Relația UE cu Organismele Internaționale

Uniunea Europeană a parcurs un drum lung de la cei 6 membri iniţiali ce au creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului în 1952 şi Comunitatea Economică Europeană în 1958, până în prezent când are 27 de membri şi se întinde de la Atlantic la Marea Neagră.

Uniunea Europeană a devenit cel mai important participant la tranzacţiile comerciale pe piaţa mondială. Acest lucru poate să fie subliniat şi de faptul că în anii `90 schimburile comeciale ale UE reprezentau circa 40% din totalul mondial, în ultimul deceniu, după extinderea din 2004, aceste schimburi au crescut la peste 60% şi acest procent este în continuă creştere.

Comerţul este o activitate umană care ne priveşte pe toţi şi care ne implică pe toţi în fiecare zi, deci şi regulile care guvernează această activitate ne privesc pe toţi. Participarea la comerţul mondial poate genera avuţie care să permită atât ţărilor membre ale UE asigurarea unei mai bune calităţi a vieţii pentru cetăţenii lor, cât şi oportunităţi de dezvoltare.

Uniunea Europeană, ca entitate economică, este principalul actor mondial în domeniul comerţului datorită următorilor factori :

• reprezintă cel mai mare exportator mondial, cu o pondere de aproximativ 20%;

• este cel mai mare exportator mondial de servicii, cu o pondere de circa 25%;

• este cea mai mare sursă a fluxurilor mondiale de investiţii străine directe şi a doua destinaţie a acestora;

• reprezintă cea mai mare piaţă pentru exporturile provenind din circa 130 de ţări, fapt ce sprijină dezvoltarea acestora;

• produce peste 30% din PIB-ul mondial, devenind astfel un jucător de prim rang pe plan mondial .

Comerţul a reprezentat primul domeniu în care ţările membre ale UE de astăzi au fost de acord să îşi delege o parte din suveranitate şi să transfere Comisiei Europene responsabilitatea de a decide în domeniul relaţiilor comerciale, inclusiv în ceea ce priveşte negocierea acordurilor internaţionale în domeniu. În consecinţă, UE are o politică comercială comună bazată pe reguli uniforme.

Este importantă existenţa unei politici comerciale comune, deoarece aceasta oferă membrilor aceeaşi poziţie pe plan internaţional. Acest fapt este cu atât mai important într-o lume caracterizată de globalizare în care economiile tind să se concentreze în grupuri regionale mari. Ca urmare a adoptării acestei politici, taxele vamale au fost eliminate în relaţiile comerciale dintre membrii şi au fost unificate taxele vamale pentru mărfurile importate din ţările terţe.

Din perspectiva poziţiei sale de principală entitate economică a lumii, UE are un interes pregnant în asigurarea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea comerţului mondial. Această poziţie predominantă determină însă şi responsabilităţi faţă de celelalte ţări ale lumii, ceea ce duce la faptul că UE joacă un rol activ în negocierile privind comerţul mondial, în cadrul OMC, acţionând în favoarea unui comerţ echitabil şi corect, precum şi pentru valorificarea oportunităţilor determinate de globalizare.

Beneficiile pe care comerţul le poate genera ajută ţările membre ale UE să ofere cetăţenilor lor o mai bună calitate a vieţii, prin generarea de avuţie – atât în prezent, cât şi pentru generaţiile viitoare. Luând parte la activităţile comerţului mondial de asemenea oferă ţărilor oportunităţi pentru creşterea economică, oportunităţi de care au mare nevoie.

Conform estimărilor Comisiei Europene, între 10 şi 12 milioane de slujbe depind direct de exporturi. Prin aceste exporturi, este realizată aproximativ o treime din avuţia noastră – văzută prin prisma Produsului Intern Brut. Chiar ignorând schimburile comerciale care au loc între statele membre, Uniunea este cel mai important partener comercial din lume.

RELAIŢA UE – OMC

UE a sprijinit întotdeauna sistemele comerciale multilaterale deoarece a considerat că modalitatea optimă de încurajare şi susţinere a comerţului mondial este adoptarea prin consens a unor reguli comerciale multilaterale . În acest sens, UE a jucat un rol major în înfiinţarea OMC şi în funcţionarea ulterioară a acesteia.

Imediat dupa cel de-al doilea război mondial, ca urmare a faptului că acesta a afectat profund întreaga economie mondială şi relaţiile economice internaţionale, unele ţări au făcut primul pas către adoptarea unor reguli care să guverneze relaţiile comerciale internaţionale. Aceste eforturi au condus la adoptarea în anul 1948 a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT).