Relații Economice Internaționale

Aşa după cum se cunoaşte, societatea umană este rezultatul activităţii omului de a-şi procura cele trebuincioase nu numai in mod simplist din natură, ci cu precădere de a prelucra natura in folosul propriilor sale nevoi,viaţa oamenilor se deosebeşte de cea a altor vieţuitoare tocmai prin "activitatea practică ce constă din toate actele şi faptele, ca şi din formele de organizare, ce se delimitează in actiunea socială pe baza criteriilor de rationalitate şi eficienţă “in lunga” sa existenţă, omul a parcurs amplul proces al propriei transformări de la fiinţă, naturală la omul social, de la unealta vie la mânuitorul de unealtă, de la individul mai mult sau mai puţin singuratic la omul social şi numai social. Toată această transformare s-a putut realiza numai în contextul dezvoltării forţelor de producţie,singurul motor al dezvoltării sociale, trecând de la producţia pentru sine la producţia pentru altul, omul s-a distanţat de izolare, deplasindu-se spre social. Societatea a devenit modul său vital de existenţă, aceasta a presupus noi comportamente, a condus la stabilirea de legături cu cei din jur, conştiente şi ancorate în nevoile sale materiale şi spirituale, in planul economic, cel al transformării naturii spre folosul său fiziologic şi mai târziu social şi spiritual, raţional şi premeditat, chiar omul a realizat un anumit tip de legături cu semenii săi, legături care au avut un puternic conţinut economic. Creşterea productivităţii muncii, amplificată şi de diviziunea socială a muncii, a determinat relaţia de schimburi economice, de transferuri ale unor activităţi umane materializate în mărfuri, de la producător la conşumator, direct sau mijlocit de o altă verigă a lanţului de legături economice. Această legătură ce poate fi azi defmită ca relaţie economică este în esenţă o funcţie a relaţiei Bani-Marfă -Bani.

Procesul de producţie a dus la perfecţionarea tuturor componentelor sale, dar mai ales a omului, ca forţă de producţie, şi la o continuă diviziune a muncii între oameni. Munca umană, prin care înţelegem angajarea capacităţii fizice şi psihice a omului pentru realizarea unui scop productiv, nu este şi nu poate fi una şi aceeaşi la toţi indivizii. De aici şi. nevoia şi suportul diferenţierii activităţilor, fie în funcţie de capacitatea fiecăruia de a presta o muncă utilă, fie chiar în funcţie de o anumită atracţie sau chiar Însuşire pentru o muncă sau alta. Rezultatele muncii depind însă nu numai de efortul individului, ci şi de organizarea activităţii sale.

Dezvoltarea producţiei materiale şi o dată cu aceasta dezvoltarea societăţii umane de la cea primitivă la societatea bazată pe producţia capitalistă se suprapune, practic, cu însăşi istoria acumulării de capital şi a dezvoltării economice în lume. Începuturile sale se regăsesc în acea perioadă în care are loc trecerea de la economia naturală la economia bazată pe producţia de mărfuri, acel stadiu când se trece de la producţia pentru sine la producţia pentru alţii, de la practicarea meseriilor în cadrul micilor ateliere la apariţia primelor manufacturi izolate şi apoi grupate in diverse forme de organizare asociativă, perioadă ce s-a localizat în secolele XVI-XVIII, o perioadă de o deosebită întindere în timp, ceea ce explică şi profundele dificultăţi, dar şi complexitatea procesului în sine.

Procesul de acumulare a capitalului şi de dezvoltare capitalistă a economiilor statelor europene, ca şi a celor extraeuropene, nu s-a făcut fără amestecul puterii. Mai mult, aşa cum subliniază acad. N.N. Constantinescu În lucrarea amintită, "ceea ce este comun tuturor acestor procese este brutalitatea lor şi faptul că pentru a acce.lera procesul de transformare a ,nodului de producţie feudal în cel capitalist şi pentnl a scurta tranziţia, toate metodele folosite s-au sprijinit pe forţa statului. "

Formele de acumulare de capital nu diferă, in esenţă, prea mult, de la o ţară la alta. Este deja o realitate istorică faptul că primele acumulări de capital au îmbrăcat forma capitalului cămătăresc şi comercial. in lucrarea sa "Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei", Adam Smith scria că "acumularea capitalului trebuie să fie, prin natura lucrurilor, premergătoare diviziunii muncii, iar acad. N.N. Constantinescll releva în lucrarea amintită anterior că o cale de trecere de la modul de producţie feudal la cel capitalist a constat în punerea, de către comercianţi, a stăpânirii pe procesul de producţie.

Ajunsă În stadiul de economie de piaţă, adică o economie a producţiei pentru alţii şi a jocului permanent dintre cerere şi ofertă, ca forţă esenţială a dezvoltării, locul de realizare a producţiei a devenit obiect de importante studii şi cercetări de specialitate.