Rolul Costurilor în Decizia de Producție

ROLUL COSTURILOR ÎN DECIZIA DE PRODUCTIE A ÎNTREPRINZATORULUI. RELATIA DINTRE AVANTAJUL DE COST SI COMPETITIVITATE

Costul de productie – categorie economica de baza în economia de piata

Costul poate fi definit ca fiind totalitatea cheltuielilor determinate de realizarea marfurilor ( produse sau servicii ). Toate cheltuielile ocazionate de desfasurarea procesului de productie reprezinta costul de productie al unei unitati de productie industriala. Aceasta categorie este obtinuta în urma executarii unui anumit volum de productie si pune în evidenta gradul de eficienta a folosirii mijloacelor fixe.

Cu toate progresele înregistrate pâna în prezent în tara noastra si pe plan mondial, cercetarea costurilor de productie ramâne, totusi, un domeniu supus dezbaterilor, în care apar concepte diferite, existând aproape atâtea variante, câti teoreticieni îsi aduc contributia în materie de costuri. În contextul contemporan al producerii si miscarii de idei ne retine atentia, în mod deosebit, constatarea unui proces de îmbogatire continua a cunostintelor despre costul de productie. Astfel, literatura de specialitate aduce un plus de interpretare costului de productie în sensul ca pe lânga costurile care se încadreaza în asa-zisa “tipologie a costurilor contabile”, se definesc si alte tipuri de costuri, care prezinta un interes deosebit în procesul de luare a deciziilor.

Totodata, în timp ce rolul traditional al contabilitatii costurilor , de înregistrare a informatiilor privind costul complet de productie pentru cunoasterea conditiilor interne de exploatare si pentru stabilirea preturilor ramâne important, contabilitatea costurilor , pentru fundamentarea deciziilor si evaluarea performantelor, a dobândit o importanta deosebita în ultima perioada.

Necunoasterea nivelului costului de productie poate atrage dupa sine luarea unor decizii eronate în procesul de productie. Aceasta presupune necesitatea adoptarii unui sistem adecvat de calcul, prognozare, urmarire si control al costurilor.

Tehnologia de obtinere a unui produs influenteaza direct organizarea întreprinderii, costurile de productie, modul de valorificare a investitiilor si resurselor, modul de utilizare a fortei de munca, iar probleme ca reducerea consumurilor, cresterea rentabilitatii si productivitatii etc. trebuie sa preocupe atât pe inginer cât si pe economist, mai ales în conditiile unei economii concurentiale. Din punct de vedere al economistului, fluxurile tehnologice îi permit acestuia cunoasterea integrala a procesului tehnologic, cu evidentierea intrarilor si iesirilor pe fiecare faza, în scopul întocmirii bilanturilor, a calcularii costurilor si optimizarii procesului de productie în ansamblu etc.

În ultimii 40 de ani s-a impus “ingineria valorii” ca metodologie care permite optimizarea activitatii de proiectare, astfel încât produsul sa aiba performante optime la un cost de productie rezonabil. Pe baza faptului ca fiecare produs îndeplineste o serie de functii capabile sa satisfaca o anumita necesitate sociala, ingineria valori calculeaza si minimizeaza costul fiecarei functii, costul produsului fiind suma costurilor de realizare a functiilor sale. Vechile metode de calcul stabileau costul produsului ca suma a costurilor partilor sau subansamblelor ce îl compun.

Costurile si contabilitatea costurilor joaca un rol important în fiecare organizatie, în procesul elaborarii deciziilor. De fapt, în literatura americana rolul costurilor a fost descris ca un manager informational. Ca urmare, principalele motive pentru care un întreprinzator trebuie sa cunoasca costurile pe care le presupune activitatea sa sunt: posibilitatea stabilirii unor preturi corecte pentru produsele sale, ajutându-l sa estimeze profitul ce-l realizeaza pe fiecare produs; cunoasterea fiecarui cost implicat de afacerea pe care o conduce, a marimii acestor costuri, putând lua decizii în cunostinta de cauza privind reducerea acestora; posibilitatea evaluarii efectelor, masurilor luate/preconizate de manager asupra costurilor; nevoia de informatii relevante privind caile de crestere a eficientei firmei.

Activitatea oricarei firme implica o mare varietate de costuri, cele mai cunoscute modalitati de clasificare a acestora fiind în costuri fixe si costuri variabile:

- costuri fixe: a caror valoare nu depinde de volumul productiei (chirii, dobânzi, costuri cu securitatea etc.);

- costuri variabile: a caror valoare depinde de volumul productiei (materii prime, salarii, energie etc.)

sau în costuri directe si costuri indirecte:

- costuri directe : acestea sunt similare cu costurile variabile si reprezinta costuri

care pot fi atribuite direct fiecarei unitati de bun produse (materii prime, ambalaj, timpul de munca necesar producerii unui bun (daca acesta poate fi identificat foarte precis) etc.);

- costuri indirecte : cunoscute în practica sub denumirea de supracosturi si sunt în general costuri care nu sunt legate imediat de produse (marketing, distributie, costuri cu angajatii auxiliari productiei: secretariat, contabilitate, financiar, administratie etc., cheltuieli cu cladirile: chirii, lumina, încalzire, etc., facturi ca : telefon, internet etc.).

La nivelul întreprinderii costurile prezinta importanta deosebita din urmatoarele motive:

- reprezinta informatii pentru calcularea indicatorilor economico-financiari ai organizatiei;

- stau la baza determinarii nivelului productiei si a pretului de vânzare;

- exprima baza de referinta pentru stabilirea continutului contractelor de aprovizionare si desfacere;

- asigura informatii privind identificarea actiunilor necesare eficientizarii activitatii organizatiei;

- sunt elemente de informare pentru conducerea organizatiei si stau la baza fundamentarii unor decizii privind evolutia organizatiei.

Costurile de productie sunt afectate de tipul întreprinderii si de natura activitatii acesteia. Productia implica transformarea materiilor prime, materialelor etc. în produse finite, utilizând factorii de productie.

Costul de productie include toate cheltuielile generate în cursul desfasurarii procesului de productie.

Cheltuielile pot fi clasificate diferit. Clasificarea cea mai frecvent utilizata încadreaza cheltuielile de productie în una din urmatoarele trei categorii:

(1) cheltuieli directe privind materiile prime, denumite costuri materiale directe,

(2) cheltuieli directe privind forta de munca, denumite costuri salariale directe

(3) cheltuieli generale de productie, cheltuieli comune, regie de productie, denumite cheltuieli indirecte de productie

1. Costurile materiale directe reprezinta toate cheltuielile aferente oricarui tip de material care devine parte componenta a produsului finit si care poate fi atribuit usor si economic unei unitati specifice de produs (de exemplu, lemnul dintr-o masa). Utilizam expresiile usor si economic întrucât în anumite cazuri, desi un material devine parte componenta a unui produs, consumul de timp sau cheltuielile pe care le implica identificarea costurilor acestuia depasesc beneficiile pe care le-ar aduce o asemenea actiune. Costurile materiale nu includ articole care nu pot fi identificate direct pe produs, ele fiind evidentiate mult mai greu (de exemplu, adezivul folosit la îmbinarea mesei). Aceste articole sunt evidentiate în contabilitate ca materiale indirecte si reprezinta o componenta a costurilor indirecte de productie.