Relații economice financiare

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2614
Mărime: 23.91KB (arhivat)
Publicat de: Grigore C.
Puncte necesare: 5
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Popa Daniel

Cuprins

  1. 1. Introducere – 2
  2. 2. România- prezentare generală – 4
  3. 3. Contextul macroeconomic al României – 5
  4. 4. Bibliografie - 10

Extras din referat

1. Introducere

Dezvoltarea prin oameni şi pentru oameni pune în evidenţă cea de-a patra dimensiune a dezvoltării umane: participarea cu şansele pe care le au la crearea bunăstării personale şi implicit naţionale.

Oamenii sunt instrumentele şi beneficiarii, dar şi victimele tuturor activităţilor de dezvoltare. Implicarea lor activă în procesul de dezvoltare este cheia succesului. Mai mult, dacă nu ne gândim permanent la îmbunătăţirea vieţii oamenilor, programele de mediu vor eşua cu certitudine.

Săracii, în general, sunt cel mai puternic afectaţi de degradarea mediului şi cel mai slab dotaţi pentru a se proteja, dar totodată ei sunt cei care produc cele mai mari pagube fie din cauza necesităţilor lor pe termen scurt, fie din cauza ignoranţei sau lipsei de resurse.

De aceea, este foarte important să-i implicăm pe cei săraci şi pe cei marginalizaţi în derularea procesului de dezvoltare, permiţându-le astfel să-şi satisfacă propriile nevoi prin intermediul eforturilor productive proprii.

Orice proces de dezvoltare trebuie să aibă finalitate umană, altfel este sortit eşecului.

Dezvoltarea durabilă reprezintă o nouă cale de dezvoltare care susţine progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani, ci pentru populaţia întregii planete şi într-un viitor îndelungat.

Dezvoltarea durabilă subsumează şi pune în corelaţie următoarele elemente: expansiunea, creşterea, progresul, dezvoltarea şi subdezvoltarea, cu dublă finalitate, dezvoltarea economică şi dezvoltarea umană.

Ca dezvoltare umană, acest proces sustenabil reliefează, în primul rând, că dezvoltarea este făcută pentru oameni şi implică participarea acestora la obţinerea rezultatelor economice şi la distribuirea echitabilă a veniturilor. Venitul semnifică accesul individual la resursele necesare pentru a-şi asigura un nivel de viaţă convenabil; el garantează satisfacerea trebuinţelor personale decente, un consum normal de bunuri şi servicii şi mobilitatea socială a individului.

Cea de-a doua trăsătură a dezvoltării umane relevă că dezvoltarea economico-socială se realizează prin oameni şi, de aceea, trebuie creat şi perfecţionat potenţialul uman pe baza investiţiilor în om, respectiv în domeniul învăţământului, al educaţiei şi culturii, al formării profesionale şi al sănătăţii.

Nivelul de educaţie reflectă capacitatea indivizilor de a dobândi cunoştinţe, de a comunica şi participa la viaţa socială, a comunităţii din care fac parte. Cunoaşterea devine cel mai important factor de a crea avuţia omului, dar şi cel mai eficient mijloc pentru a realiza compatibilitatea între mediul creat de om şi mediul natural.

Această resursă de a crea avuţia – cunoaşterea – poate fi folosită concomitent de oricine o deţine şi este accesibilă şi celor slabi şi săraci, nu numai celor puternici.

„Punând cunoaşterea la baza făuririi economiei umane, se creează premisele reale pentru desfăşurarea unor activităţi economice curate, ale căror mecanisme de curăţire vor funcţiona în permanenţă în cadrul proceselor economice care, fiind integrate sintetic, vor permite controlul omului, cu pârghiile minţii, atât în amonte, cât şi în aval, companiile dezvoltând acest procedeu la intrarea, în timpul producţiei propriu-zise, la ieşirea şi postfolosinţa bunului sau serviciului”

Repartizarea echitabilă a veniturilor şi investiţiilor în om creează cadrul material şi sociocultural al speranţei de viaţă a oamenilor, astfel că longevitatea sau capacitatea individului de a duce o viaţă lungă şi sănătoasă constituie cea de-a treia trăsătură fundamentală a dezvoltării umane.

O participare generalizată, la nivel local, naţional şi mondial, va avea un impact profund asupra tuturor aspectelor dezvoltării: ea poate să imprime o nouă dinamică procesului de dezvoltare, poate contura o societate reînnoită, mai echitabilă decât cea existentă şi centrată pe interesele fundamentale ale individului. În spiritul conceptului de dezvoltare umană, forma cea mai profundă şi eficace de participare o constituie accesul la muncă şi remunerare, ceea ce înseamnă că un obiectiv prioritar al strategiilor de dezvoltare umană trebuie să-l reprezinte crearea de noi locuri de muncă, ameliorarea situaţiei locurilor de muncă existente, revizuirea conceptului de muncă şi de durată a muncii, extinderea conceptului de capital, care, pe lângă capitalul fizic, financiar etc., să cuprindă în capitalul uman şi cel cultural.

Alocarea resurselor în cadrul noilor modele ale dezvoltării umane viabile trebuie să ţină seama, într-o mare măsură, de indivizi şi de mediul natural, deoarece aceasta este simultan naţională şi internaţională şi tocmai această viziune globală asupra dezvoltării umane reprezintă o altă trăsătură a conceptului de dezvoltare economică viabilă.

Ea demonstrează că, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, trebuie create noi modele şi concepte de dezvoltare, respectiv:

- utilizarea de noi modele ale dezvoltării durabile, care să se articuleze în jurul trebuinţelor oamenilor, pentru a nu marginaliza grupuri sau indivizi şi a crea cadrul necesar pentru a investi în potenţialul uman;

- elaborarea şi înfăptuirea unui nou concept de securitate, ca securitate a oamenilor, nu numai a statelor, o securitate asigurată de dezvoltarea umană, nu a armelor, respectiv o securitate alimentară, a locurilor de muncă şi a mediului, o securitate a alianţelor regionale economice şi pentru pace, nu militară, deoarece este cunoscut faptul că: „a polua echivalează cu o agresiune, pentru că ea privează pe alţii de bucuria pe care le-o conferă folosinţa în mod liber a drepturilor de proprietate” ;

- promovarea progresului economic printr-o mai judicioasă repartizare a rezultatelor creşterii, pentru eliminarea disparităţilor (Todoro, 1997);

Preview document

Relații economice financiare - Pagina 1
Relații economice financiare - Pagina 2
Relații economice financiare - Pagina 3
Relații economice financiare - Pagina 4
Relații economice financiare - Pagina 5
Relații economice financiare - Pagina 6
Relații economice financiare - Pagina 7
Relații economice financiare - Pagina 8
Relații economice financiare - Pagina 9
Relații economice financiare - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Relatii Economice Financiare.doc

Te-ar putea interesa și

Rolul Pieței de Capital în Dezvoltarea Economiei

Studiile efectuate pâna acum au lacune în încercarea lor de a face o stricta delimitare între sisteme financiare bazate pe banci si sisteme...

Managementul relațiilor cu clienții în sistemul financiar-bancar - Necesitate în contextul crizei economice

INTRODUCERE În pragul secolului XXI, managementul planificat și conștient al relațiilor cu clienții devine din ce în ce mai des o problemă...

Relația cost-profit. metode și tehnici ale analizei economice financiare

CAPITOLUL Ι Consideraţiuni generale privind COSTURILE 1.1 Constituirea şi evoluţia studiului costurilor Problematica costurilor apare o datã...

Asistența socială în România - protecția persoanelor cu handicap

Introducere În această lucrare punem în discuţie una dintre problemele importante ale vieţii sociale româneşti, cea a persoanelor defavorizate şi...

Întreprinderea în mediu competitiv - studiu de caz realizat la SC Royaln SRL

CAPITOLUL 1 PREZENTAREA GENERALA A FIRMEI 1.1 SCURT ISTORIC S.C ROYALN S.R.L s-a infiintat la data de 30 aprilie 1993 ca societate cu raspundere...

Studiu de Caz Realizat la SC Iva Tours SRL

CAPITOLUL I: PREZENTAREA GENERALA A AGENTIEI I.1 Scurt istoric Agentia de turism IVA TOURS este o agentie detailista cu o experinta de 6 ani in...

Creditul Bancar sau Leasingul

Introducere „Creditul reprezinta relatia baneasca intre o persoana fizica sau juridica, numita creditor, care acorda unei alte persoane, numita...

Cursul de Schimb și Impactul Său Asupra Schimburilor Comerciale Internaționale

CAPITOLUL 1 Cursul de schimb – aspecte generale 1.1. Abordări conceptuale privind cursul de schimb Rolul banilor în viaţa economică şi socială...

Ai nevoie de altceva?