Restrângerea teritoriului vamal

Introducere

Restrângerea teritoriului vamal (excluderea sau exceptarea vamală) presupune exceptarea de la regimul vamal a unei portiuni dintr-un stat naţional. Formele restrângerii teritoriului vamal sunt considerate ca şi mijloace de atenuare a protecţionismului. Aceste restrângeri se pot materializa într-o zona comerciala, industriala, un port, un depozit in care marfurile pot fi depozitate, ambalate, prelucrate, fără a se plăti taxe vamale. Aceste zone exceptate de la teritoriul vamal poartă denumirea de zone libere.

Pe plan internaţional le putem întâlni sub denumiri diferite: zone libere comerciale, zone econimice speciale, zone libere de depozitare, porturi libere, porturi franco etc. Trebuie precizat ca, marfurile straine introduse în aceste zone sunt scutite de plata taxelor vamale până la precizarea ulterioară a destinaţiei lor, dar ele trebuie să suporte plata taxelor de depozitare. Aceste mărfuri pot fi orientate spre piaţa internă a ţării din care face parte zona liberă, caz în care vor fi supuse impunerii vamale, ca şi orice marfă importată, sau pot ieşi din zona liberă, şi implicit din teritoriul statului respectiv pe care îl pot tranzita spre alte state, rămânând scutite de plata taxelor vamale de import sau de tranzit.

De obicei, în interiorul zonelor libere sunt create diferite întreprinderi în cadrul cărora produsele vor suferi unele transformări, pentru a fi ulterior exportate, fără perceperea de taxe vamale. Un statut similar zonelor libere îl au antrepozitele vamale, care sunt depozite în care mărfurile pot fi păstrate o perioadă determinată de timp, fără plata taxelor vamale. Perceperea de taxe vamale are loc numai în situaţia în care, după expirarea perioadei de păstrare, mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al statului. În practică apare o deosebire între antrepozitele reale şi cele nominale.

Antrepozitele reale presupun existenţa unor construcţii special amenajate în vederea depozitării în bune condiţii a mărfurilor pe o perioadă limitată de timp (în general, maxim 2 ani). Antrepozitele nominale au acelaşi regim ca şi cele reale, dar nu întrunesc toate condiţiile necesare pentru păstrarea anumitor produse; în unele cazuri construcţia propriu-zisă poate lipsi.

În general, taxele de antrepozitare percepute în cazul antrepozitelor nominale sunt mai mici decât cele percepute în antrepozitele reale. Prin crearea unor zone libere sau antrepozite, statul poate urmări dezvoltarea zonelor respective, punerea în valoare a resurselor interne sau a forţei de muncă, atragerea capitalului străin, încurajarea tranzitului etc. ”

Prezentarea generala a zonelor economice libere.

O “zona de liber schimb” este un ansamblu geografic si economic in care nu exista nici un obstacol al schimburilor de marfuri si servicii, nici taxe vamale, nici obstacole tarifare. Formarea unei zone de liber schimb poate sa fie considerata ca un prim pas spre unificarea economica a regiunii respective. “Zona libera” reprezinta portul , aeroportul sau o parte a teritoriului national, in care comertul, in special cu produse industriale este liberalizat prin desfiintarea oricarei restrictii cantitative sau taxe vamale. Crearea zonelor economice libere (ZEL) este facuta cu scopul de a favoriza dezvoltarea si integrarea economica in zona respectiva.

Prima zona economica libera au infiintat-o englezii in Gibraltar (1705) apoi, in secolul trecut au aparut alte zone libere create tot de englezi in sud-estul Asiei: Macao (1849) si Hong-Kong (1860). Cea mai mare parte a zonelor libere au fost realizate insa in ultimul deceniu printre acestea numarindu-se cele din insula Cipru, Ins. Man - Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite.

Accesul liber al marfurilor in ZEL, care este un perimetru bine delimitat al unui teritoriu national, permite totodata atragerea de investitii de capital strain, datorita facilitatilor respective acordate. Organizarea ZEL are la baza legi si diferite alte acte normative ce stabilesc regulile de functionare, conducere, precum si modul de comunicare cu interiorul si exteriorul tarii care le realizeaza. Pe baza acestor acte juridice este permis accesul marfurilor in regim vamal liberalizat si fara restrictii de cantitate, cu conditia ca acestea sa nu fie prohibite de legislatia tarii respective. Marfurile sint introduse in interiorul unei ZEL de regula, in scopul prelucrarii lor, din care sa rezulte alte marfuri de export.

ZEL sint amplasate pe suprafete de teren ce apartin statului respectiv sau au fost expropiate legal, limitele de frontiere naturale sau artificiale (este obligatoriu a fi imprejmuite), situate in imediata vecinatate a unei cai de transport (nod de cale ferata, port fluvial sau maritim, aeroport) si prin care se tranziteaza astfel un volum mare de marfuri.

Suprafata ZEL difera, de regula, ca marime. Acestea pot fi clasificate astfel:

• foarte mici, pina la 10 ha (Singapore-4 ha, ins. Man-8 ha);

• mici, pina la 100 ha (Baguio, ins Filipine-62 ha; Curacao, in Antilele Olandeze-64 ha; aeroportul Larnaca, Ins. Cipru-80 ha);

• mijlocii, intre 100 si 300 ha (Panama-120 ha;Mactan, ins. Filipine-119 ha; Shannon, port+aeroport in Irlanda-120 ha; Liberia, capitala Monroviei-200 ha; ins. Bahamas-220 ha; golful Aquaba, Iordania-300 ha);

• mari, intre 301 si 1000 ha;

• foarte mari, peste 1000 ha (Bataan, In Filipine-1300 ha).

Caracteristicile actuale ale ZEL servesc integrarii economice in zona si sint urmatoarele:

a) dezvoltarea cu precadere a activitatii de depozitare a marfurilor in defavoarea celor de prelucrare industriala;

b) proliferarea ZEL in toate zonele mapamondului, chiar si in cele apartind unor tari sarace;

c) diversificarea activitatilor specifice.