Reorganizarea unei societăți comerciale

În ultimii 25 de ani, pornind de la momentul, Marii Revoluţii, intenţiile de reformare au fost o constantă a discursului politic,însă, reuşite în materie de transformări esenţiale nu prea s-au înregistrat. Cu unele excepţii, clasa politică nu şi-a putut asuma responsabilitatea şi, respectiv, costurile legate de promovarea unor transformări cardinale. Evident, reformele orientate spre crearea unei economii de piaţă funcţionale nu s-ar fi putut realiza fără suportarea unor costuri sociale, însă, aceste “pierderi” erau inevitabile şi ar fi fost mici în comparaţie cu avantajele generate de crearea unei economii competitive, care ar fi asigurat o dezvoltare durabilă şi calitativă.

Pe de altă parte, neimplicarea în realizarea unor profunde transformări a generat o situaţie în care economia naţională a acumulat dezechilibre structurale şi funcţionale. Astfel, România are o situaţie social-econimică ce nu avantajează "supravieţuirea" societăţilor comerciale, decât dacă acestea funcţionează pe baza unui fond bine consolidat. Politicile publice nu au stimulat îndeajuns crearea unor capacităţi de producţie şi, în prezent, statul nostru are un potenţial productiv redus. Principalele probleme ale realităţii de azi rămîn a fi instabilitatea politică, corupţia mare şi monopolizarea pieţei interne, penetrate de înţelegerile de coluziune (de cartel).

Multă lume consideră că procedura de “insolvenţă” este acelaşi lucru cu “falimentul”. În ceea ce priveşte “reorganizarea” majoritatea asociază acest cuvant cu insolvenţa/falimentul, fară să cunoască, în concret, care este legatura dintre ele.

Trebuie ştiut însă faptul că, deşi cele două (2) noţiuni (insolvenţa şi falimentul ) au legatură una cu celelalte, ele nu se confundă, ci au semnificaţii distincte.

Procedura “insolvenței” este acea procedură legală care se deschide, la cererea debitorului sau a creditorilor, în cazul în care o societatea se află în stare de insolvență. Conform legii, starea de insolvență reprezintă acea stare a patrimoniului unei societăți care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Procedura “falimentului” reprezintă procedura de insolvență care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Procedura de “reorganizare” judiciară este procedura de insolvenţă care se aplică debitorului în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare.

În cazul reorganizării, societatea comercială va fi condusă de aceiaşi manageri, însă în cazul în care judecatorul sindic va aprecia ca redresarea societăţii depinde de schimbarea acestora, vor fi numiţi alţi manageri.

De asemenea, societatea comercială se va supune unui plan de reorganizare, al carui scop este asigurarea posibilităţilor societăţii de plată a datoriilor. În cazul în care planul de reorganizare reuşeşte, societatea comercială işi va continua activitatea, iar în cazul în care debitorul nu se conformează planului sau planul nu reuşeşte, judecatorul sindic poate să aprobe începerea procedurii falimentului.

1.SOCIETATEA COMERCIALĂ

Societatea comercială poate fi privită cel puțin în două sensuri :

- ca o institutuție juridică în sine, considerată a fi un organism, constituit de regulă pe baze asociative, cu scopul obținerii unei anumit profit de către cei care s-au asociat, și în vederea realizarii unei activități comerciale;

- ca un contract, cu caracteristici propii, determinate de specificul scopului pentru care s-au asociat, și în vederea realizarii unei activități comerciale.

Cele două sensuri în care trebuie privită societatea comercială explică de astfel și natura sa juridică cu totul specifică, natură ce rezultă din înțelelerea conceptelor de societate-cotract și societate-instituție.1

Potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1990, societatea comercială se poate constitui într-una din următoarele forme juridice:

- societatea în nume colectiv - societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor;

- societatea în comandită simplă - societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitata şi solidara a asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai până la concurenta aportului lor;

- societatea pe acţiuni - societatea al cărui capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund numai în limita aportului lor;

- societatea în comandită pe acţiuni - este societatea al cărui capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditati; asociaţii comanditati răspund numai până la concurenta aportului lor;

- societatea cu răspundere limitată - este societatea ale cărui obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociaţii răspund numai în limita aportului lor.

Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Răspunderea asociaţilor diferă în funcţie de forma de societate aleasă. Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. g