoscute în mod oficial prin tratatele de pace încheiate la sfârsitul razboiului în suma de doar 31 miliarde lei-aur. Considerând valoarea productiei anuale a economiei românesti antebelice la circa 2 miliarde lei-aur, putem aprecia ca în cei doi ani de razboi au fost distruse bunuri materiale pentru care românii au trudit 16 ani.

Viata economica, privita în ansamblu, dar si pe domenii, era marcata de dezorganizare si ruina.

Agricultura, sector cu mare pondere în economia nationala, se afla într-o situatie extrem de critica. Era epuizat întregul stoc de cereale, astfel încât nu se puteau asigura nici hrana pentru populatie si nici însamântarile pentru recolta viitoare. Urmare a acestei situatii, în 1919 se importa 220 mii tone cereale, precum si alte produse alimentare necesare pentru acoperirea consumului intern.

O situaţie grea şi complicată a cunoscut industria. În această ramură, distrugerile de război, ridicarea de către ocupanţi a utilajelor unor întreprinderi şi uzine, dispersarea altor întreprinderi în Moldova şi Rusia au condus la scăderea capacităţilor de producţie ale industriei. La începutul anului 1919 nu mai funcţionau decît circa un sfert din întreprinderi încurajate de stat, iar producţia industrială se redusese la mai puţin de 50% faţă de nivelul antebelic. Industria extractivă a petrolului şi-a redus producţia cu aproape 48%, iar cea de cărbune cu 55%.

Căile ferate, parcul de locomotive şi vagoane au suferit serioase distrugeri şi deteriorări. Numărul de locomotive a scăzut cu 71%, cel de vagoane de mărfuri cu 85%, iar cel de călători cu 61,5%. Cît priveşte transportul rutier, 26% din reţeaua de şosele necesita o refacere completă.

Oglindind situaţia economică generală, finanţele ţării erau, la rîndul lor dezorganizate, deficitele bugetare fiind considerabile iar puterea contributivă a maselor muncitoare era secătuită de război şi urmările acestuia. Circulaţia monetară era dominată de o inflaţie puternică, determinată de neacoperirea materială reală a monedei, de reducerea însemnată a producţiei şi a fondului comercial de mărfuri. S-a produs o depreciere simţitoare a leului pe piaţa internă, iar pe cea externă cursul valutar a scăzut foarte mult.

Procesul refacerii economice din România urmarea înfăptuirea a o serie de obiective:

- refacerea producţiei industriale şi agricole;

- refacerea transporturilor;

- echilibrarea bugetului;

- reglementarea circulaţiei monetare şi stagnarea inflaţiei;

- echilibrarea balanţei comerciale şi de plăţi.